11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleVacanțele anului 2019. Stațiunea Mamaia este inclusă în topul celor mai...

Vacanțele anului 2019. Stațiunea Mamaia este inclusă în topul celor mai bune plaje din lume

Studiul publicat la începutul lunii decembrie 2018 este realizat de site-ul www.flightnetwork.com, considerat a fi una dintre cele mai importante publicații internaționale online în domeniul turismului.

Pentru clasamentul realizat în anul 2018 s-au analizat circa 400 de plaje din întreaga lume, pe baza unor opinii formulate de circa 1000 de specialiști din domeniul turismului și al călătoriilor.

În clasamentul mondial al celor mai bune 50 de „plaje urbane” din lume, pe poziția 49 figurează Mamaia – aceasta fiind, de altfel, singura asemenea locație din România care apare în „Top 50”. Din partea specialiștilor, plaja de la Mamaia a primit următoarele note, pe o scală de la 1 la 10: accesibilitate 10, atmosferă 7, calitatea nisipului și a apei 8.

Mamaia este considerată a avea 305 zile însorite pe an, iar temperatura medie anuală este de 15,4 grade Celsius.

„Frumusețe naturală”

„România nu este prima țară care ne vine în minte atunci când ne gândim la următoarea noastră vacanță pe plajă, dar această stațiune populară vă va surprinde, cu siguranță, prin frumusețea ei naturală”, subliniază Toni Stenström, reprezentantul companiei finlandeze Olympia Air Travel.

În clasamentul primelor 50 de plaje ale lumii, străinilor care vor să vină la Mamaia li se recomandă zona cuprinsă între Lacul Siutghiol și Marea Neagră, despre care se spune că este cea mai populară destinație turistică din România. Unul dintre atu-urile acestei zone este că include facilități de cazare pentru toate buzunarele – de la campinguri și hoteluri cu prețuri modice până la vile de lux.

Recomandările legate de Mamaia sunt însoțite și de trei fotografii.

Turiștilor occidentali li se recomandă să ajungă cu avionul până la București, apoi să meargă cu trenul de la București la Constanța (durata acestei călătorii fiind estimată la trei ore), după care să ia autobuzul 100, din Constanța până în Mamaia.

Recomandarea li se adresează inclusiv turiștilor de pe continentul american, care sunt informați că au la dispoziție, din America de Nord până la București, zboruri cu numai o singură escală. De exemplu, dinspre Toronto (Canada) se recomandă zborul direct până la Varșovia (Polonia), urmat de zborul direct Varșovia – București.

Alte metropole nord-americane despre care se spune că au la dispoziție legături aeriene convenabile până în România sunt indicate a fi Vancouver, Calgary și Mexico City.

De remarcat este faptul că turiștilor străini nu le sunt indicate curse charter, din afara României până la aeroportul din Constanța, și nici trenuri directe, din afara României până la Constanța. De asemenea, nu se face nicio referire la Autostrada Soarelui, care asigură, teoretic, cel mai rapid drum între București și litoralul românesc.

În clasamentul primelor 50 de plaje urbane ale lumii, unde Mamaia este indicată pe poziția 49, pe primele trei locuri sunt plasate Bondi Beach din New South Wales (Australia), urmată de Miami (SUA) și Copacabana (Brazilia).

Cea mai bună plajă din lume este în Grecia

Clasamentul are însă și alte categorii – diferite de cele ale plajelor urbane. Ținând cont de toți parametrii luați în calcul, pe plan mondial plaja cea mai bună este socotită a fi Navagio Beach din Zakynthos (Grecia).

Pentru românii care caută o vacanță în afara țării noastre, cea mai apropiată plajă din Top 50 este Bolata din orașul Kavarna (Bulgaria), plasată pe locul 43. Alte variante mai apropiate pentru români ar fi plaja Sopot din Polonia (locul 48), plaja Narva din Estonia (locul 35), plaja Nissi din Cipru (locul 25) sau plaja Kaputas din Turcia (locul 15).

Clasamentul mondial al turismului estival are și o secțiune dedicată „plajelor virgine”. Aici, pe primele locuri figurează Vestrahorn Beach (Islanda), urmată de Agiofarago (Creta, Grecia) și de Cannon Beach (Oregon, SUA). Din această categorie, a plajelor sălbatice, o altă destinație mai apropiată de România este Dubrovnik (Croația).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă