Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Barbaria norvegiană și ticăloșia românească

Cristian Campeanu Actualizat: 17.01.2016 - 17:44

Cazul familiei Bodnariu NU este o ciocnire între valorile tradiționale românești și/sau creștine și cele „occidentale”, progresiste, chiar dacă mulți în România doresc să îl definească în acest fel din rațiuni politice care nu au nimic de-a face cu bunăstarea acestei familii.

Share

Cazul familiei Bodnariu NU este o ciocnire între valorile tradiționale românești și/sau creștine și cele „occidentale”, progresiste, chiar dacă mulți în România doresc să îl definească în acest fel din rațiuni politice care nu au nimic de-a face cu bunăstarea acestei familii. Este un caz care dă seama despre falimentul moral al statului asistențial social-democrat pe de o parte și despre autoritarismul profund al unei părți consistente a societății românești.

Cum își permite o instituție a statului, fie el și statul norvegian, să hotărască ce este mai bine pentru copiii unei familii de cetățeni norvegieni? Instituția în cauză - Barnevernet - are, fără îndoială autoritatea legală să ia copiii unei familii, dar nu are și nici nu poate avea autoritate epistemică, nici morală. Cu alte cuvinte, dacă nu cumva vorbim de abuzuri grave (și nu există, în cazul familiei Bodnariu, nici o indicație că astfel de abuzuri ar fi avut loc) atunci, din principiu, statul nu poate ști mai bine decât familia ce este mai bine pentru copil și nu poate decide în cunoștință de cauză, pe de o parte, iar pe de alta nu are cum să fie mai îndreptățit moral decât părinții să decidă asupra bunăstării copilului. În Norvegia, conform legii, poate, dar este limpede că este vorba de o lege strâmbă care pune în discuție întreaga justificare morală și politică a statului asistențial social-democrat. În social-democrația nordică atâta vreme cât o persoană sau o familie beneficiază de asistența generoasă a statului, atunci statul primește dreptul să intervină în viața privată a acelei persoane sau familii pur și simplu în virtutea faptului că oferă această asistență. Cu alte cuvinte, dacă primești bani de la stat, ești de acord să renunți la o parte consistentă din libertățile individuale. Acest contract este unul profund oneros pentru că se bazează pe o presupoziție greșită: Că statul este din principiu binevoitor și depozitar al binelui general și, ca atare, între stat și societate există o unitate organică armonioasă. Societatea norvegiană, este, din acest punct de vedere rezultatul unui experiment de inginerie social-democrată pe scară largă, o construcție artificială întrucât este profund ideologică. Acest socialism nordic este, pe de altă parte, visul de aur al tuturor stângiștilor și progresiștilor din Occident  și, de aceea, știrile despre abuzurile comise de stat în țările nordice sunt puține și, de obicei, sunt puse pe seama unor „extremiști de dreapta”. Din acest punct de vedere, bătălia familiei Bodnariu este ca și pierdută, pentru că în actuala cultură progresistă, mass-media vor trece mai degrabă cu vederea abuzul statului decât să admită fie și implicit că există probleme grave în paradisul social-democrat.

Dar ele există. Așa-numita politică centrată pe copil a statului norvegian nu este centrată absolut deloc în interesele copilului ci în ceea ce crede statul norvegian că este interesul copilului derivat din interesul general așa cum este el definit de stat. În esență, este o politică centrată în interesul statului, nu al cetățeanului. Or, între interesele statului și cele ale cetățenilor au început deja să apară divergențe în aproape toate statele scandinave. Experimentele derulate în educație, care încercau să elimine procesele de evaluare în numele promovării „incluziunii” și „diversității” sunt un eșec în pofida pretențiilor guvernamentale. Până și „modelul economic” bazat pe taxe și impozite mari și beneficii sociale generoase dă rateuri. Suedia a adoptat măsuri de reformă consistente iar în Danemarca există o dezbatere în desfășurare privind stimularea muncii și reducerea programelor de asistență. În Norvegia, care stă pe rezerve uriașe de petrol și gaze, limitele modelului scandinav sunt mai puțin vizibile, dar și aici, ca și în restul statelor nordice, electoratul abandonează vechile partide social-democrate și se orientează spre partide populiste anti-imigrație. Viziunea idilică despre „socialismul care funcționează” se destramă. Din punct de vedere economic și social, experimentul social-democrat scandinav este un eșec. Cazul Bodnariu demonstrează că este un eșec și din punct de vedere moral. Intruziunea statului în sfera vieții private a mers prea departe, și din punctul de vedere politic se dovedește doar o altă barbarie care diminuează valoarea individului în numele binelui general. Norvegia nu reprezintă, prin urmare, ceea mai avansată și progresistă formă a civilizației occidentale, ci o variantă a acesteia care a luat-o razna pentru că și-a pierdut reperele.

Nu așa vor însă unii să se vadă lucrurile la București. Ar putea părea bizar că în fruntea cauzei familiei Bodnariu s-a așezat tocmai Partidul Social Democrat, care fiind partidul lui Ion Iliescu, ar trebui să urmărească în mod programatic să transforme România într-un stat socialist de inspirație scandinavă după celebrul „model suedez” invocat de fondatorul său încă de la început. Dar PSD nu este tocmai un partid social-democrat de tip occidental. Este un partid de esență autoritară și anti-occidentală care a văzut în cazul Bodnariu un prilej de a scoate la lumină cele mai adânci resentimente românești față de civilizația occidentală. Această încercare populistă de a pune în contrast valorile tradiționale/creștine românești cu Occidentul „lipsit de Dumnezeu” este un atac la adresa democrației și libertăților românilor care se bazează pe un fals. Societatea românească nu este nici atât de „tradițională”, nici atât de creștină cum își închipuie românii verzi care se adapă din „înțelepciunea” unor sfertodocți precum Dan Puric. Dacă ar fi, n-am avea atâtea cazuri de copii abuzați și ținuți în condiții de cvas-sclavie în satele „tradiționale” românești. Răspunsul românesc adecvat în cazul Bodnariu nu este respingerea civilizației occidentale ci sublinierea faptului că Norvegia a apucat pe un drum care este în contradicție cu aceasta. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...