Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum ar putea să fie realizat un fond suveran de către România

Florin Budescu Actualizat: 23.04.2019 - 00:05
Florin Budescu

Încă din primăvara anului 2017 au început discuţiile privind constituirea unui fond suveran de către România. Ministrul Economiei de atunci, Mihai Tudose, a avut unele negocieri şi întâlniri interesante.

Share

Una dintre aceste întâlniri a fost cu reprezentanţii Black Rock, un corsar de piaţă care joacă pe pieţele de capital nişte produse numite ETF (din englezescul exchange trade funds). Acum mai bine de doi ani, pe 2 aprilie 2017, stăteam de vorbă pentru „România liberă“ cu Cristian Sima, brokerul fugar, pe acest subiect.

Reproduc fragmentul de dialog avut cu Sima:

– Ce înseamnă ETF-urile acestea?

– Ştiţi cum se face un indice bursier? Ca să-ţi controlezi riscul mai bine, în loc să cumperi 10 acţiuni pe piaţa americană, faci o medie ponderată a lor şi cumperi un pariu pe creştere. N-ai bani să cumperi cu 880 de lei o acţiune Amazon, faci un coş de acţiuni. Două Amazon, una Apple... Toate, dacă le-aş cumpăra efectiv, m-ar costa 2.000 $. În loc, cumpăr un pariu că o să mi le vinzi peste trei ani cu 2.400 $. Îţi dau 20 $. Mai mult de 20 $ nu pot pierde. Dacă toate cresc, pariul de 20 $ devine tot mai mult. Dacă ajung la 3.000 $, câştigi enorm. Ceea ce uită lumea este că într-o zi acţiunile pică. Cei 20 $ îi pierzi într-o noapte. La ETF-uri riscul este enorm. Black Rock are ETF de trei trilioane $. Bani nu are trei trilioane. Când vor pierde şi 10-15%, va fi ca la subprime.

– La ce se gândesc, de fapt, guvernanţii acum, dacă au vorbit cu Black Rock?

– Black Rock le-a spus: dacă ne daţi marfă proastă, nu-i o problemă, o amestecăm cu marfă bună, facem ETF şi vindem. Ne tragem partea leului. După aceea, când cei de la Black Rock vor avea mari probleme, lumea va cere acţiunile.

Tranzacţionarea produselor ETF este, aşadar, o afacere legitimă, legală, dar foarte riscantă. Despre ce reprezintă un fond suveran am scris de mai multe ori. Un astfel de fond suveran se face când ai excedent, nu deficit bugetar.

Aşadar, ai un foarte mare disponibil de monetar (norvegianul Statoil, care între timp şi-a schimbat numele în Equinor ASA, a trecut recent de cifra de afaceri de 1.000 de miliarde de dolari), adică de bani, pe care decizi să-i investeşti într-o afacere cu randament foarte bun.

De notat că scopul Equinor nu este să facă bani cu orice preţ, ci să... plătească pensiile norvegienilor şi alte ajutoare sociale. Lucru pe care-l şi face, negreşit. Vă daţi seama? Anvelopa pensiilor românilor trece de 50 de miliarde de lei. Poate va reuşi acest fond suveran într-o zi să le plătească. Ar însemna un plus la buget de peste 10 miliarde de euro.

Există două mari genuri de astfel de investiţii, pe care le face, de regulă, un fond suveran: în extragerea şi vânzarea de resurse (de regulă, petrol şi gaze) şi în acţiuni (care, cotate pe pieţe externe, aduc bani, ce sunt investiţi apoi în afaceri profitabile). A doua versiune rimează parţial cu discuţiile Tudose–Black Rock.

Ideea lui Mihai Tudose de a investi pe pieţe era bună, însă aceea de a folosi ca vehicul de atras banii ETF-urile era extrem de riscantă. ETF-urile, susţine Cristian Sima, sunt mai toxice decât subprimele şi ar putea duce la următoarea mare criză globală.

Dacă va fi aşa sau nu, vom vedea. Fapt este că, atunci când operezi un fond suveran, nu lucrezi aşa, pentru că rişti să pierzi totul într-o clipită şi sunt banii contribuabililor, nu banii tăi, să-i joci la ruleta ETF.

A doua posibilitate de a face un fond suveran tipic, conform principiilor de la Santiago, era să investeşti în extracţia de petrol şi/sau gaze naturale. Cum România are resurse onshore foarte exploatate (e primul stat din lume în care s-a extras vreodată petrol), soluţia o reprezentau exploatările offshore.

Însă, prin însuşi modul cum s-au înfiinţat aceste exploatări offshore, este foarte problematic ca acest lucru să poată fi vreodată realizat. În sectorul românesc al platoului continental al Mării Negre sunt în prezent mai multe prospecţiuni şi exploataţii de petrol şi gaze în stadiu incipient.

Este exclus ca România să le naţionalizeze, ca să continue ea explorările şi exploatările acestor perimetre. Numai mari state petroliere sau gazeifere îşi permit asta.

Un eventual fond suveran ar putea cel mult să ia un astfel de perimetru în exploatare şi să fie un extractor de rând, nu un superconcern ca Statoil/Equinor ASA. Pentru asta trebuie să deţii o mare companie petrolieră, precum Petrom – dar noi am vândut-o la OMV (care, la vremea respectivă, era cam de trei ori mai mică decât SNP Petrom), după ce am făcut un management de stat dezastruos. Mai trebuie şi să ai în concesiune vaste perimetre petroliere/gazeifere marine.

Or, noi deja am concesionat altor companii. Spre comparaţie, Equinor este cel mai mare deţinător de perimetre gazeifere din platoul continental al Mării Nordului şi al doilea mare exportator european de gaze. Fondul operează în peste 30 de state din lume.

Ar fi instructiv pentru strategii români să se delecteze puţin cu ce se întâmplă în noile perimetre Equinor – Johan Castberg (la 100 km nord de câmpul Snøhvit, în Marea Barents), Johan Sverdrup (unul dintre cele mai mari perimetre petroliere şi unul dintre cele mai importante proiecte industriale ale Norvegiei pentru următorii 50 de ani) şi Martin Linge.

Revenind la noi: cum e azi gândită, superpălăria fondului suveran român va căpuşa companiile ce îl constituie. Va avea salariaţi, care vor primi salarii grase, „gulerele albe“ vor avea şoferi care-i vor duce cu maşinile peste tot.

De unde bani? Ori din alocările bugetare, ceea ce va duce la mărirea deficitului bugetar; ori de la companiile din subordine, ceea ce va duce la decapitalizarea acestora, care deja sunt slăbite şi, oricum, niciodată nu au fost o lumină.

Să încerci să faci un salam ETF, în care două acţiuni româneşti să se vândă cu una Apple şi cu trei Google, astfel încât să aduci bani pentru investiţii la compania ta, este foarte riscant, pentru că, aşa cum explica Sima, într-o zi „salamul“ începe să miroasă urât de la acţiunile româneşti şi începe căderea.

Şi repet: nu te joci cu banii publici investind în ETF-uri. A, dacă sunt banii tăi, pe care i-ai adus de acasă, nicio problemă, e dreptul tău să o faci.

Comentarii

loading...