7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCe este cu acest referendum?

Ce este cu acest referendum?

Adevăratele întrebări la care se va răspunde sunt: „Mai existăm noi ca români?”, „Mai vrem noi să existăm?” și „Cum vrem noi să mai existăm?”
Dacă cel puțin șase milioane de români se vor prezenta la urne, înseamnă că încă mai existăm. Dacă cel puțin trei milioane dintre aceștia vor spune „DA”, înseamnă că vrem să existăm și mai departe ca români; români europeni, desigur, dar mai întâi români. Dacă la primele două întrebări vom primi aceste răspunsuri, înseamnă că vrem să trăim nu numai liber, ci și în mod democratic.Să mă explic. Pe fond nu avem o problemă reală cu definiția căsătoriei. Oricum am defini-o și nu avem nevoie să o definim altfel, „soțul” este de gen masculin, iar „soția” de gen feminin. Căsătoria este o uniune generatoare de viață. În centrul instituției căsătoriei este procreerea. Logica unică a căsătoriei este procreerea. Pentru alte nevoi nu trebuie recurs la căsătorie. Tocmai de aceea acestei entități unice trebuie să i se dea un nume al ei, specific, care să o distingă de altele cu care poate avea în comun ideea conviețuirii a două persoane, dar nu și pe aceea a perpetuării vieții.

Asta nu înseamnă că nu pot și nu trebuie reglementate prin lege diverse alte raporturi civile între persoane de genuri diferite sau de același gen, care nu sunt, nu au de ce să fie și nu au de ce fi numite raporturi de căsătorie. După cum nu înseamnă că toate celelalte forme de iubire care apar în afara relațiilor maritale trebuie repudiate.

Iubirea rezolvă orice. Ea este cu adevărat leacul universal al tuturor relelor. Dragostea este prima dintre virtuți. Să o cultivăm și prețuim oriunde, oricând și oricum apare. Dragostea față de aproapele tău, dar și dragostea față de dușmanul tău.

Ca popor creștin, românii ar trebui să fie toleranți și iubitori. Asta înseamnă că trebuie să accepte și respecte orice formă de dragoste, iubindu-i totodată inclusiv pe cei care nu iubesc ca ei sau nu iubesc deloc. Căci trebuie să facem, totuși, deosebirea între dragoste și dorință, între iubire și instinct, între agapos și eros.

M-am luptat în anii 1990 pentru scoaterea homosexualității din legea penală. M-am luptat după aceea împotriva homofobiei; a oricărei fobii, în general. Singura fobie pe care o susțin este cea împotriva …fobiei. Sunt fobofob.

Personal, nu cred că percepția asupra propriului gen sau atracția față de un anumit gen este o chestiune de opțiune, de liber arbitru. Ea este una de chimie. O formulă chimică aflată în programul genetic cu care ne naștem și care nu poate fi schimbat după dorință.

Încercarea de a o schimba prin autosugestie duce la inhibarea multor calități umane pe care cei care preferă compania persoanelor de același gen le pot avea. Aceștia sunt oameni buni și inteligenți, adesea hipersensibili și foarte talentați; mai umani, uneori, chiar decât heterosexualii. Un homosexual poate ocroti o femeie aflată în nevoie cu infinit mai multă gingășie decât o face un heterosexual alcoolic sau violator.

Iată de ce acești oameni nu trebuie excluși, marginalizați,

agresați, umiliți. Dimpotrivă, ei trebuie integrați în societate fără vreo discriminare; înțelegându-se bine că discriminarea este una și diferențierea este alta. Femeia nu este discriminată dacă îi spunem femeie și, mai ales, dacă o protejăm în mod special, în considerarea rolului său social, în mod obiectiv superior.

Nici bărbatul nu este discriminat dacă îi spunem bărbat și, mai ales, dacă îi cerem să îndeplinească munci mai dure, pe măsura caracteristicilor sale anatomice. Tot astfel nu este nici o discriminare atunci când organizăm diferit sub aspectul ordinii de drept uniunile care zămislesc viață în ordinea firească a naturii, și cele care își organizează menajul în afara acesteia. Căci nu putem nega că tot ceea ce oprește ciclul vieții nu este natural, în timp ce singurul criteriu pe care îl avem pentru a trasa frontiera între moral și imoral este conformitatea comportamentului cu natura lucrurilor. Tot ceea ce este natural nu este imoral – naturalia non sunt turpia.

În ceea ce privește adopția copiilor, aceasta nu ține de definiția familiei sau a căsătoriei, ci de protecția și interesele minorului. Legislația privitoare la adopție iar nu Constituția trebuie să facă precizările necesare.

Problema referendumului este, deci, cu adevărat alta. Un prim accent cade pe cuvântul tradiție. Aceasta într-un moment în care unii vor să ne anuleze tradițiile pentru a ne răpi identitatea națională și astfel a ne putea domina mai ușor. Modificarea constituțională propusă ține mai mult de reafirmarea tradițiilor noastre decât de definirea familiei sau căsătoriei, și ea se adresează lumii mai mult decât cetății.

Efectul pozitiv va fi reafirmarea demnității noastre naționale și prin asta însănătoșirea stării de spirit a poporului român.

Pe de altă parte, problema supusă referendumului este una care în principiu nu împarte în două părți relativ egale societatea românească. Ea poate reprezenta o platformă pe care cei care altminteri nu se înțeleg în nici un alt domeniu se pot reuni. Mulți dintre aceia care urăsc PSD sau care spun totdeauna „NU” vor veni la referendum și vor spune „DA”, chiar dacă acesta este organizat de guvernul PSD, pentru că forța tradiției și nevoia de demnitate, manifestate într-o chestiune care pentru mulți nu este de viață și de moarte, îi va reuni pe deasupra ideologiilor și granițelor de partid. Referendumul este un exercițiu al unității într-o Românie dezbinată, în care nimic nu pare a ne mai putea aduna.

Referendumul este și un act democratic. Românii nu mai vin la vot când e vorba să aleagă politicieni și partide. Astfel riscă să uite utilitatea acestei proceduri democratice. Acum este posibil să vină tocmai pentru că nu mai este vorba de politicieni, ci de afirmarea identității lor. În concluzie, trebuie să susținem referendumul pentru a ne reconfirma identitatea, a ne recâștiga demnitatea, a regăsi unitatea, a reabilita democrația și astfel a ne reafirma suveranitatea. Acum când toată lumea ni le contestă. Cei care se opun, cu excepția homosexualilor și lesbienelor care reprezintă totuși o minoritate infimă, sunt tocmai cei care vor să ne răpească identitatea, demnitatea, unitatea și democrația, pentru ca în final să ne confiște suveranitatea. Aceasta este miza și ea trebuie bine înțeleasă de toți. Disputele din jurul referendumului nu pot fi desprinse de cele din țară și din lume.

În lume se dă o luptă dură între globalism și suveranism, între progresism și conservatorism, între democrație și oligarhie. Asemenea bătălii nu se poartă doar între state, ci și în interiorul lor. Exemple găsim chiar în SUA, Germania sau Franța.

Marile puteri obișnuiesc să își rezolve asemenea controverse interne exportându-le. De asemenea, când controversele sunt externe, între state, adică geopolitice, ele se consumă prin intermediul altora și pe teritoriul altora.

Pe teritoriul României se ciocnesc astăzi interesele geopolitice ale SUA, Germaniei / Europei germane, Rusiei etc. care își dispută dominarea politică a țării, pe de o parte, și interesele geoeconomice ale corporațiilor multinaționale care doresc exploatarea resurselor naturale românești la prețuri de nimic, pe de altă parte. Aceste lupte se dau prin intermediul românilor. De aici războiul româno-român. Referendumul asupra căsătoriei poate aduce măcar un armistițiu în acest război. Un armistițiu care să ne ofere câteva momente de liniște și un sentiment de unitate propice pentru a gândi dacă pentru patria română o „pace strâmbă” între români nu ar fi mai profitabilă decât un „război drept” în folosul străinilor. Cu atât mai mult cu cât acest război se arată a fi unul fără prizonieri, dar mai ales fără învingători.

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă