Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Catedrala Mântuirii Neamului, gloria Centenarului

Marius Ghilezan Actualizat: 20.08.2018 - 07:59
Marius Ghilezan

Prea Fericitul Daniel a anunţat, într-un mesaj adresat românilor din diaspora, că sfin­ţirea Catedralei Mântuirii Neamului va avea loc pe 25 noiembrie 2018. Mesajul a fost transmis credincioşilor cu prilejul Duminicii migranţilor români, 19 august 2018.

Share

Finalizarea construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă cea mai importantă realizare a Centenarului. Simbol al unităţii naţionale, deziderat al multor generaţii anterioare, construcţie râvnită de însăşi Regina Maria, iată că va fi temelie pentru rugăciunile celor ce vor veni. O pioasă aducere aminte pentru vremurile tulburi pe care ni ­le-au impus interesele străine de neam, credinţă şi de ţară.

Într-o vreme a asaltului necreştinilor, cu agendele lor neomarxiste, în avalul noului globalism în care credinţa în brusture e mai importantă – pentru hoardele de năvălitori – decât credința în om, Patriarhia Română mulţumeşte coaliţiei PSD-ALDE pentru sprijinul constant acordat. Nimeni dintre finanţatorii celui mai evlavios şi grandios proiect secular al ortodoxismului nu-şi doreşte calitatea de ctitor.

Primării, consilii judeţene, guverne care s-au succedat, minus cele impuse de serviciile secrete, au acordat sprijin financiar pentru împlinirea unui vis de un secol.

Tinerii care astăzi vor „spitale, nu catedrale“ cunosc Occidentul mai bine decât generaţiile anterioare, care s-au sfârşit fără privilegiul vilegiaturii. Ştiu, dar nu recunosc, că Domul din Köln reverberează în memoria lor călătoare mai mult decât „Onoarea pierdută a Katharinei Blum“. Garguii catedralelor din marile burguri occidentale sunt mult mai cunoscuţi decât cartea cu acelaşi nume a scriitorului Andrew Davidson. Unde mai caută iniţiaţii Marele Graal decât în catedralele Evului Mediu târziu? Câte poveşti ascund pereţii domurilor ce adăpostesc pe veci trupurile neînsufleţite ale atâtor Case de Orange sau de Windsor?

Putea fi oare beatificat Constantin Brâncoveanu, domnitorul român care şi-a pierdut viaţa şi pe cea a copiilor săi pentru credinţă, dacă n-ar fi participat în Biserica Sfântul Gheorghe la o slujbă un uns al lui Dumnezeu? Vizita pascală a Regelui Mihai a făcut posibilă canonizarea.

După Marea Unire, demersul pentru înălţarea unei Catedrale în Capitala ţării, drept recunoştinţă adusă Bunului Dumnezeu pentru înfăptuirea României întregite, a aparţinut Patriarhului Miron Cristea încă din vremea când era mitropolit. Denumirea de „Catedrală a Mântuirii Nea­mului“ a fost folosită încă din perioada respectivă. Astfel, imediat după instalarea lui Miron Cristea în scaunul patriarhal, a mers în audienţă la Regele Ferdinand şi l-a rugat „să dăm curs liber pregătirilor pentru Biserica Mântuirii Neamului“. Era o vreme a înţelegerii, a zidirii, nu a dărâmării.

Mama mea şi-a dorit zeci de ani să ajungă la Mormântul Sfânt. Deşi avea invitaţii de la prietenii ei evrei, cu care a copilărit, nu i s-a dat paşaportul pentru deplasarea mult râvnită în Israel. Ţin minte că în vizitele noastre în ţările de dincoace de Cortina de Fier, copil fiind, mergeam  mai întâi la catedrale şi doar apoi în cluburi. Aveam 15 ani când ghidul ne-a cărat să vedem mumia lui Lenin, în Piaţa Roşie, spunându-ne că putem să vedem şi Catedrala Sfântul Vasile Blajenîi pe cont propriu. Mumia a dispărut, catedrala scânteie în lumină.

Nici comuniştii n-au ras toate bisericile, lăsând popoarelor credincioase ctitoriile de faimă din marile oraşe, fie din URSS sau din ţările-satelit.

Pe 17 decembrie 1989, m-am întâlnit cu mama mea pe treptele Catedralei din Timişoara, cu doar o oră înainte de prima rafală de gloanţe. Atacul plutea în aer. Îşi îndemna elevii să plece din calea armelor de foc şi să-i lase pe cei maturi să se lupte. Unde au tras criminalii prima oară, în timpul Revoluţiei de la Timişoara, dacă nu în oamenii care se rugau pe treptele Catedralei? Necreştinii s-au temut mai mereu de casele Domnului.

Bisericile au fost pentru ortodoxism alinări ale suferinţelor sufleteşti – ceea ce catedralele au reprezentat pentru gloria slăvitelor popoare occidentale.

Primele universităţi au fost construite de către biserici, primele spitale – de către călugări, şcolile erau eparhiale, spiritul de unitate al poporului român s-a fundamentat în jurul Şcolii Ardelene, păstorită de ­ierarhi greco-catolici.

Prin stilul arhitectonic tradiţional bizantin-românesc, va fi reprezentativă pentru credinţa majorităţii poporului român. Picturile şi mozaicurile viitoarei Catedrale vor include sfinţi şi lăcaşuri de cult reprezentative din toate provinciile româneşti şi chiar ale comunităţilor de români din afara României.

De ce ar veni străinii doar să vadă Casa Poporului, şi nu cea mai faimoasă Casă a Domnului? Când unii sădesc vrajba, alţii ridică slava, când o serie de oameni hulesc, alţii se roagă, când unii caută decimarea, alţii ridică ziduri de catedrale.

Catedrala Mântuirii Nea­mului va fi un simbol al creştinismului, al unităţii naţionale, al credinţei şi al cinstirii eroilor, dispăruţi fără lumină.

Ea va dăinui spre aducerea aminte că şi generaţia centenară a făurit ceva. Poate că vor veni hoardele barbarilor, poate că necredincioşii îşi vor ridica corturi, poate că oamenii întunericului se vor ridica, dar gloria ctitorilor Catedralei Mântuirii Neamului va fi veşnică.

Comentarii

loading...