Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: universe.jumpstory.com

FOTO: universe.jumpstory.com

Top 3 greșeli pe care să nu le faci dacă alegi să-ți construiești o casă de la zero

Construcția unei case implică o serie de provocări și necunoscute. În același timp oferă satisfacția de a avea o locuință așa cum ai visat-o.

Rl online 0 comentarii

Dacă în cazul unei case la cheie nu poți face tu alegerile de materiale, de culori sau finisaje, atunci cand te hotărăști pentru una pe care să o ridici de la zero, aceasta poate întruni toate condițiile tale. Mai mult decât atât, ea corespunde întru totul nevoilor întregii familii. Dacă vrei să afli ce greșeli să eviți în procesul de construcție, acest articol îți este dedicat.

1. Economii la materialele de construcții

Sunt alte lucruri la care poți face economie, de exemplu în etapa de amenajare pentru obiecte de mobilier sau electrocasnice, însă în niciun caz pentru materialele care au ca rol rezistența casei tale. Fundația, cărămizile, acoperișul sunt principale și nu este o idee bună să faci rabat la calitate. Dacă pentru gresie sau faianță poți opta și pentru modele mai ieftine, gândește-te că materialele de construcție cu rol în siguranța și rezistența casei trebuie să fie unele de top.

Cărămida este o alegere ideală pentru zidăria locuinței, este un material durabil, cu excelente proprietăți. Asigură un consum optim de energie atât iarna, cât și vara. Pentru creșterea calității termoizolante optează pentru cărămizi cu goluri de la MatHaus.

2. Lipsa specialiștilor

Vrei să îți construiești o casă trainică. Cu siguranță nu îți dorești lucrări de reparație la nici doi, trei ani după ridicarea casei. Probabil ai început deja să primești sfaturi de la cunoscuți cu privire la materiale sau folosirea unui termosistem în detrimentul altuia. Cel mai bine este să lucrezi cu specialiști și să nu încerci să faci tu totul de unul singur, doar întrebând în stânga și în dreapta. Construcția unei case implică o serie de măsuri și reguli, care dacă nu sunt respectate atrag după ele greșeli, care fie nu vor mai putea fi reparate, fie vor implica costuri uriașe. În loc să economisești vei ajunge de fapt să plătești cu mult mai mult.

Prin urmare, alege o echipă de meseriași recomandată, a căror lucrări realizate le-ai și văzut. De asemenea, poți opta pentru o firmă de construcții, în cazul căreia clauzele contractuale vor fi bine specificate.

De asemenea, se recomandă să lucrezi cu un arhitect. Acesta te va ajuta să ai casa mult visată, potrivită 100% cu dorințele tale și ale membrilor familiei tale. Orice posibilă greșeală de construcție (camere fără utilitate, lumină prea puțină) va fi evitată cu ajutorul unui arhitect. Nu în ultimul rand, vei avea nevoie de alți specialiști pe măsură, precum dirigintele de șantier sau inginerul structurist.

3. Setarea unui buget nerealist

Tot timpul este vorba de bani. Cel mai probabil ai încercat să îți realizezi un buget cât mai apropiat de realitate, însă costul final pentru ridicarea unei case poate fi extrem de greu de aproximat. Cheltuielile se adună și de regulă sunt mult mai multe decât ai crezut inițial. Studii, taxe, racorduri la utilități, organizarea șantierului, absolut toate costă. Pentru că nu ai mai trecut prin asta, este greu să aproximezi bugetul. Din păcate, un buget nerealist va cauza oprirea lucrărilor.

Sfătuiește-te cu specialiștii. De exemplu, arhitectul va ține cont de bugetul pe care îl ai la dispoziție și te va consilia cu privire la structura și dimensiunea construcției. În plus, pregătește-ți un fond de rezervă pentru a te asigura că vei duce proiectul la bun sfârșit.

Materiale de calitate, o execuție corectă și un buget bine planificat îți vor asigura casa mult visată.

Citește totul despre:

#casă #Mathaus

Comentarii

loading...