Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Care e diferenţa dintre Paler şi Şora?

Marius Ghilezan Actualizat: 09.07.2018 - 09:01
Marius Ghilezan

Mişcarea #rezist le are pe toate: de la pumnul ridicat al stângii marxiste la provocatori de gen Mălin Bot şi Sandy, bătăuşul de bătrâni, dar şi un idol cu apostilă de agitator comunist: Mihai Şora.

Share

Recent, „Evenimentul Zilei“ a publicat un document din arhivele PCR care demonstrează încadrarea filosofului haştagist nu în funcţia de ideolog marxist, ci de „agitator cu munca la ţară“.

Octavian Paler, fostul director al ziarului „România liberă“, se întreba de tânăr dacă lucrează pentru un destin sau pentru o biografie. Era cu opt ani mai mic decât Mihai Şora. N-a apucat mişcarea legionară. Nici partidul comunist francez. A fost, la fel ca Mihai Şora, un intelectual răsplătit de regimul impus de tancurile sovietice. Dacă Octavian Paler era după 1949 redactor de programe la Radio România, idolul rezistenţilor de azi practica munca de propagandă. Mergea prin sate să convingă ţăranii ce bun e colectivul şi ce falnic e partidul, care – vorba poetului George Lesnea – „E-n toate / E-n cele ce sunt. / Și-n cele ce mâine vor râde la soare“.

„Datoria agitatorilor este de a sprijini puternic extinderea sistematică a metodelor înaintate, de a fi ei înșiși, prin munca lor, în aplicarea metodelor înaintate, un exemplu vrednic de urmat“, scria în „Scânteia“, în anul 1953, conform facsimilului publicat de Dan Andronic.

Să repetăm în cuvinte simple. Pe vremea când Virgil Ierunca, Mircea Eliade şi Monica Lovinescu rămâneau în Franţa, pentru a consolida lupta din exil împotriva tiraniei comuniste, Mihai Şora se întorcea din Hexagon pentru a deveni propagandist al regimului comunist din România. Dacă memoria timpului i-a urcat pe cei trei intelectuali români, deveniţi parizieni din nevoie de libertate, în Panteonul culturii româneşti, „corupţia ucide“ l-a coborât pe Mihai Şora din bibliotecă, taman la 100 de ani, direct în stradă.

Mihai Şora nu poate fi comparat cu rezistenţii exilului. În timp ce Ierunca, Lovinescu, Eliade scoteau ziarul „Le Combat/Lupta“ pe banii lor, Mihai Şora umbla pe banii statului cu otrava comunistă în geantă.

Poate mulţi nu cunosc vremea de teroare a anilor ’50, când „opozantul“ „ciumei roşii“ de azi se hrănea de la Ministerul Anei Pauker, fiind chiar consilier. Sute de mii de intelectuali, oameni politici, cardinali, episcopi, preoţi erau duşi la Canal sau închişi în temniţele comuniste. Procurorii erau selectaţi dintre brigadieri. Tribunalele Poporului, organizate ad-hoc, trimiteau la moarte, fără probe, mii de tineri pentru motivul că se opuneau sovietizării. Când Iuliu Maniu ridica pălăria în faţa judecătorilor, „în semn de respect pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne justiţia“, Mihai Şora ridica basca tovărăşească şi nuieluşa de propagandă a celei mai odioase conducătoare a partidului comunist. Pe vremea când Gheorghe Brătianu se sfârşea la Sighet, la „Neagra“, fără un proces echitabil, Mihai Şora, în cămaşă albă, îşi construia o carieră. Un plan de viaţă. Când tineri de seama lui rezistau în munţi, el „rezista“ cu Diavolul roşu la masă. Un altfel de rezistenţă, prin supunere. Ulterior, avea să scoată cărţile în limbi străine ale tovarăşilor Pauker, Luca şi Dej (care băgau spaima-n burghezi – n.a.). Când Maniu se prăpădea în cele mai mari chinuri, consilierul Anei Pauker se chinuia să înghită toate ciosvârtele puterii. Avea să devină un tânăr împlinit. Mărturia arhivelor de azi arată că atunci el învăţa cum să iubească partidul, tocmai la vremea când partidul ura cel mai mult intelectualii.

Poate fi comparat Paler cu Şora?

Octavian Paler a practicat mai mereu meseria de jurnalist. Sigur că a ajuns la maturitate să conducă Televiziunea Română, iar după revoluţie ziarul „România liberă“. N-a ascuns niciodată trecutul său. Nici memoria arhivelor nu ocolește laudele partidului adresate acestuia. Mihai Şora a devenit şef de secţie la o editură.

Există o diferenţă între cei doi?

Octavian Paler are rafturi de cărţi în biblioteci, Mihai Şora –câteva duzini de interviuri prin ziare. Sumedenia de cărticele din „Biblioteca pentru toţi“ nu-i poartă numele. Internetul e plin de citate celebre ale lui Paler, pe când cele din ultima vreme ale haştagistului centenar nu ştim dacă-i pot fi atribuite. Multora le e greu să creadă că nu copila – pardon, soţia – tastează pe net.

Paler şi-a construit o biografie. Şora – un loc printre protestatarii (nu „protestanţii“, cum avea să-i descrie un profesor de la SNSPA pe manifestanţi, la unele dintre televiziunile Unităţii) care se tăvălesc în piaţă împotriva feseniştilor acuzaţi de comunism şi de hoţie.

Nu ştim dacă sinapsele bătrânului cu state marxiste mai are puterea disonanţei cognitive. Când s-a minţit pe sine? Atunci sau acum?

Paler n-a protestat niciodată prin pieţe. Nu şi-a pus batiste de salvator. A rămas în urma lui o Operă. În urma paşilor lui Şora mărşăluiesc mălinii, sandii, tudorii şi toţi rezistenţii, fără Revisal.

La mulţi ani, tovarăşe Şora! Poţi fi un model pentru tânărul marxist din piaţă care nu-şi dă seama că e o unealtă a stângii globaliste!  Să ne rugăm pentru sufletul rătăciţilor. Din Evanghelie ştim că şi tâlharul de pe cruce a fost iertat şi dus în Împărăţia Cerului. Celorlalţi le putem spune – asemenea predicatorului – iartă-i, Doamne, pentru că nu ştiu ce fac!

Circulă vorba prin târg că unii la bătrâneţe se fac înţelepţi, iar alţii se tefelesc. Dau în mintea
copiilor. .    

 

Comentarii

loading...