Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

CE Oltenia, la răscruce

Florin Budescu Actualizat: 10.03.2020 - 14:00
Florin Budescu

Scriu despre chestiunea energeticii de peste patru ani. Încă de acum trei ani, analistul economic Sorin Dinu mi-a spus un lucru cu care sunt de acord: nu avem nici cea mai mică idee care va mixul energetic naţional al României peste 10 ani, adică în 2030.

Share

Darmite, având în vedere că între timp a apărut ţinta decarbonizării complete a Europei, la orizontul anului 2050, să mai ştim şi ce vom face nu peste un deceniu, ci peste trei!

Până acum, am avut scuza că la Ministerul Energiei a fost un profesor de Energetică lipsit de har, pentru interesele ţării, până la indolenţă politică.

De-acum încolo, ar trebui să rupem lanţul. Un ministru al Energiei într-un stat UE este un fel de combinaţie complexă între un savant în ale Energeticii, un filozof al trendurilor dezvoltării economice, un analist redutabil al mişcării plăcilor tectonice geopolitice şi un manager de sistem dur, pragmatic, realist.

Despre Virgil Popescu pot constata, după câteva luni de mandat chinuit, transformat într-unul interimar, că a făcut câteva mişcări de bun simţ. Despre unele dintre acestea voi scrie în rândurile care urmează.

Ceea ce nu ştiu este dacă a făcut şi aceasta: a format un grup de lucru care analizează (repet – ideea mea fixă din ultimii cel puţin doi ani) care ar trebui să fie mixul energetic al României în anul 2030?

Într-adevăr, recent a stabilit o ţintă pe regenerabile, cum puteţi citi în pagina de Economie, dar tot nu a spus clar care va fi mixul în 2030.

Ceea ce este evident e că Popescu este foarte stresat de mişcarea plăcilor tectonice ale politicii, ceea ce îi bruiază prestaţia, oricât de mult s-ar strădui.

Cert e că are comportamentul de bun simţ al unui inginer care şi-a completat studiile, devenind şi economist. Până vom afla răspunsul la obsesia mea multianuală, să trecem la partea factuală.

Comisia Europeană a aprobat recent, pentru CE Oltenia, un împrumut de 251 de milioane de euro, cerut de Guvern, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (cum e titulatura completă).

Împrumutul este temporar şi e un ajutor de stat de restructurare. Dacă în şase luni nu se văd semnele că lucrurile merg spre rezolvare, cu aceste pierderi, ajutorul de restructurare devine ajutor de salvare.

Complexul Energetic Oltenia, ce foloseşte cel mai slab caloric cărbune, lignitul, are o capacitate de producţie de 3,2 GW şi generează cam 25% din producţia de electricitate a României. Nu e de joacă.

Dacă CE Oltenia cade, ne-am deşurubat norocul rău de tot. Iar România e dependentă de acest superemiţător de CO2. Cum rezolvăm problema?

 

Uşor uşurel a plecat la drum. Unde va ajunge el?

Cine a citit „Poveşti nemuritoare”, din Colecţia „Biblioteca pentru toţi”, ţine minte povestea lui Uşor Uşurel, care a descoperit că, dacă-şi pune căciula pe cap, devine invizibil.

În următorii 30 de ani, România trebuie să fie invizibilă ca Uşor Uşurel, pe acest subiect, adică să nu iasă din rând, altfel devine de haiul mapamondului. Să facă asemeni celorlalţi şi, dacă e posibil, chiar mai bine.

Până recent, master blaster în domeniu era China şi a început să ia măsuri. Economia ei supertehnologizată era bazată pe energie carboniferă. A mai rămas un mare poluator, SUA, ce persistă să facă la fel şi, din acest punct de vedere, are o mare problemă.

Dar SUA e un caz special: autorităţile statale şi locale din diferite regiuni au început deja să se decarbonizeze masiv, pe cont propriu.

Uşor Uşurel? Să-şi pună căciula pe cap, să lucreze intens. CE Oltenia (nu e singurul mare poluator din Energetică), are pierderi. Pe 6 iunie 2019, HotNews scria că niciodată CE Oltenia nu a fost într-o situaţie mai dificilă.

CEO înregistra, la 31 decembrie 2018, 1.133,5 milioane de lei (cam 240 de milioane de euro) pierdere și prezenta 1.498,1 milioane de lei (în jur de 318 milioane de euro) active nete curente negative.

„Această decizie privind ajutoarele de stat nu pune sub semnul întrebării necesitatea ca România să îşi îndeplinească obligaţiile legale cu privire la calitatea aerului.”
Comisia Europeană

Peste jumătate de miliard de euro, plătiţi de statul român. Aceste pierderi trebuie să dispară. Şi nu numai la CE Oltenia. Banii aceştia pot fi folosiţi de Guvern, oricare ar fi, în investiţii.

Rostul unei companii, private sau de stat, e să facă profit, nu să fie refugiul orfelinelor masculine ce nu se vor să se oprească din sgârmat în pământ.

"Această decizie privind ajutoarele de stat nu pune sub semnul întrebării necesitatea ca România să îşi îndeplinească obligaţiile legale cu privire la calitatea aerului şi nici nu sugerează că Comisia recomandă utilizarea lignitului drept combustibil, având în vedere impactul său negativ asupra calităţii aerului şi climei", subliniază executivul comunitar.

Aşadar, nu ni se impune, dar ni se spune indirect că trebuie să renunţăm la blestemăţia asta de lignit. În timp, nu instantaneu. Anume, explică Virgil Popescu, oricum la CE Oltenia va fi o restructurare naturală, prin ieşirea la pensie a celor cărora le vine vremea, 4.000 de salariaţi, să meargă la pensie.

În total, în prezent, la CE Oltenia sunt 12.500 de salariaţi. Vă daţi seama ce este acolo, cum se taie frunză la câini pe la TESA ş.a.m.d.? Aceasta pe de o parte. Vă daţi seama, pe de altă parte, ce problemă socială reprezintă CEO, cu familiile salariaţilor ei cu tot?

„Cu ce înlocuieşti energia produsă din cărbune şi hidrocarburi?” VOCI EXPERTE DIN ENERGETICĂ

Să analizăm situaţia Energeticii româneşti, dincolo de cazul CE Oltenia. Avem o componentă prestantă de energie carboniferă, plus hidrocarburile. WindEurope spune că eoliana a dat joi, 21 noiembrie 2019, 1/3 din consumul de energie electrică (32%), ceea ce plasează România pe locul doi în Europa, în clasamentul ponderii energiei eoliene, după Irlanda, cu 35%.

Pe 22 noiembrie, eolienele erau iar principalul producător de electricitate, cu 24,03% pondere. Volatil, nu? Urmau hidro (21,9%), cărbunele (19%), hidrocarburile (18,7%) și nucleara, cu 14,8%. Din mix, consumul, la ora 11.00, era de 8.509 MW, iar producția de 9.190 MW.

Ce soluţi avem în acest moment pentru a înlocui cărbunele şi hidrocarburile, în continuare foarte prestante? În primul rând, guvernele vor fi obligate să încurajeze prosumatorii.

Când se vorbeşte despre micii producători casnici de energie, sursele guvernamentale se referă automat la energia solară.

Sistemul e simplu: dacă ai pe casa ta celule solare şi produci mai mult decât consumi, diferenţa intră în SEN (Sistemul Energetic Naţional) şi eşti plătit.

Deocamdată însă prosumatorii sunt un deziderat. Chiar dacă am avea ţara plină de prosumatori pe fotovoltaice, noaptea această sursă volatilă de energie ar fi tot zero.

Părerea mea e că alt tip de prosumatori ar putea fi microhidrocentalele, mai ales în rural, ce ar putea asigura mult din consumul casnic. Dar tot nu ai o sursă constantă de energie.

Cărbunele şi hidrocarburile au calitatea că nu sunt deloc volatile în furnizare: pui la lucru sistemul, ai energie. Dincoace, ce te faci dacă ai secetă şi, simultan, nu e nici vânt, nici soare destul?

O soluţie alternativă ar fi hidrocentralele cu pompaj. Expertul Ovidiu Demetrescu îmi descria sistemul: când energia e mai ieftină, se pompează apa în lacul de sus.

Când e cerere de energie şi aceasta e mai scumpă, se dă drumul la apă în lacul de jos şi se produce hidroenergie. Metoda poate fi folosită nu numai la Tarniţa – Lăpuşteşti, ci şi de exemplu pe versanţii Lacului Bicaz.

Dar nici asta nu rezolvă consolidat problema. Nici una dintre aceste surse nu are constanţa cărbunelui şi hidrocarburilor. E o dilemă din care nimeni nu a ieşit până acum în statele cu populaţie mare şi economie intensivă.

Comentarii

loading...