8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCat(i)astrofa Învățământului

Cat(i)astrofa Învățământului

Și e foarte greu să-ți explici de unde au găsit asemenea „specimene“. Nu are rost să enumerăm exemple, deoarece, din nefericire, le știm foarte bine cu toții.

Toți acești „experți“ aruncați să decidă soarta Învățământului românesc au avut o obsesie: Legea Educației, reformarea sistemului. Astfel încât acest sistem a fost reformat și dez-reformat, și totuși nu s-a schimbat nimic. Totul a fost doar o amețeală în plus pentru angajații din Învățământ, elevi și părinți. Am redenumit educatoarele și învățătorii profesori pentru învățământul primar și preșcolar (ca și când și-ar fi pus cineva problema că sunt altceva – milițieni, medici, controlori pe tren și așa mai departe), am mai trimis dascălii la niște cursuri, la care nimeni (nici măcar cei care le-au organizat) nu a înțeles nimic, am mai amețit puțin universitățile și le-am politizat și mai mult, în bătălia pentru finanțare, am pus niște camere de filmat în școli, pe care oricum nu le verifică nimeni… Și mai sunt multe măsuri de genul acesta, despre care nu poți să spui ce beneficiu au adus procesului didactic.

Elevii au înțeles că importantă nu este corectitudinea, ci să nu te prindă nimeni când faci ceva neregulamentar, iar profesorii au înțeles că important este ce spune șeful de la inspectorat sau de la minister, chiar dacă este o tâmpenie. Și ca toate acestea să poarte un nume, le-am spus „reforma Învățământului“.

Dintre toate personajele care au contribuit la eterna transformare a școlii românești, actualul, fostul și, cel mai probabil, din nou, viitorul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, conduce detașat ca om care, pe bună dreptate, a „abramburit“ Învățământul. Nu o acuz pe doamna ministru, neapărat, de rele intenții. Dar, după cum bine știm, drumul spre iad este pavat cu bune intenții.

Doamna ministru Andronescu (Cati, pentru cunoscători) a reușit în fiecare mandat de șef al Educației (vorbim de patru, dintre care, până acum, niciunul nu a fost dus la bun sfârșit) să-și anuleze propriile măsuri. A desființat, reînființat, răsdesființat și răsînființat școlile profesionale și liceele pedagogice, a agreat, dezagreat, răsagreat și răsdezagreat universitățile particulare, iar acum este greu de înțeles, pentru toată lumea, ce vrea să facă prin noua Lege a Educației. Toate acestea, luând în considerare că, în esență, tot pe ea se corectează sau ce face… Legea Educației Naționale 1/2011 nu mai are demult forma în care a fost lansată de ministrul de atunci, Daniel Funeriu. Iar unul dintre principalii artizani ai amendării acestei legi este actualul ministru, Ecaterina Andronescu. Într-adevăr, era nevoie de unele modificări, dar vorbim de o reală „maltratare“, în timp, a Legii Educației. Acum, doamna Andronescu vrea, din nou, să schimbe ce a schimbat.

Din nou este vorba de răsînființarea liceelor pedagogice, a școlilor profesionale și de neînțeles este ce se va întâmpla cu liceele tehnologice și cu cele umaniste. Și ca cireașa de pe tort, sau bomboana de pe colivă, depinde cum priviți, doamna ministru Andronescu vrea să schimbe și denumirea, din Legea Educației, în Codul Educației. Dar poate se răzgândește din nou.

După ce chiar ea a decis să nu mai avem învățători și educatoare fără studii superioare (ceea ce se întâmplă demult în țările civilizate din Europa), doamna ministru s-a gândit să semireactiveze liceele pedagogice. Avem educatoare și învățători doar cu 12 clase, dar care pot să termine și studii superioare, pentru a obține câțiva lei la salariu. Însă nici măcar nu mai e nevoie să termine facultăți specializate în formarea profesorilor pentru învățământul primar și preșcolar. Pot termina orice facultate. Abrambureala este completă.

Sindicaliștii din Învățământ, care s-au înțeles relativ bine cu guvernările PSD, vor acum capul ministrului Andronescu. Liderii sindicali ar fi discutat – din informațiile care circulă pe holurile Ministerului Educației – cu premierul Viorica Dăncilă înlăturarea Ecaterinei Andronescu de la șefia Învățământului. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de forma pe care o propune Ecaterina Andronescu pentru noua Lege a Educației, acuzând-o pe aceasta, printre altele, că va cauza desființarea liceelor teoretice.

Dar, chiar dacă ar fi înlăturată Ecaterina Andronescu din Ministerul Educației, efectele rămân. Proiectul de lege merge mai departe. Ce-i drept, acesta poate fi modificat în Parlament, unde sindicatele au influență mai puternică. Dar nu ar fi prima oară când modificările aduse de către parlamentari în legislația privind Educația ar servi strict doar interesele unor lideri sindicali, în defavoarea angajaților din Învățământ și a elevilor.

Există și un conflict mai mult sau mai puțin pe față, în acest moment, între marile formațiuni sindicale din Învățământ. Evident, „vulturii“ pândesc căderea ministrului și vor să se impună. Dar se pare că există un numitor comun: decapitarea șefei de la Educație. Iar în ceea ce privește Legea Educației, să se revizuiască, primim, dar să nu se schimbe nimic.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă