20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăMediuO dronă a evidențiat care ar fi motivul prăbușirii Cascadei Bigăr

O dronă a evidențiat care ar fi motivul prăbușirii Cascadei Bigăr

 Săptămâna trecută un perete al cascadei Bigăr s-a surpat, probabil, din cauze naturale. Imediat după acest eveniment, mai mulți activiști au spus că o lucrare de captare parțială a izvorului Bigăr, realizată acum 33 de ani, ar fi cauzat surparea peretelui cascadei.

„În aceste imagini aeriene filmate acum câteva zile puteți observa că păstrăvăria Valea Miniș se află la o distanță apreciabilă de cascada Bigăr, la circa un kilometru distanță”, au scris pe Facebook, reprezentanții Romsilva.

Potrivt Romsilva, „Păstrăvăria Valea Miniș a fost construită în anii 1986 – 1988, cu 12 ani înainte de înființarea Parcului Național Cheile Nerei Beușnița, iar tot atunci a fost realizată și lucrarea de captare parțială a izvorului Bigăr, de atunci nefiind realizate alte intervenții și lucrări. Păstrăvăria Valea Miniș se află în Zona de Dezvoltare Durabilă a Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, unde aceste activități sunt permise, iar păstrăvăria are toate avizele și autorizațiile necesare. În acest video este inserată și o hartă cu zonarea internă a parcului, unde se poate observa poziționarea păstrăvăriei”.

Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de mușchi. Carbonatul de calciu pietrifică acest covor de mușchi, care se regenerează cu noi straturi de mușchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip crește permanent în dimensiuni.

Practic, Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate și volum și a cedat sub propria greutate, susțin specialiștii companiei care administrează rezervațiile naturale ale statului.

„Cantitatea de apă care să favorizeze depunerile carbonatului de calciu trebuie să fie una moderată pentru a facilita acest proces natural, deci nu o eventuală micșorare a debitului de apă ar fi dus la surparea peretelui cascadei”, mai spun cei de la Romsilva.

O cascadă de același tip, cascada Moceriș, tot din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut, precizează Romsilva.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă