23 C
București
luni, 27 septembrie 2021

Aproape an de an, ne mirăm de aceleași erori

De fapt, că avem sau nu parte de pandemie, de școală online și de alte fenomene asociate, de notări suspecte la examenele naționale nu reușim să scăpăm de mai bine de treizeci de ani.

În unele cazuri, care, cel puțin aparent, s-au mai rărit în ultimul deceniu, notele erau suspect de mari, pentru că existau comenzi de la nivel de conducere a comisiilor de examinare, via inspectoratele școlare din teritoriu sau chiar Ministerul Educației.

În alte cazuri însă, care par să se înmulțească alarmant, nu putem discuta decât de incompetență.

Ne lovim din nou de problemele frecvente care bântuie sistemul educațional românesc: profesori care ies nepregătiți de pe băncile facultăților și personal auxiliar angajat doar pe pile.

În acest mod se ajunge ca o teză de peste 8 să fie notată cu 3.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ne anunță că se va trece, de anul viitor, la notarea în sistem electronic.

Pe lângă faptul că trebuie să fim reticenți în a crede că Ministerul Educației poate implementa într-un interval de timp atât de scurt un astfel de sistem, trebuie să ne mai gândim și la persoanele care îl vor folosi, care ar trebui să fie bine pregătite.

Să nu uităm că ministerul are o îndelungată istorie a problemelor cu digitalizarea, la toate nivelurile.

Chiar site-ul Ministerului Educației cade periodic, în general, când este mai mare nevoie să funcționeze la parametri optimi.

În același timp, nu trebuie să omitem că este vorba de un volum de muncă foarte mare la examenele naționale, iar profesorii corectori și membrii comisiei de examinare sunt prost plătiți pentru efortul depus.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu-Mihail Mușoiu scrie în presa centrală din anul 2008. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar, a absolvit FJSC și deține un master în Științele Comunicării.
Ultima oră
Pe aceeași temă