Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ce ar trebui să facă președintele?

Horatiu Pepine Actualizat: 02.06.2018 - 08:43

Președintele Iohannis pare pus în fața unei mari dileme constituționale, dar din punct de vedere moral decizia nu poate fi decât una singură.

Share

Decizia Curții Constituționale este pe bună dreptate supusă controversei, căci ea pare să rupă un echilibru delicat pe care Constituția îl instituia între ramurile puterii executive, oferind de aici înainte mai multă putere ministrului de justiție. Din valurile de reacții am reținut două argumentații care, prin coerența lor, reprezintă bine cele două poziții politice ale momentului. Una este a judecătorului Cristi Danileț, care susține că decizia Curții ar avea drept consecință anularea totală a rolului pe care îl joacă președintele (cristidanilet.wordpress.com). A doua este a judecătoarei Dana Gârbovan care caută să demonstreze că, în ciuda temerilor, ministrul justiției nu va dobândi puteri discreționare și că președintele își conservă totuși o parte din rol (facebook.com/dana.girbovan).

E bine ca aceste argumentații să fie citite cu atenție împreună cu decizia Curții Constituționale, dar ne este teamă că, în cele din urmă, dezbaterea juridică nu e deloc suficientă. Căci la temelia oricărei serii de argumente se va găsi mereu o opțiune politică, una care joacă rolul unei axiome nedemonstrabile. De pildă, de ce diminuarea rolului președintelui ar fi un dezastru în sine? Sau de ce se consideră că președintele ar putea fi mai neutru și mai obiectiv din punct de vedere politic decât ministrul de justiție? De ce ministrul de justiție pare ”vinovat” din principiu? Și ce anume îi conferă președintelui o poziție morală superioară? Nimeni nu răspunde la aceste întrebări, care, odată puse, dezvăluie mize de regulă neexplicitate.

Nu întâmplător, în mod direct sau aluziv, decizia CCR este comparată cu ce s-a întâmplat în Polonia și Ungaria, acolo unde au avut loc anumite reașezări în sistemele constituționale de natură să limiteze puterea de intervenție a unor forțe supranaționale. În România cel puțin, așa cum a fost evident încă din perioada celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu, președintele este mult mai susceptibil de a urma o linie politică decisă la Bruxelles decât oricare politician. Prin urmare pentru Bruxelles, dar și pentru alte capitale interesate să inducă un anumit curs politic, este mult mai avantajos ca președintele să dețină controlul parchetelor, căci el este mai ușor de convins să se înscrie în anumite politici supranaționale, chiar dacă ele nu au acceptul partidelor și opiniei publice interne. Un exemplu bun este politica de austeritate impusă de președintele Băsescu în 2010, dar poate și mai bun este exemplul Italiei, unde președintele Sergio Mattarella a refuzat în aceste zile instalarea unui guvern al majorității, în aplauzele comisarilor de la Bruxelles și spre stupoarea opiniei publice interne. Nu întâmplător se vorbește acum în Italia despre suspendarea președintelui, subiect care ne este atât de familiar.

Pe scurt, în România ar avea loc astăzi o mișcare politică menită să restabilească controlul național asupra parchetelor. Presupoziția este că niciodată parchetele nu sunt perfect independente și neutre. De undeva tot trebuie să-și tragă îndemnurile și autoritatea. Parchetele urmează inevitabil o anumită linie, măcar prin simpla precizare a priorităților. Ca să nu mai spunem că putem asista la intervenții directe, deși este greu de demonstrat acest lucru.

Dar, indiferent cum ar sta lucrurile, este clar că pentru Bruxelles sau pentru Washington, care au acordat o susținere masivă și explicită șefei DNA, situația a devenit penibilă, căci, în ciuda unor ample eforturi mediatice, Laura Codruța Kövesi este un personaj profund compromis care nu mai poate asigura credibilitatea sistemului pe care îl reprezintă.

Să începem cu lucrurile aparent mai puțin importante. A plagiat în teza de doctorat și a mințit în mod ridicol cu privire la acest aspect care ar fi fost suficient pentru destituirea ei. Dar sunt apoi motivele grave care țin de abuzurile procedurale, anchetele realizate în colaborare cu SRI, persiflarea deciziilor Curții Constituționale și imixtiunea în actul legislativ. Despre fiecare dintre aceste aspecte am scris în detaliu.

Prin urmare, ce ar trebui să facă președintele Iohannis? Adevărul este că, indiferent de cum se așează el față de politica internă sau față de contextul lărgit european, el trebuia să o revoce demult pe Laura Codruța Kövesi. Și-ar fi păstrat atunci întreaga autoritate prezidențială care, orice ar face astăzi, pare știrbită.

Comentarii

loading...