Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Casă, dulce şi imobiliară casă de pe piaţa liberă!

Florin Budescu Actualizat: 23.01.2019 - 16:13
Florin Budescu

P eisajul tipic al unui oraş din România este cam următorul: bulevardul sau bulevardele, precum şi străzile principale, gardate de blocuri urâte, printre care au rezistat (sau nu) casele de dinainte de sistematizarea lui Ceauşescu. Din anii '80 ai secolului trecut.

Share

De la plecarea lui Ceauşescu din fruntea statului au trecut trei decenii, dar blocurile acestea sunt gloria timpului său.

Multă vreme, pentru că mare parte din apartamentele din aceste blocuri au fost cumpărate de foştii chiriaşi (la începutul anilor '90), pe sume derizorii (pe fondul devalorizării galopante a monedei naţionale), a avea un asemenea container cu trei sau patru separeuri delimitate prin pereţi eclipsa, în minţile oamenilor, urâţenia exterioară tipică imobilelor prin care locuinţa era atârnată, la etajul 5 sau 7.

Apoi, în contul unui beneficiu electoral, partidele au descoperit şmecheria izolării termice şi împopoţonării estetice a vechilor blocuri comuniste.

Evident că înăuntru blocurile acestea – care pe dinafară par nou-nouţe, construite acum – sunt tot cele vechi. Instalaţia sanitară veche de jumătate de secol, structura de rezistenţă slăbită de la „lucrările“ făcute de proprietari ca să-şi mărească livingul, subsolul mirosind veşnic a lături şi gunoaie sunt un secret al lui Polichinelle.

De ce aşa? Pentru că nu există un termen de comparaţie prestant. Noile dezvoltări imobiliare reprezintă cel mult 20% din fondul imobiliar, dominat de „blocurile lui Ceauşescu“, ridicate în cei mai negri ani ai comunismului, cărora românii le-au pus elice, cutie hidramată de ultimă generaţie, aer condiţionat şi termopane cu film anti-UV.

În fapt, însă, paradoxal, acest fond imobiliar este unul care a ieşit din garanţie, chiar dacă acum pare în bună măsură nou-nouţ, scos din ţiplă, iar altceva nu se construieşte. Sau, mai bine zis, ce se construieşte este mai scump şi de multe ori mai prost sau la fel de prost.

Când dai o gaură în perete într-un bloc nou, ca să fixezi un dulap, descoperi că multe astfel de dezvoltări imobiliare au, în loc de ciment de fier-beton pentru structură de rezistenţă, şapă. La un cutremur mare vom avea surprize.

Tot paradoxal, chiar dacă nu se construieşte semnificativ, cerere există, însă noile achiziţii sunt parţial blocate dintr-un complex de motive, dintre care amintim două: 1. Lipsa certitudinii că şi mâine viaţa va fi la fel şi nu se va produce un bailout al ţării; 2. Lipsa unei oferte satisfăcătoare ca raport calitate-preţ.

Pe de altă parte, statul continuă un program nesemnificativ de subvenţionare şi, simultan, nu încurajează înlocuirea fondului imobiliar vechi, ce trebuia deja să se producă de vreo două ori, din 1989 încoace.
Programul nesemnificativ, cu scop preponderent de imagine, este „Prima Casă“.

Generează în realitate 3% din tranzacţiile anuale de pe piaţa imobiliară, în pofida mediatizării excesive. În anul 2017, dintre cele peste 700.000 de tranzacţii imobiliare din România, cele subvenţionate de stat, de pe „Prima Casă“, au fost doar 20.000 la număr.

Ceea ce ar trebui făcut – şi nu se face, şi nu s-a făcut de nici un guvern în aproape 30 de ani – este un program de impulsionare a construcţiei de locuinţe noi. Repetăm: tipic oraşelor României este că străzile principale sunt gardate de blocuri înalte, în general demodate, în sensul că apartamentele sunt mici şi utilităţile sunt obosite.

Practic, ar trebui impulsionată construirea de case pe pământ, astfel încât, treptat, blocurile vechi să se golească, prin migrarea proprietarilor spre aceste case, şi să se împartă în două categorii: cele nefolositoare (care să fie demolate) și cele folositoare, care, refăcute, să fie transformate în imobile de birouri sau rezidenţiale noi.

În orice stat cu economie concurenţială, de câte ori se produce o criză (care are mereu o componentă importantă de imobile „murdare“ de credite neperformante), fondul imobiliar este înnoit. Noi nu am folosit deloc până acum recesiunea sau/şi criza ca pe o oportunitate de înlocuire a fondului imobiliar, aşa cum ar fi fost firesc.

Unul dintre sectoarele dinspre care s-ar putea iriga, de către stat, restartarea creşterii economice ar putea fi cel al construcţiilor. La noi însă nu vedem nimic dintr-o asemenea strategie. Un guvern responsabil ar trebui să o pornească. O astfel de strategie ar contribui la o creştere economică sustenabilă.

Comentarii

loading...