15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecial"Cruciada" lui Crin Antonescu

“Cruciada” lui Crin Antonescu

Crin Antonescu îşi trăieşte acum ultimele zile de glorie. Liderul PNL a avut soarta jucătorului de poker care la primul meci important al vieţii s-a comportat prosteşte şi a mizat totul pe o singură carte. Declaraţiile sale războinice, imediat după decizia Curţii Constituţionale, arată imensa sa naivitate politică.

Şedinţa Curţii Constituţionale de marţi în care referendumul a fost  invalidat- deci Băsescu se poate întoarce la Cotroceni- a fost una dintre cele mai scurte de la declanşarea crizei politice. Practic, după ce „marea surpriză” anunţată de ministrul liberal al Administraţiei, Radu Stroe, după centralizarea datelor mini-recensământului făcut de Guvern, s-a dovedit a fi un mare fâs, judecătorii constituţionali, oricât de “politici” ar fi, nu prea mai aveau ce delibera. Astfel, invalidarea referendumului pe motiv de lipsă de cvorum era previzibilă pentru majoritatea liderilor USL şi, probabil, pentru cea mai mare parte a cetăţenilor acestei ţări. Singurii care se mai agăţau de o victorie, tot mai improbabilă, au fost doar Crin Antonescu şi oamenii din jurul acestuia.
Dacă la alegerile din 2009 Crin Antonescu obţinea 2 milioane de voturi şi era văzut ca un favorit al următoarelor alegeri prezidenţiale, ziua de marţi, 21 august, poate fi considerată începutul declinului său politic.
“Nu mă retrag din politică (n.r.-după cum promisese în Parlament cu ocazia suspendării preşedintelui) pentru că Traian Băsescu a fost demis în realitate”, “O aştept pe Monica Macovei să mă aresteze”,” Rămân în serviciul oamenilor care sunt nedreptăţiţi”, “Ne putem gândi la o nouă suspendare a lui Traian Băsescu”, “Deşi suntem membri UE şi NATO, nimeni nu poate dicta în România ca într-o colonie”, acestea sunt declaraţiile halucinante ale lui Antonescu de după decizia Curţii, care trădează, printre altele, imaturitatea liderului liberal. În timp ce majoritatea pesediştilor în frunte cu Victor Ponta au acceptat demult posibilitatea unei coabitări cu preşedintele (premierul a declarat-o răspicat într-un interviu pentru The Guardian), liderul liberal se lansează acum într-o adevărată “cruciadă” imaginară împotriva lui Traian Băsescu, a instituţiilor statului (Parchete, DNA) , a instituţiilor europene, a liderilor europeni. Totul în numele celor 7,5 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Băsescu.
Purtat de valul unei imaginare misiuni nobile, Antonescu nu vede însă că rămâne din ce în ce mai singur.
Mulţi din PSD, partenerii de coaliţie ai lui Antonescu, s-au abţinut ieri de la comentarii dure pe marginea deciziei Curţii Constituţionale tocmai pentru că nu mai văd rostul continuării acestei bătălii. Unii nu şi-au dorit niciodată demiterea lui Băsescu, pentru alţii a fost doar o afacere de moment. Apoi, încetul cu încetul, au început să înţeleagă şi mulţi dintre liberali că poate 2012 nu a fost să fie anul în care vor da României un preşedinte şi că ar trebui să fie mai îngrijoraţi de soarta guvernării pentru că în lipsa unor măsuri eficiente succesul în alegerile generale din toamnă devine tot mai incert.
Cine să-l mai sprijine pe Antonescu să ducă această bătălie naivă? Poate că în acest moment Antonescu se mai poate baza pe Dan Voiculescu cel care l-a susţinut enorm , mai ales prin intermediul trustului său de presă. Nu ar fi exclus însă ca şi liderul conservator să-l lase din braţe pe Antonescu pe de o parte din cauza faptului că în viitorul apropiat va avea probleme mai importante pe cap ( dosarul său penal a fost trimis în judecată) şi pe de altă parte pentru că va realiza (dacă nu a făcut-o deja) că, din acest moment, pariază pe un cal mort.
Crin Antonescu poate să spună cât vrea că luptă acum în numele celor 7,5 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Băsescu. În realitate nu mai este decât lupta lui pentru a ajunge preşedinte. Cu orice preţ.

 

 

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă