Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Andrei Gheorghe şi pisica dintre blocuri

Marius Ghilezan Actualizat: 21.03.2018 - 09:55
Marius Ghilezan

Întreaga breaslă jurna-listică îl plânge azi pe Andrei Gheorghe, deşi nu i-a mai acordat în ultimii ani dreptul la microfon.

Share

Întreaga breaslă jurna-listică îl plânge azi pe Andrei Gheorghe, deşi nu i-a mai acordat în ultimii ani dreptul la microfon. Considerat un flower-power întârziat, un bon viveur, -ce-şi narcotiza viaţa pentru un univers paralel, a plecat puţin, cum ar spune francezii. Statul paralel nu l-a urcat pe piedestalul analistului de serviciu, fiind prea rebel, chiar şi după căderea magistrală de pe scena studioului său a micului mare năsturel, fost prim-ministru, l-au lăsat să fiarbă în sucul său.

A ars la foc încins. Avea predicat. Spunea lucruri nepotrivite unei lumi adap-tate în conformismele şi tabieturile vieţii aspiraţio-nale. Unii colegi de-ai săi, cu rating-ul în buzunar, precum croitoresele cu pa-piotele, clamau că nu mai are audienţă, că stilul său n-ar fi „cool“ pentru milenarişti, noii consumatori de formate audio.

Azi îl plâng, asemenea prietenei mele din tine-reţe, devenită Maestră în Pisicologie, pe Reghe, mo-tanul mutat din confortul saloanelor de tuns şi frezat şi dus la ţară ca să prindă şoareci. Zilele trecute, mo-tanul a evadat fără urmă dintr-un loc cald, cu bobiţe şi litieră, schimbată zilnic cu ever clean proaspăt, dar neadaptat universului să-tesc de prins şoareci şi pârşi. Poate că instinctele sale de conservare s-au diminuat printre doamnele din înalta societate, mult prea ocupate să verifice dacă kitty cat e mai potrivit strălucirii blănii decât taste of the wild. A plecat în plină iarnă. S-a făcut nevăzut, ca o nevăs-tuică, lăsând un loc liber unei alte feline mai puţin domesticite.

Ce legătură are Andrei Gheorghe cu sindromul pisicii mutate de la bloc şi dusă să vâneze?

Conformismul unei gene-raţii este asigurat de o muzică bună, de un antreu, un mezamplatz şi de un amfitrion adaptat grupului social. La fel ca viaţa pisoiului dintre blocuri, preocupat doar la ce oră să doarmă şi în braţele cărei femei să mai toarcă după o masă îmbobită. 

Andrei Gheorghe a avut voce şi a fost ascultat într-o vreme în care „Vama Veche“ nu era o estradă a bolizilor de teren şi a ieşirilor de weekend pe damascul pietros al plajei care şi-a părăsit cauza nudismului şi a row-vega-nismului de odinioară, din viaţa de la cort, fără duşuri şi fără bere la pet.

Andrei Gheorghe nu a mai fost prizat de o lume care se împarte între consumatorii de ciolan cu fasole şi fante-ziştii cu cătuşe. Oricât ai fi încercat să-l aduci printre liniile noului univers motivaţional, compus din milenariştii în aşteptarea soldei pentru un like şi un share şi nefrecventabilii cu program de asistat social, el cădea în mirobolanta sa lume veche. Nebun de veche şi mirosind a trăscău. 

Nu s-a făcut fit pentru că nu lucra nici pentru moguli, nici pentru laboranţii noului experiment social #rezist. Era boring pentru o lume agitată, în căutare de conflict. Nu făcea parte nici dintre consumatorii de Antene, nici dintre mânuitorii de mânuţe. El îşi consuma în tihnă rămăşiţele gloriei sale pământene, la o pipă sau o bere, cu un puf sau un oftat.

Sigur că, la fel ca Reghe, a ars la arşiţa evului încins. Urcat pe strapontină, i se dedicau piese oldies but goldies. Se visa poate port, poate far. Nu ştiu. Nu l-am cunoscut. Stilul său necanonic nu-mi era familiar. De aceea nu-l plâng.

Reghe, şi după două zile, e dat dispărut. Maestra în pisicologie mă ceartă că l-am luat din lumea tihnită şi l-am dus în lumea lihnită a domesticelor de pradă, lângă pădure, unde pârşii nu sunt nici de râs, nici râşi. Susţine că-l vom găsi printre străini şi e obligatoriu să-l reîntorc în lumea lui. Poate aşa o să fac, dar pe Gheorghe nu-l mai putem întoarce. E iar „13-14“, preţ doar de o clipă. Cât ar arde o lampă. 

În drum spre mormântul mamei, trec des pe lângă crucea lui Mile Cărpinişanu, un alt necanonic, cu ficatul praf. A realizat în 15 ani de presă cât alţii în trei vieţi. A plecat la timp. Azi, dacă ar fi mărturisit despre atacurile chimice ale Marelui Frate asupra Belgradului, ar fi fost dat la câini, nu la pisici. I s-ar fi spus că e stipendiat de ruşi.

Fiecare arde un timp la un foc încins. Barierele sociale pot fi trecute doar de limacși. Şi sunt atât de mulţi, încât îi vezi ceas de ceas pe portativele sociale. Noroc că nu le poţi mirosi parfumurile, pipăi gelurile, auzi vocile, poate că ei nici nu există.

Cu siguranţă Mile, la fel ca Andrei, chiar şi ca Reghe au existat pentru un timp, o idee, într-un  spaţiu al  loisir-ului neideologizat. Dar când oamenii, la fel ca animalele, sunt luaţi din spaţiile convenţionale şi duşi în abstracţiuni, devin doar file de poveste.

„13-14 cu Andrei Gheorghe“ nu se va mai auzi. Dar vocea baritonală va intra în -legendă.

Oare Reghe o mai fi sau o fi fost mâncat de câini?   

Comentarii

loading...