Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De ce n-a fost posibil Armistiţiul de Crăciun?

Marius Ghilezan Actualizat: 27.12.2018 - 15:25
Marius Ghilezan

În zilele de 24-25 decembrie 1914, undeva prin nordul Franţei, în timpul Primului Război Mondial, pe frontul bătăliei dintre englezi şi germani, spre disperarea Cartierelor Generale, armele au tăcut o vreme şi s-au auzit muzele un timp.

Share

A fost acea pace autoindusă printre combatanţi, neagreată de superiori.

Pentru că cenzura nu a lăsat presa să relateze, doar din sutele de scrisori trimise de soldaţi acasă, istoria a putut consemna acel miracol petrecut în tanşee: Armistiţiul de Crăciun.

Nu sunt date concrete că s-ar fi organizat o partidă de fotbal între soldaţii până ieri inamici, doar certitudini că englezii au dus cu ei mingi de fotbal. Fotografiile din arhive mărturisesc că la comanda unui ofiţer englez, soldaţii din subordinea sa au scos o pânză pe care scria mesajul “Crăciun fericit”, îndreptat către privirile inamicilor din celelalte tranşee. Li s-a răspuns cu “mulţumim,” de către germani.

În „no mans land” s-au îngropat morţii. Combatanţii din ambele tabere şi-au făcut reciproc cadouri. Au împărtăşit gânduri, s-au bucurat de noaptea naşterii Domnului.  

Toate au fost posibile pe de o parte datorită Sanctităţii Sale Benedict al XV-lea care a invocat “Pax et treuga Dei” ( Pacea şi îndurarea lui Dumnezeu, atât de des apărut în timpul războiului carolingian) şi de altă parte cunoscutului spirit de fair-play al englezilor.

În 2018, la români n-a fost posibil repetarea unui gest similar din mai multe motive.

Preafericitul Daniel a îndemnat ortodocşii în Liturghia de la Patriarhie să aducă aurul faptelor bune, darurile cele mai bine primite de către Hristos, “chiar dacă unii nu au un bănuţ în buzunar.”
Mesajul nu a putut fi recepţionat de o parte a naţiunii române care reinterpretează canonul marxist: religia este opium pentru popoare.
Dacă în Primul Război Mondial soldaţii din ambele tabere combatante îl respectau şi venerau pe Dumnezeu, la noi tradiţionaliştii rezistă cu greu asaltului indignaţilor care ar fi în stare să caute şi Regulamentul ISU al ieslelor şi să-l declare în faţa bunicilor ilegale.

Armistiţiul de Crăciun n-a fost posibil pentru că o parte a societăţii e narcotizată de damfurile globalismului care foloseşte ca armă de luptă anticorupţia.
Dacă în timpul Primului Război Mondial soldaţii visau la timpurile de pace şi la liniştea propriilor cămine, astăzi discipolii noului terorism ideologic au fantezii cu partiturile noului război hibrid: cătuşe şi procurori.

În zadar au invocat creştinii nevoia de înţelegere. Halucinaţi de propria mărire, echivalentă titirezului care se vântură într-un lighean, combatanţii noii ideologii (pe care îi putem numi căuzaşii nimicului, pentru că ei nu ştiu pentru cine luptă şi de ce luptă) au scos din sertarele minţii sâmburii tari ai propagandei, cum ar fi “penalii,” „ciuma roşie,” “ruşii.”

Neobişnuiţi cu tradiţiile şi obiceiurile, pe care ei le consideră învechite, nu ştiu că şi înainte se duceau lupte între anticii (consideraţi conservatori) şi romanticii (care puneau mai presus sentimentele decât raţiunile). Erau mai mult dezbateri de idei, nu stigmatizări de capra podului, precum acum. Noii barbari, când n-au argumente, lovesc cu bastonul “eşti pesedist!”

Veniţi acasă, ca din Legiunea străină, pierzând acele tradiţionale raţiuni ale bunului simţ, nu-şi mai găsesc rădăcinile şi atunci hulesc, jignesc şi stigmatizează. Sunt în stare să se detoneze în Piaţa publică pentru că aşa i-a convins Noul Ayatolach de corporaţie că în acest fel îşi salvează ţara.
Cine să-i explice aptului combatant pentru cauza urzicii de a fi mereu înţepătoare că înainte bunicii şi străbunicii luptau în războaie adevărate şi că a fi bărbat înseamnă să supravieţuieşti gazelor de luptă, nu să te plângi ca fata mare înainte de măritat, cât timp tu nu lupţi decât cu solniţa şi vitriolul.

Armistiţiul de Crăciun n-a fost posibil şi pentru că societatea e total divizată. Nu mai există soli de pace. Nimeni nu mai ascultă pe celălalt. Căuzaşii noii ordini mondiale sunt extrem de agresivi şi de sentenţioşi. Tradiţionaliştii preferă să răspundă prin tăcere şi asta îi scoate din minţi pe primii.
Poate că şi clasa politică e vinovată că s-a pierdut în esenţe mici şi nu a dat o ripostă fermă agitatorilor de profesie.

Şi în alte vremuri au apărut agenţii schimbării, dar unul ca Mârzescu, deputat liberal, a promovat prima normă juridică din lume de scoatere în afara legii a elementelor turbulente, cu agende străine.
Armistiţiul de Crăciun n-a fost posibil şi pentru că bunul simţ tradiţional al românului ortodox nu are în codul genetic arma răbufnirii şi a punerilor la colţ.

Anul 2018 a fost unul al ratărilor şi pentru că tradiţionaliştii n-au avut susţinere pentru proiectele cu adevărat naţionale.

Kilomentrul centenar, propus de Petre Mihai Băcanu, ar fi fost un mic moment prielnic al catalizării energiilor tuturor, indiferent de orientre politică. N-a fost să fie, pentru că apărătorii de ţară nu ştiu cu ce arme luptă adversarul şi cine conduce Comandamentul de luptă al războiului hibrid.

Prea obişnuiţi cu satisfacerea electoratului, oamenii puterii formale au pierdut din vedere că nu te poţi apăra de noul terorism decât prin închiderea focarelor ideologizante.

Suntem în plin război hibrid şi ne lipsesc generalii care să ne apere de noii colonişti din umbră.

Decât să investească în războaie clasice, cei care vor să stăpânească o ţară şi să-i jefuiască resursele preferă tactici noi, de tipul nu poţi cucerii jungla dacă nu ai printre băştinaşi reprezentanţi ai societăţii civile. Aici se ascunde perversitatea. Şi înainte de a fi combătută trebuie înţeleasă. Apoi, infiltrată. După principiul dinte pentru dinte, ochi pentru ochi şi fără război.

Astăzi, n-ai cum să-i convingi pe vajnicii eroi de Counterstrike că lupta lor e virtuală şi bărbăţia nu se exprimă prin schelăituri şi victorii gândite de un soft.
Viitorul e al celor care înţeleg că Diavolul se ascunde în detalii şi are soldaţi cu minte de bibilică. A celor care ştiu cum să dejoace strategiile noului inamic, care îşi plasează mereu viruşii în corpurile sănătoase naţionale pentru a veni tot ei să vindece, pe bani grei, pandemia.
E noua reţetă de cucerit lumea. Pe noul ocupant nu-l primeşti cu cozonaci, ci îi oferi mediul natural de înzdrăvenire, după spălarea creierului.

Îi iei combatantului telefonul mobil şi-l laşi lat. Într-o clipă nu mai ştie nicicum să-şi găsească drumul înapoi, darmite să mai schelăie mesaje din agenda de propagandă.

Armistiţiul de Crăciun n-a fost să fie, spre nenorocul locului, cu oameni prea blânzi şi înţelegători.

 

Comentarii

loading...