Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De la justiţia socială a lui Maniu la cultul procurorilor

Marius Ghilezan Actualizat: 06.02.2019 - 11:12
Marius Ghilezan

Centenarul Marii Uniri s-a celebrat ceremonios fără evocarea ilustrului fruntaş Iuliu Maniu, artizan al deciziei unice în istoria poporului român.

Share

 

Câteva parastasuri, evocări în grupuri nereprezentative, elogii din partea foştilor ţărănişti nu pot contura spectacolul amplu al unei comemorări ce ar fi trebuit să fie astrală.

Un popor care nu-şi recunoaşte trecutul este condamnat să vieţuiască asemenea bradului pe coasta muntelui. Orice vânt îl poate desţeleni.

Preocupaţi de agende impuse de alte interese, de flea­curi sezoniere şi măcinaţi de frustrările celor care şi-au aruncat identitatea ca pe o cartelă expirată, după un zbor spre Vest, românii au uitat să-şi venereze adevăraţii martiri ai neamului. Alte popoare ar fi făcut din Maniu legende vii, ar fi scris cărţi de poveşti şi l-ar fi ridicat în Pantheonul ­neamului. Dar pentru asta ar fi trebuit să existe mentori ai cauzei.

Patriotismul luminat al marelui înaintaş e o noţiune expirată pentru o generaţie care strigă „Nu vrem catedrale“. Justiţia socială a lui Maniu s-a transformat în justiţia selectivă. Cultul procurorilor a luat locul cultului martirilor.

Bietul părinte Cristian Borz se chinuie de ani buni să termine casa eroului de la Bădăcin. Recent, l-am întrebat pe un lider al Consiliului Judeţean de ce nu preiau cei de la judeţ lucrările de reabilitare şi să depună un proiect pe Axa 5 a fondurilor structurale şi de coeziune. Din axă, din ne-axă, n-ar exista studiu de prefezabilitate şi alte mărunţişuri birocratice. Au dat de la bugetul local 100.000 de lei, chiar dacă sunt pesedişti, amplu criticaţi de foştii ţărănişti cărora limba de miere le-a fost coclită de limbajul contondent al rezistenţei haştagiste. Ei luptă şi azi, dar nu vor să spună pentru ce luptă. S-au aliniat în corul haterilor de profesie şi zic că înjurând ca pe maidan îşi fac o profeţie de credinţă.  

Marele om de stat Iuliu Maniu a murit în ziua de 5 februarie 1953 la Penitenciarul din Sighet, după o lungă şi grea suferinţă, ca urmare a anilor de tortură la care a fost supus. Unificatorul şi creatorul statului naţional modern, fost prim-­ministru al României, fost şef al PNŢ şi al Partidului Naţional Român din Transilvania, fost membru în Parlamentele din Bucureşti şi din Budapesta, fost şef al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, nobil din Bădăcin şi lider al Opoziţiei democratice, apropiat al Regelui Mihai, s-a sfârşit în chinuri cumplite, rămăşiţele sale pământeşti fiind aruncate într-o groapă comună de caraliii ţapinarului Vasile Ciolpan, conducătorul închisorii, ulterior, culmea, decorat de Emil Constantinescu (mai târziu fiindu-i retrasă). Nici în ziua de azi nu s-au găsit rămăşiţele pământeşti ale fruntaşului ţărănist.

În iarna anului 1953 Maniu avea vârsta de 80 de ani. Era singur într-o celulă de 2/3 metri. Paralizase. Nu-şi mai simţea trupul de la atâtea bătăi. Perfect lucid însă, asculta rugăciunile cardinalului Hossu. Un gardian cu frică de Dumnezeu i-a facilitat lui Corneliu Coposu un ultim dialog cu înţeleptul de la Bădăcin. „Ei voi sfârşi aici. Această nenorocire va mai dura vreo 20 de ani, după care va trebui să reangajezi PNŢ-ul în lupta pentru democraţie“, aşa i-ar fi spus atunci secretarului său particular.

„Jur în fața lui Dumnezeu, pe conştiinţă şi onoare, că îmi voi jertfi viaţa pentru triumful cauzei comune româneşti…!“

„Je promet devant Le Seigneur, et j’y m’engage sur conscience et sur honneur, que je sacrifierai ma vie pour que l’intérêt suprême de tous les Roumains puisse triompher…!“ (Iuliu Maniu)

Conform mărturiilor preotului bănăţean Raţă, când a fost adus să convieţuiască în celulă cu Maniu, marele om politic avea picioarele putrezite, în nişte pantaloni ca de tablă. A cerut o găleată de apă caldă, l-a spălat pe bătrân şi i-a tăiat cu o foarfecă primită de la un gardian milos armura de puroi, putreziciune şi umezeală. I-a curăţat escarele, dar picioarele erau deja necrozate. I-a îndepărtat viermii din ţesuturile moarte. A fost lucid, conform mărturiilor preotului, până în ultimul moment al vieţii pământene: „Mergeţi şi vestiţi cauza noastră“, i-ar fi spus pe patul de moarte.

În ziua de 5 februarie, trupul său neînsufleţit a fost pus într-un sac. Deţinuţii care au supravieţuit regimului de exterminare au mărturisit că vestea s-a răspândit prin limbajul Morse. Pe scări se auzea zgomotul ţestei sale care lovea lespezile de piatră. Ar fi fost, conform unor mărturii, dus fie în satul Giuleşti, nu departe de închisoare, fie în groapa comună a închisorii.

Regimului îi era frică şi de moartea ziditorului României moderne. Vasile Ciolpan ar fi comunicat, conform arhivelor, la Bucureşti doar atât: „În celula nr… s-a stins lumina“. Iuliu Maniu nu are nici azi un loc de veci.

Dumnezeu să-i ierte pe criminali. Dar şi pe rătăciţii din cotloanele indignării. Sufletul marelui român e demult la dreapta Tatălui. Veghează neputinţa celor care nu pot înjgheba un biet proiect politic, ascunzându-se în spatele unui fost peunerist, membru al Vetrei Româneşti, care în anii ’90 îl huiduia de 1 Decembrie pe Corneliu Coposu, discipolul lui Iuliu Maniu. Sigur că metalele sălăjanului ajuns comisar, pe speza hulitorilor şi distrugătorilor partidului istoric, sunt mult mai valoroase.

Istoria nu-ţi poate cumpăra bilete la business-class şi nici nu te poate sfătui să ­nu-ţi vinzi sufletul urmaşilor celor care au ţinut străbunii lui Maniu în iobăgie. E o chestiune deloc ­metafizică.  

Comentarii

loading...