Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Deverul şi marjele

Florin Budescu Actualizat: 05.02.2019 - 13:44
Florin Budescu

Profitul unei firme are două surse: marja şi deverul.

Share

Deverul înseamnă că ai cumpărători mulţi. Când nu ai mulţi cumpărători, adică nu ai dever, se declanşează mecanismul de a scoate profit din marjă.

O covrigărie din intersecţie vinde mult. Am fi surprinşi ce cifră de afaceri are. Sunt terase fără pretenţii, care vând băuturi alcoolice cu un asemenea dever, că sunt plătitoare de TVA datorită cifrei de afaceri relativ mari.

Dincolo de băncile negeluite, ori scaunele ieftine, din plastic, dincolo de nenumăraţii covrigi de 1 leu, gogoşi şi feliile de pizza fără număr, se află servicii de contabilitate care au de administrat relativ mulţi bani.

Dacă ai o piaţă şi vinzi mult, profitul tău se constituie din vânzarea unui număr foarte mare de articole, pentru că ai dever. La fiecare produs în parte pui un profit mic, înmulţit cu numărul tău mare de articole vândute. La fel stau lucrurile în toate domeniile unde există dever, adică o subpiaţă funcţională.

În schimb, dacă în domeniul respectiv nu există dever, apar business-uri pe marje. Specifică mentalităţii româneşti este practicarea acestui gen de afaceri. Neavând foarte mulţi ani o economie funcţională de piaţă – şi nici acum nu o avem pe multe subpieţe – s-a practicat tehnica marjelor acolo unde într-o economie funcţională există dever mare.

Marjele înseamnă că nu funcţionează principiul cererii şi ofertei. Cererea mare aduce preţ mic, iar cea mică – preţ mare. Acest fenomen economic influenţează mentalitatea ­omului.

Am cunoscut un onorabil domn, cu studii superioare şi specializare în străinătate, care mi-a spus senin, prin anii ’90: „De ce să fac zece covoare şi apoi să mă spetesc o săptămână să le vând la preţ mic, când pot face unul singur, să-l vând mai scump, să fac acelaşi profit şi să muncesc de zece ori mai puţin?“.

Cel care face zece covoare se adresează unei pieţe cu dever. Cel care vrea să facă unul singur şi să mun­cească mai puţin se adresează marjelor. Vânzătorii de maşini scumpe precum Ferrari, Aston Martin sau Lamborghini de exemplu practică un business bazat pe marje, dar unul ce presupune foarte multă muncă şi tehnologie de vârf. Dacia Renault, când vinde Logan, practică un business bazat pe dever.

Unele dintre cele mai greu de înţeles afaceri sunt cele practicate de bănci, pentru că marfa pe care o vând acestea e banul, iar pentru ele preţul banului e dobânda. Principalul mod în care fac profit băncile e activitatea de creditare. Ele au bani pe care trebuie să-i vândă, ca să facă profit.

Ca să primeşti credit, trebuie să fii însă bancabil, adică să îndeplineşti, ca persoană fizică sau juridică, un set de condiţii de creditare. Dacă nu îl îndeplineşti şi banca îţi dă credit, aceasta riscă să se trezească într-o zi, când vei fi în incapacitate de plată, că pierde bani.

Din 700.000 de întreprinderi din România, numai 13.000 sunt eligibile la credite. 1,85%. Extrem de puţine. 40% din 600.000, pentru că 100.000 de întreprinderi nici nu dau bilanţ, au capital negativ, adică datoriile lor sunt mai mari decât întreaga lor avere şi nu se pot împrumuta la bănci.

Jumătate din aceste 700.000 de întreprinderi (firme, companii de stat, regii autonome etc.) au pierderi. Exportul mare al României, să nu ne amăgim, îl fac în jur de 100 de mari actori economici, dintre care cei mai mulţi au capital străin. Sunt zeci de mii de întreprinderi în această ţară fără niciun salariat, care de obicei fac afaceri business-to-business. Multe sunt aşa-numite „firme de subzistenţă“, care nu fac profit, ci sunt menite să aducă lunar un venit proprietarilor.

Este tipic unei economii slab dezvoltate, în care ­IMM-urile nu sunt profitabile sau luptă din greu pentru un profit mic. Asta nu e bine. Una dintre criticile aduse băncilor este că creditele pe care le oferă în România sunt mult mai scumpe decât cele pe care aceleaşi bănci le oferă în Germania sau în Franţa.De ce? Simplu: în România, băncile vând bani pe marje, în Occident pe dever.

România e ultima ţară din UE-28 pe intermediere bancară, cu o rată sub 30%. 70% din bani lăcăresc în bănci, pentru că acestea nu au cui să-i vândă, neavând dever. Soluţia este practicarea marjelor, altfel nu ai cum să faci profit.

Instituţiile bancare sunt printre firmele care inspiră cea mai mare aversiune oriunde în lume. Bancarii nu sunt nici printre cei mai darnici, nici printre cei mai simpatici oameni din lume. Atunci când însă analizăm activitatea bancară trebuie, în pofida acestor realităţi, să fim reci, obiectivi şi să ţinem cont de lucrurile pe care le-am explicat anterior. Aşa cum băncile trebuie să respecte legea.

Comentarii

loading...