Un interesant studiu a apărut în “The Economist”, legat de schimbarea de generaţii, sub titlul: “Tinerii simt greutatea voturilor lor.”
Pentru prima oară în alegerile prezidenţiale din SUA baby-boomerşii, membrii acelor generaţii gălăgioase, născute între 1946-1964, care au urmat tăcuţilor soldaţi disciplinaţi ai celui de-al doilea război mondial, sunt copleşiţi numeric de către tinerii votanţi, mult mai vocali şi mai agitaţi.
Plăcile tectonice electorale se cutremură nu numai în SUA. Câţi oameni politici din România studiază matricile sociale şi noile revoluţii culturale?
E uşor de spus: războiul generaţiilor. Şi să închizi şedinţa cu teme plictisitoare.
2020 – anul tinerilor
Presa americană decretează anul 2020 drept anul electoral al tinerilor. Se ştie că ecoul mişcărilor din SUA cuprind bătrânul continent peste 2-3 ani. Nu vor trece decât câteva luni şi românii se vor trezi în plină mişcare de pupat picioarele ţiganilor. Nu e de râs. E în logica circuitelor fenomenelor în natură.
Numai un naiv poate credea că apar mişcări din spuma mărilor.
Cine nu studiază curentele şi tendinţele lumii noi e rupt de realitate. Nu se prinde cum trece viaţa pe lângă el.
Universul e predictibil dacă ştii să urmăreşti faliile dintre generaţii
În zadar PSD insistă cu măririle de pensii. Şi dacă reuşeşte o minune în Parlament, toată energia consumată în ani de zile se topeşte în faţa ţipătului nepotului din străinătate: “dacă votezi Ciuma roşie nu mai vin acasă.” Totul se năruie la un simplu mesaj trimis prin SMS.
2014 a fost anul de graţie. Campania de sms-uri l-a făcut pe Iohannis preşedinte.
Corăbierii neinstruiţi navighează pe ape mişcătoare. Cei instruiţi ştiu să ţină cârma. Iar, mateloţii ascultă întotdeauna de comandant.
“Ce eşti la bază? Dar la vârf?”
Dintre politicienii români, puţini sunt cei cu grade de libertate. Obedienţa multora poate fi citită, printr-o simplă întrebare: ce eşti la bază şi ce eşti la vârf? Răspunsurile vin doar prin roşeaţa din urechi sau clipitul emoţional.
De la Baby Boomer-i, la Z generation, lumea s-a schimbat radical. Nu discutăm ce e bine şi ce e rău. Pentru că absolutizarea unor concepte duce la matrici false de cercetare.
Şi în România sunt anul acesta alegeri.
Voturile se câştigă, nu se cumpăra. Imaginarul bate raţionalul. Un politician, fără narativul adaptat cerinţelor pieţei electorale, e un cal mort. Nimeni nu pariază pe o mârţoagă.
Vocile lumii:
„Activiștii din Generaţia Z sunt mult mai implicați în campania din 2020 decât alegătorii mai în vârstă. Platforma online de înregistrare a alegătorilor “Rock the Vote” a procesat 900.000 de utilizatori, comparativ cu 500.000 în aceeași perioadă în 2016. Se pare că furia provocată de moartea lui George Floyd și a altora din generaţia lor îi va mobiliza” (The Economist).
Tinerii americani votează îndeobşte candidatul Partidului Democrat. Chiar dacă Joe Biden e un boomer, votanţii merg după val. Boomerii merg pe mâna celui susţinut de republicani
Milenariştii, mai mulţi decât boomerşii
Inapetenţa politicienilor de la noi pentru studiul profilurilor electorale se bazează, pe de-o parte, pe nepriceperea lor în psihologia socială, şi pe de alta, la apartenenţa de un comitet nevăzut de decizie.
Nu trebuie să fii deschis nicio carte de marketing social pentru a înţelege de ce penuria de idei bântuie cândidaţii români pentru alegerile locale. Majoritatea aşteaptă ca alţii să le rânduie starea.
Deficitul de profesionalism al candidaţilor e rezultatul muncii de peste zece ani a laboranţilor puterii, care şi-au proiectat pe orbită o serie de pudeli, fără o minimă inteligenţă emoţională.
Oamenii de stat se nasc şi aşa o dată la o schimbare de generaţie. De peste zece ani, cei care exercită din umbră puterea s-au ocupat mai mult de sârmele nevăzute de legat liderii, decât de instruirea lor democratică.
La noi nu se doreşte competiţie pe faţă, ci în culise
Avem o campanie anostă pentru că aşa s-a dorit. O luptă ascunsă. Nu bătălii de scenă. Mise en place-ul s-a pregătit pentru meseni şantajabili, uşor de tras cu cheiţa, nu pentru personaje libere să încheie contracte sociale, fără raport la bază.
La vârf au penetrat elementele fidele regimentului. Nimeni n-are voie să mişte în front. Fiecăruia i s-a repartizat un staul electoral. Şi de aici întreg disconfortul lipsei de competiţie liberă şi gustată de public.
Nu vi se pare ciudat că toate afişele mari au fost coborâte de pe clădiri, exact când omul de rând ar vrea să ştie cine candidează?
O lege electorală anacronică limitează dreptul la expunere şi condiţionează publicitatea electorală de fel de fel de marcaje ilogice şi nevalidate social.
Logica electorală de la noi e în paradigma ciupercilor de sub arbori. Răsar doar după stropi de ploaie, nu după principiul vieţii pe pământ.
În SUA fenomenologia socială dă aspect de averse electorale
Revenind la SUA, acolo unde fenomenologia socială dă aspect de averse electorale, alegătorilor tradiţionalişti (cei care susţin şi acum că ei au făcut Great America, prin sacrificiul din Vietnam)li se opun milenariştii, Gen Z-eriştii și juniorii lor.
Boomerşii au dominat politica americană încă din anii 1990, când au oferit cel mai mare număr de voturi.
Boomerşii și milenariştii au un statut oficial. Biroul de recensământ folosește acești termeni. Celelalte încadrări sunt simple convenţii.
De la alegerea lui Bill Clinton din 1992, șase dintre cei opt președinți și vicepreședinți au fost boomerşi. La fel şi majoritatea din Congres.
E prima oară când în registrele electorale, noua generaţie, a milenariştilor (a celor care se conduc după noi ideograme sociale, adepţi ai schimbărilor radicale prin violenţe, copleşeşte cohorta boomerşilor. Boomerşii ar putea fi asimilaţi decreţeilor de la noi.
În paralimbajul social, noile grupuri reprezentative social poartă numele de Gen Z, fiind formată din cei născuţi între 1997 și 2012 şi după. Acestea sunt generațiile Netflix, a celor care o urmează pe radicala Greta Thunberg, a indivizilor rebeli care cred că ştergerea istoriei le dă avânt şi prosperitate, a frustraţilor sociali care caută devenirea prin distrugerea vechilor simboluri.
Tinerii americani, mai înverşunaţi ca niciodată
La ora asta alegătorii din noile generaţii reprezintă 51% din populația Americii În 2010, erau doar 41%.
Tinerii votează îndeobşte candidatul Partidului Democrat. Chiar dacă Joe Biden e un boomer, votanţii merg după val. Boomerşii susţin candidatul republicanilor.
Donald Trump se confruntă deci şi cu mişcările tectonice ale demografiei electorale.
La noi nimeni dintre candidaţii partidelor tradiţionale nu este interesat de imginarul next generation. Şi de aceea pierd pentru că narativul lor de campanie nu puşcă deloc cu aşteptările celor care văd altfel viaţa. Fără să-şi dea seama fac pârtie pentru alţii.
Imaginarul bate raţionalul. Şi aici pădurea a fost înţeleaptă când a fondat mişcarea naţională de salvare.
