„Am pierdut pentru că s-a votat politic!” Aceasta este explicaţia în spatele căreia se ascund deja cei mai mulţi dintre candidaţii PDL la primării şi consilii judeţene care au înregistrat eşecuri în alegerile de duminică. Probabil că unii au dreptate. Pentru alţii este doar o scuză ridicolă.
Cu câteva zile înainte de alegeri, într-o anumită conjunctură privată am avut prilejul să stau la masă cu doi candidaţi ai PDL. Unul, primar în exerciţiu al unei comune, se pregătea să obţină detaşat al treilea mandat, cu o majoritate confortabilă de peste 80%. Celălalt vroia să câştige primăria unui oraş reşedinţă de judeţ condus în ultimii 20 de ani doar de PSD. Într-o atmosferă relaxată, cei doi vorbeau depre motivele pe care le-ar avea alegătorii să-i voteze. Primarul de comună spunea că nu are nici o grijă în condiţiile în care tocmai semnase recepţia unei investiţii de peste 2 milioane de euro, pe bani europeni, în localitatea pe care o conducea: apă curentă, canalizare, staţie de epurare etc. Pentru comuna respectivă o asemenea lucrare ar fi fost până nu demult de domeniul SF. „Marele meu regret este că puteau şi alţi primari PDL să facă astfel de proiecte şi ar fi fost şi ei acum siguri pe victorie!” „Ce i-a oprit?”, l-am întrebat pe gospodar. „Păi, cei mai mulţi nu se pricep, iar altora le-a fost pur şi simplu frică să semneze un contract de câteva milioane de euro.”
În timp ce micul primar de ţară îşi baza optimismul politic pe propriile realizări, candidatul PDL pentru primăria oraşului vorbea exclusiv despre calcule. „Dacă reuşim să ne scoatem oamenii la vot, câştigăm. Pe cifre vorbesc. Totuşi, noi, PDL, am salvat această ţară, sunt mulţi oameni conştienţi de asta. Din păcate, există şi foarte mulţi care se uită la Antena 3 şi care nu sunt de aceeaşi părere”, spunea candidatul. Din câte am înţeles, omul vroia să ajungă primar doar pentru că făcea parte dintr-un partid care a fost la putere şi care într-un anumit moment a luat decizii guvernamentale bune. El, în schimb, nu prea avea mare lucru de spus despre propria persoană (în ciuda sloganului folosit în campanie – „Om bun”). Poate doar faptul că fusese prefect şi subprefect PSD, fără nici o realizare concretă, iar din 2008 era senator PDL, funcţie din care se remarcase doar pentru câteva contracte de milioane de euro încheiate de firmele sale (trecute pe numele mamei) cu ministerul condus de Elena Udrea.
Rezultatele de duminică au arătat, în mod logic, faptul că primarul de ţară a câştigat detaşat al treilea mandat, în timp ce candidatul de la oraş s-a clasat pe locul al patrulea, cu un scor aflat foarte aproape de marja de eroare.
Este adevărat că în mare măsură votul de duminică a conţinut în el o apreciabilă doză de sancţiune electorală. La fel de adevărat este că în multe situaţii PDL a mizat pe oameni nepotriviţi. Ce argumente ar putea avea acum foşti primari în exerciţiu precum Cristian Poteraş de la sectorul 6 sau Liviu Negoiţă de la sectorul 3 să dea vina pentru pierderea alegerilor doar pe scăderea partidului în încrederea electoratului? Au făcut ei ceva semnificativ pentru primării în ultimul mandat ca să mai merite încă unul? Sau cum ar putea să vorbească Silviu Prigoană despre votul politic în condiţiile în care chiar şi în campanie acesta i-a luat în balon pe bucureşteni folosind un slogan idiot („Plici de aici!”)?
În schimb, despre cum se poate învinge un vot politic poate vorbi în acest moment Emil Boc, oficial câştigător al alegerilor pentru Primăria Cluj. Premierul cel mai înjurat din istoria României, omul care probabil a strâns cea mai mare ură populară din cauza măsurilor de austeritate pe care a fost nevoit să le adopte din fruntea Guvernului se întoarce în fruntea oraşului în care şi-a început cariera politică. De ce? Explicaţia poate fi simplă: un bun primar va fi tot timpul votat. Chiar şi în condiţiile unui vot politic negativ.
