Prin anii ’60, o familie reuşeşte să plece din România comunistă. Odată ajunşi în Franţa, pe aeroportul din Paris, părinţii sunt extrem de bucuroşi; în schimb, copilul priveşte cu teamă în stânga şi în dreapta. „Unde sunt capitaliştii, mamă?“, întreabă el cu groază.
Pentru cei care au avut norocul să nu cunoască direct viaţa în comunism, anecdota de mai sus poate părea bizară şi necesită câteva explicaţii, explică jurnalistul Alexandru Toma Pătrașcu.
Pentru a se legitima şi a distrage atenţia de la eşecurile evidente, autorităţile au desfăşurat timp de decenii o campanie obsesivă de demonizare a „Occidentului“. Prin toate canalele disponibile, acesta era prezentat drept tărâmul sărăciei şi al „exploatării omului de către om“, al drogurilor şi violenţei, al bolilor şi catastrofelor de tot felul. Prin clasa a doua sau a treia, învăţătoarea ne-a spus că „americanii mestecă gumă ca să le ţină de foame“ (!), iar în nuvelele SF autohtone ştiinţa „bună“ era cea sovietică, cercetătorii vestici fiind ori nişte dezaxaţi implicaţi în construirea unor arme cumplite, ori inocenţi păcăliţi şi folosiţi de „capitaliştii veroşi“.
Vârful de lance al efortului propagandistic din ultimii ani ai lui Ceauşescu era o emisiune TV, „Din lumea capitalului“. SIDA, droguri, împuşcături pe stradă în SUA, uragane, discriminarea negrilor, persoane fără adăpost, proteste violente, poluare, falimente; toate nenorocirile se abăteau asupra ţărilor vestice ca un fel de justiţie divină în faţa păcatelor comise: „capitalismul“ şi „democraţia burgheză“. Nu e de mirare că bietul copil ajuns la Paris se temea să dea ochii cu „capitaliştii“ cei perverşi şi devianţi!
Aşa funcţionează propaganda. Iei un element real, îl scoţi din context şi îl hiperbolizezi. Treci sub tăcere lucrurile care nu-ţi convin şi care-ţi contrazic ideea pe care o vrei răspândită. Repeţi aceleaşi afirmaţii zi după zi, an după an. Inventezi „experţi independenţi“ care să susţină cu un aer serios prostiile pe care tot tu le-ai pus în circulaţie…
Repetată ad nauseam, orice absurditate începe să fie crezută. „Ceva, ceva tot o fi adevărat…“, îşi spun oamenii, iar când lucrurile concrete, verificabile sunt înlocuite de un „ceva“ nedefinit, imaginarul colectiv începe să se populeze cu fantasme periculoase.
Citește integral acest articol pe site-ul www.contributors.ro.
