10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiConflictele care stau să escaladeze în unitățile școlare

Conflictele care stau să escaladeze în unitățile școlare

Conducerea Ministerului Educației insistă pentru redeschiderea unităților de învățământ preuniversitar, ceea ce este normal, în condițiile actuale, în care sute de mii de copii au acumulat lacune mari în educație, iar cele mai multe cadre didactice de predare văd în revenirea la orele față în față singura salvare a situației.

A apărut însă un nou aspect ce poate isca conflicte: vaccinarea cadrelor didactice împotriva noului coronavirus.

Deja, pe poșta electronică a cotidianului național “România liberă” am primit numeroase mesaje de la cititori, cadre didactice, care întreabă: de ce nu se pot întoarce la școală profesorii care s-au vaccinat deja?

Cu siguranță sunt mulți dascăli care ar prefera să încheie situația primului semestru în școală, dacă au reușit deja să se imunizeze.

Conducerea Ministerului Educației a decis însă că revenirea la școală nu este posibilă până pe 8 februarie, iar primul semestru se va încheia online.

Nu era corect pentru elevi ca, după un semestru de predare online să fie evaluați față în față.

Dar debutul semestrului al doilea riscă să producă multe conflicte în școli, între profesorii care s-au vaccinat și care pot invoca pericolul de infectare pentru familiile lor, reprezentat de colegii care au refuzat imunizarea.

Aceeași problemă poate fi invocată și de către părinți, care ar putea să nu mai fie de acord să-și trimită copilul la clasa unui profesor nevaccinat.

Da, normal că nu poți obliga nicio persoană să se vaccineze.

Dar va fi foarte greu pentru Ministerul Educației să gestioneze astfel de conflicte, care vin și după o perioadă extrem de tensionată.

Poate vom avea din nou parte de cunoscutele declarații pe propria răspundere, dar acestea sunt doar hârtii.

În același timp, dacă ministerul și inspectoratele vor aproba transferuri de la o clasă la alta sau de la o unitate la alta, pe motiv de teamă de infectare, va fi haos.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă