Un parlamentar venetic de Constanța o felicita pe Simona Halep, „constănțeanca noastră“, după ce a devenit cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Un gest politic, fără doar și poate, menit să transfere o parte din simpatia de care se bucură, cel puțin în aceste zile, sportiva. Din păcate, Simona Halep este campioana pe care politicienii nu o merită.
Când s-a născut, într-o zi de toamnă a anului 1991, într-unul din cartierele Constanței, nimic nu prevestea că Simona Halep va deveni, într-o zi, cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Nu provenea dintr-o familie cu tradiție în sport, nici dintr-o familie bogată. Mai mult decât atât, timpul avea să arate că nu era înzestrată cu calități fizice dincolo de medie. Dacă o comparăm cu Serena Williams, o forță a naturii, sau chiar cu Maria Sharapova, o să vedem că îi lipsește constituția necesară, dar, evident, nu suficientă, pentru a deveni campioană. Ba chiar a avut de înfruntat dezavantaje în acest domeniu, a trecut printr-o operație de micșorare a sânilor pentru a fi mai bună pe teren.
Simona Halep nu a avut parte nici de sprijinul școlii sau al comunității. Școlile din Constanța nu aveau terenuri de tenis, cum nu au nici acum. De fapt, multe dintre ele nu au nici săli de sport. De ce mai avem însă nevoie de ele, când Ministerul Educației a fost atât de darnic încât să le ofere manuale de educație fizică, din care elevii să învețe cum să alerge și cum să se târască? Infrastructura sportului școlar este la pământ în marile orașe, nu mai vorbim aici despre mediul rural, unde multe unități de învățământ nu au nici măcar apă curentă sau toalete în interiorul clădirii.
De fapt, multe din renovările care s-au făcut în școli, pe parcursul anilor, au fost făcute de părinți, individual sau prin asociații, așa au apărut clasele cât de cât moderne, dar părinții nu pot construi, nici măcar împreună, săli de sport.
Constanța nu avea nici vreo infrastructură care să te fi dus cu gândul că va crea o campioană mondială. Nu are nici acum. Dacă vrei să joci un meci de tenis, închiriezi, pe bani, evident, una dintre sălile puse la dispoziție de investitori privați. Dacă vrei să joci fotbal, e același lucru, nu mai există nici măcar maidanele pe care băteam noi mingea când eram copii, s-au transformat, aproape toate, în blocuri sau, în unele cazuri, chiar biserici. Chiar și pentru sporturile cele mai ieftine, părinții trebuie să plătească. Palatul Copiilor, de exemplu, un loc unde cei mici se pot pregăti la mai multe sporturi și nu numai, oferă contra cost toate
cursurile. Nu costă mult, câteva zeci sau o sută-două pe lună, dar sunt convins că nu toți își permit.
Tenisul este un sport costisitor. Ca în orice sport de performanță, pariul este unul riscant. Un credit bancar a făcut tatăl Simonei Halep, Stere, pentru a-i plăti deplasările și antrenamentele. A avut și sprijinul unui investitor privat. Trebuie să ai o încredere imensă în copilul tău pentru a risca banii și, mai important, pentru a-l duce de mână la mii de ore de antrenament, înlocuind clipele de joacă cu munca grea, în speranța, declarată, că va ajunge acolo unde nu a mai ajuns nicio româncă, niciodată: pe locul 1 în clasamentul mondial. Și ce cadou mai frumos putea primi părintele decât un telefon de la celălalt capăt al lumii, în care să i se spună, simplu, cu emoție și poate năduf: „Tată, am reuşit să ajungem numărul 1“. „Să ajungem“, amândoi.
Despre asta e vorba, despre încrederea fără margini a unor părinți în copilul lor, despre sacrificiile celor trei, despre anumiți oameni care i-au ajutat pe parcurs.
Politicienii nu au făcut nimic pentru ea. Dimpotrivă, primarii au aruncat și aruncă în continuare cu bani în așa-zisul sport de performanță, peste 17 milioane lei, de exemplu, în mai puțin de un an, pentru o asociație de handbal care plătește salarii de mii de euro pe lună și care nu reușește să învingă echipe cu un buget de câteva ori mai mic.
Primari care, am mai spus-o, dar am s-o repet până când se va rezolva ceva, nu fac absolut nimic pentru sportul de masă, pentru copii, dar care aruncă milioane de euro, cu sprijinul consilierilor locali, pentru susținerea sportului de performanță, așa cum îl numesc ei, fără să se asigure că avem de-a face, la propriu, cu performanța.
Orice mesaj de felicitare sau orice mesaj prin care se arată mândri de performanțele Simonei Halep ori orice poză postată împreună, din cine știe ce context, pe rețelele de socializare este pur și simplu ipocrizie.
