8.9 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCorectitudinea politică sau tirania cu blândețe

Corectitudinea politică sau tirania cu blândețe

Sunt multe modalități prin care poate fi testat gradul de libertate al unei societăți. Cioran propunea o verificare extremă, atunci când scria că ”o epocă bună este o epocă în care ironia nu te aruncă în puşcărie” sau am putea adăuga noi, nu te lasă într-o baltă de sânge la marginea drumului. Spre deosebire de dictaturile brutale, unde recuzita de fier a temnicerului devine tezaur național, corectitudinea politică, acest furuncul crescut pe spatele democrației, operează mai blând, dar nu mai puțin eficient.

Așa cum pentru Kant ”relativismul reprezintă azilul ignoranților”,  corectitudinea politică reprezintă refugiul evazioniștilor. Și nu e vorba de evazioniștii fiscali, relativiști și aceștia în felul lor și nici de căutarea unui paradis fiscal, ci de cei aflați în căutarea unui paradis verbal. Însă nu pentru toată lumea e rezervat acest rai, doar pentru adepții dogmei, cei care nu se supun sunt damnați negreșit. Evazioniștii realităților neconvenabile, cei care fug de evidențele supărătoare, operează cu dublă măsură, nicidecum universal, așa cum pretind aparent. Adepții  CP nu aplică relativismul la ei în casă, ci doar dușmanilor de clasă. Ca de fiecare dată, utopia egalizează cu forța.

Pentru corectitudinea politică, limbajul reprezintă preșul sub care trebuie acoperită mizeria realității. Spre exemplu, cuvântul secretară este la bază neutru. Faptul că o parte dintre secretare ajungeau să dezvolte relații extraprofesionale cu șefii lor a creat o anumită reputație negativă. Astfel că s-a creat un termen curat, fără păcate, asistent manager. Însă cum natura umană nu se schimbă, ci doar învelișul ei,  e foarte posibil ca și această denumire să fie folosită la un moment dat cu intonație și surâs ironic, ceea ce va duce la crearea unui alt termen nejignitor, virgin moral. Același lucru este valabil și pentru zona de prostituție, industrie porno, unde acum se vorbește de lucrători sexuali, aceștia alăturându-se astfel lucrătorilor agricoli sau comerciali. Aici găsim iluzia corectitudinii politice care crede că poate fugi de realitate prin cuvinte. E și o contradicție logică în tot acest demers al avocaților corectitudinii politice. Deși nu consideră că realitatea e identică cu cuvintele, din moment ce optează pentru interșanjabilitate lingvistică, relativism conceptual, canonul corectitudinii politice sfârșește prin a desemna cu intransigență tot prin cuvinte, anumite realități. Metoda nu e una nouă: e introdus în cetate calul troian al relativismului, toleranței, din care apoi la momentul oportun ies soldații corectitudinii politice cu biciul.

În același timp, corectitudinea politică reprezintă un mijloc de corectare artificială, aparentă doar, a inegalităților de tot felul. Spre exemplu, distanța de putere redusă dintre șef și angajat, faptul că subalternii unei corporații pot ocupa loc pe scaunul șefului, prin rotație, pentru o zi, fără să preia atribuțiile de decizie ale acestuia sau doar unele neimportante, ține tot de această butaforie a egalității. Nimic nou sub soare, un fel de Saturnalii moderne, sărbătoarea când sclavii deveneau efemer și inutil stăpâni. Totul fiind doar o supapă menită să creeze iluzia egalitarismului, nu să modifice polii de putere. În general, categoriile sociale care în trecut aveau un statut inferior sunt reabilitate la nivel lingvistic. De la banala coafeză am ajuns la speciala hairstylistă. O amăgitoare compensație, dar care are o anumită eficiență, aceea de-a inhiba revolta, resentimentul social. Stimulând falsa importanță de sine, corectitudinea politică irigă abundent canalele imposturii universale.

Această obsesie pentru cuvintele care ba jignesc sau ba apără, protejează, duce de multe ori la pierderea simțului realității. Pe cei ce nu se supun agendei îi așteaptă ghilotina de hârtie care-i cenzurează și lipirea pe frunte a etichetelor colțuroase de genul: rasist, misogin, homofob.
Atracția și fobia semantică ar putea fi vindecate mai degrabă prin terapeutica înțelepciunii detașate, decât prin iluzia preșului pictat cu floricele, dar care nu acoperă și mirosul realității. O perspectivă mai relaxată, în acest sens, se degajă prin vocea personajului lui Turgheniev din ”Părinți și copii”, Bazanov: “Ce putere are, totuși,  cuvântul! L-ai găsit, i-ai spus criză și, iată, te simți mângâiat. E de mirare, zău, cum lumea mai crede încă în cuvinte. Îl numești pe cutare ”nătărău” fără să te atingi de dânsul, și omul se supără. Zici că e deștept, fără să-i dai vreun ban, și el e bucuros.”

Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru este contributor RL din anul 2021. Ciprian a studiat Filozofia la Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca și deține un master în Managementul Resurselor Umane. Debut în presă: 2004, ştiri, reportaje, interviuri, editoriale, emisiuni radiofonice, apariții în presa locală şi centrală :Hotnews, Evz, Lumea, Europolis, Dilema Veche.
Cele mai citite

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă