Cine ne dictează: opriți vânătoarea?

Marius Ghilezan Actualizat: 07.05.2021 - 08:23
Marius Ghilezan

Internetul din România a explodat la știrea că un Prinț din Austria, îndrăgind vânătoarea, a răpus cel mai mare urs din Europa, într-o pădure din Covasna. Și ce-i cu asta?

Share

Îmtrebarea „întrebătoare” e dacă nu sesizau cele două ONG-uri austriece, Agent Green și VGT (ale noastre sunt sub control absolut), românii nu ar fi știut grozăvia?

Organizațiile de protecție a animalelor sălbatice cer autorităților române să condamne braconajul. Românii tac chitic. Garda de Mediu s-a sesizat. Ministerul mediului urmează să dea explicații. Cine e vinovat de asasinat? Dar cui îi pasă de soarta lui Arthur, un altfel de mistreț cu colți de argint?

Ofranda dată de Odjula, dată Prințului nu a învolburat doar mințile românilor, ci a provocat titluri belicoase în presa străină.

Țara cu cele mai multe exemplare de urși bruni – protejați de legislația europeană – e ținta unui nou scandal internațional. S-a respectat legea? De ce ministrul mediului a dat o derogare? E vinovat Prințul sau Barna Tánczos, ministrul mediului care a facilitat vânătoarea? Astea sunt temele de mainstream.

Desen realizat de Ștefan Popa Popa'S

Să le luăm pe rând.  Eu cred că alta e esența lucrului “bine făcut” împotriva românilor.

Vânătorul Josef – Emmanuel este din Liechtenstein, fiind doar rezident în Austria. Se zice că el este fiul lui Nikolaus von Liechtenstein, fostul preşedinte al Societăţii Europene Coudenhove - Kalergi.

Această societate anonimă a decorat doi președinți români, pe Emil Constantinescu și pe Klaus Iohannis, fără a-i înnobila însă, asta sesizează patri(h)oata națională, nu faptul că nu organizăm vânători cum scrie la carte.

După cum știți, Planul Kalergi a învolburat multe minți! La fel ca Protocoalele Înțelepților Sionului. Nu le-am citit și nici nu le dau importanță.

În esență, se zice că ideea creării unei rase metise în Europa, precum și predarea conducerii interstatale unor birocrați se leagă de o anumită congregație și că o uriașă putere vrea să stăpânească lumea.

Nu cred în predestinări dictate. Nici în arieni, deși citesc cu multă plăcere cărțile de conspirații.

Cu ce fleacuri își bat românii capul!

Popoarele au dreptul sacru la autodeterminare. Nicio forță umană nu poate dicta unui european să-și ia de nevastă o imigrantă. Iubirea vine de la Dumnezeu, nu de la puteri magice ale diferitelor Oriente, cu vedere spre marea cucerire a planetei.

Dacă ar fi existat o asemenea putere, astăzi eram toți vasali spiritelor negre. Lucifer ar fi pus deja stăpânire pe rasa umană. Numai că, din religie știm, există o forță a tenebrelor, dar ființa îndumnezeită are forță să reziste tendințelor ocupaționiste ale Împăratului Întunericului.

Revenind la chestiune, românii nu au sesizat esența din scandalul “Vânătorul Josef – Emmanuel și ursul Arthur.” Capetele luminate ale spațiului public au ieșit în bătaia trollilor cu lozinci. Ca întotdeauna. De ce a dat Tánczos derogarea? Asta e o falsă temă.

Ce ne sperie, nu e faptul că un Prinț din (ne)Levant îndrăgind vânătoarea a ucis cel mai mare urs european, cuibărit în munții noștri, nedefrișați încă, ci faptul că nu avem un plan național privind organizarea de vânători pentru nobilii europeni.

Dacă e să fie acuzat cineva de subminarea interesului național și de subjugarea finanțelor publice românești de către băncile străine e doar primul ministru care n-a sesizat oportunitatea aducerii de fonduri la bugetul public.

Ungaria face 6% din PIB pe partidele de vânătoare

Ungaria, o țară fără păduri, obține 6 % din PIB, doar prin efectul emiterii licențelor de vânătoare.

Oficiul Național de Vânătoare de la Budapesta a raportat luna trecută că s-au emis 6.685 de licențe pentru vânătoare. Sezonul a început la 1 martie.  Veniturile obținute, numai din emiterea documentelor oficiale, au atins anul trecut cifra de 7 miliarde de forinți, cam 10 milioane de Euro.
România lui Orban și Cîțu, nimic.
De mai bine de patru ani, vânătorile sunt interzise într-o țară în care Nicolae Labiș a deplâns, prin „Moartea căprioarei”, starea de iobag în care ne aflăm de veacuri.
Ne bucurăm, asemenea gonacului și a plodului din poemul amintit: “avem carne.”
Cineva de la vârful statului manevrează cheițele, astfel încât Ungaria să facă bani din  cea mai nobilă și mai aducătoare de profit activitate care nu costă mai nimic: vânătoarea pentru nobilii Europei.
România rămâne vasală intereselor străine. Nu scoatem aurul din munții doldora de minereuri scumpe că nu vrea Imperiul ascuns. Nu construim autostrăzi, pentru că cineva reclamă drepturile croitorașilor gri de a străbate nestingheriți văile.
Nu ne dăm seama de nivelul de robie în care am fost târâți?
Să-l înțelegem pe Labiș, în cheia prezentului!
 
 

Vocile lumii

Nicolae Labiș

Moartea căprioarei

“De pe frigare tata scoate-n unghii /  Inima căprioarei şi rărunchii. / Ce-i inimă? / Mi-i foame! / Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…/  Tu, iartă-mă, fecioară / – tu, căprioara mea! / Mi-i somn. Ce nalt îi focul! / Şi codrul, ce adânc! / Plâng. Ce gândeşte tata? / Mănânc şi plâng. / Mănânc!”, fragment din poemul “Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș.

Comentarii

loading...