13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleTrupa Fleetwood Mac s-a despărţit de chitaristul Lindsey Buckingham

Trupa Fleetwood Mac s-a despărţit de chitaristul Lindsey Buckingham

“Am ajuns într-un impas uriaş”, a declarat bateristul trupei şi cofondatorul Mick Fleetwood în cadrul emisiunii “CBS This Morning”. “Ne-am lovit de un zid şi am decis că trebuie să ne despărţim”, a adăugat el.

Trupa americano-britanică, care a lansat hiturile din anii 1970 “Go Your Own Way” şi “Don’t Stop”, a anunţat în urmă cu două săptămâni că va pleca în turneu fără compozitorul şi chitaristul în vârstă de 68 de ani, dar a refuzat să precizeze care sunt motivele.

Fleetwood, în vârstă de 70 de ani, a refuzat să spună dacă Buckingham a fost concediat.

“Nu folosim acest cuvânt pentru că eu cred că este urât şi nu este vorba despre aşa ceva. Este ca o căsnicie care a ajuns la final şi există motive pentru care s-a întâmplat asta şi, ca trupă, trebuia să mergem mai departe şi am mers”, a adăugat el.

Lindsey Buckingham nu a comentat pe această temă, scrie Reuters.

leetwood Mac, care s-a format în 1967, a avut o istorie marcată de tensiuni de culise, atât din motive romantice, cât şi de dispute care ţineau de creaţie, dar şi de schimbarea membrilor de-a lungul anilor. Însă Buckingham li s-a alăturat celorlalţi membri Fleetwood, Stevie Nicks, Christine McVie şi John McVie, pentru un turneu de reunire a trupei, în 2014.

Nicks a declarat că Buckingham nu a vrut să se angajeze la turneul cu 52 de concerte, de şase luni de zile, pe care trupa l-a anunţat miercuri.

“Când eşti într-o trupă, este o echipă. Am o carieră solo şi îmi place cariera mea solo şi sunt propriul meu şef. Dar nu sunt şeful în această trupă”, a spus Nicks.

Turneul Fleetwood Mac din SUA şi Canada începe pe 3 octombrie, în Tulsa, Oklahoma, şi se încheie în Philadelphia, în aprilie 2019. Trupa a mai anunţat că i-a cooptat pentru acest turneu pe chitaristul Mike Campbell, de la formaţia Tom Petty and the Heartbreakers, şi pe chitaristul şi solistul de la Crowded House, Mike Campbell.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă