Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ce nu înţeleg grecii despre ţara lor, dar ar trebui să priceapă românii

Gabriel Bejan Actualizat: 01.07.2015 - 00:04

Putem vorbi la nesfârşit despre “drama” prin care trec acum grecii, “ticăloşia” instituţiilor financiare europene sau “populismul” lui Tsipras. Dacă nu-i aducem în discuţie şi pe politicienii care au condus această ţară în ultimii douăzeci de ani vorbim însă degeaba. Şi mai ales noi, românii, nu vom învăţa nimic din lecţia grecească.

Share

 Putem vorbi la nesfârşit despre “drama” prin care trec acum grecii, “ticăloşia” instituţiilor financiare europene sau “populismul” lui Tsipras. Dacă nu-i aducem în discuţie şi pe politicienii care au condus această ţară în ultimii douăzeci de ani vorbim însă degeaba. Iar noi, românii, nu vom învăţa nimic din lecţia grecească.

Nu sunt deloc impresionat de imaginile cu greci care stau la coadă la bancomate să-şi retragă cei 60 de euro la care au dreptul pentru a-şi acoperi necesităţile zilnice. Am văzut atât de multe popoare în această lume care muncesc de dimineaţă până seară, doar pentru a avea un acoperiş deasupra capului şi ce pune pe masa la cină, încât “drama” de acum a grecilor mi se pare o glumă. Să luăm exemplul românilor, de pildă. Câţi dintre voi, cei care acum nu mai puteţi de grija grecilor, mai ştiţi cum trăiesc oamenii din această ţară, din micile oraşe de provincie, dezindustrializate din cauza prostiei şi corupţiei politicienilor, sau din localităţile rurale aflate sub talpa baronilor locali?

Sincer, nici nu-mi vine să râd la glumele pe care aud că le fac unii dintre proprietarii tavernelor din locurile turistice din Grecia, care scriu la intrare “Nu vindem clienţilor germani”.  O glumă potrivită ar fi fost, în opinia mea, să scrie “Nu primim foşti premieri greci”, “Nu servim politicieni greci”, cu toate varianţiunile pe această temă: “le rupem picioarele, dacă-i prindem pe aici” şi altele, mult mai potrivite contextului.

În general, nu-mi place deloc cum se raportează grecii la situaţia prin care trec de vreo 4-5 ani. Nu aş avea o problemă că, în ianuarie, au ales în fruntea ţării un partid, Syriza, şi un premier, Alexis Tsipras, care le-au promis că-i scapă de austeritate neplătindu-le datoriile, adică în cel mai populist mod cu putinţă. Aşa funcţionează democraţia, voinţa poporului e lege. În schimb, din ce văd/citesc/ aud, înţeleg că majoritatea elenilor nu realizează nici acum că ţara lor e în faliment pentru că nişte politicieni, aleşi democratic desigur, şi-au bătut joc de viitorul lor şi al copiilor lor. Că nu ar fi ajuns aici dacă guvernele care i-au condus nu le-ar fi risipit sau furat banii, în cârdăşie cu oligarhii locali şi internaţionali.

Mulţi invocă zilele acestea rapoartele unor instituţii internaţionale, precum Banca Mondială, de la începutul anilor 2000, care lăudau performanţele economice ale Greciei, afirmând că se numără printre „miracolele” Europei. Le-a convenit să le dea bani cu împrumut grecilor, chiar dacă ştiau că politicienii locali îi risipesc, spun acum adversarii Troikăi, omiţând însă un lucru esenţial: chiar dacă o făceau cu jumătate de gură, instituţiile care pompau bani în Grecia, vorbeau şi atunci despre reformele prin care trebuie să treacă totuşi această ţară.

Tot despre reforme au vorbit, mai aproape de zilele noastre, şi politicienii care au preluat puterea, după ce a ieşit la iveală că prosperitatea Greciei era bazată pe un un munte de datorii, imposibil de plătit. „Reforma statului, combaterea clientelismului şi corupţiei” sunt expresii folosite George Papandreou, care a ajuns premier în 2009, promiţând Europei că, dacă va fi ajutat, va reuşi să plătească datoriile făcute de neamurile sale care au condus Grecia. Au fost doar vorbe goale.

Şi, în esenţă, tot despre reforme e vorba şi acum când aşa-numita Troika (FMI, CE, BM) condiţionează acordarea unui nou împrumut Greciei pentru a o scoate din incapacitate de plată: măsuri împotriva evaziunii fiscale, privatizări, creşterea vârstei de pensionare etc. E drept că unele măsuri sunt dure, cum ar fi creşterea unor taxe, dar să nu uităm nici o clipă că grecii au ajuns în această situaţie pentru că reformele nu au fost făcute la timpul lor.

Dacă grecii nu par a învăţa nimic din greşelile trecutului şi continuă să dea vina pe creditorii internaţionali în loc să-şi ia la şuturi clasa politică, poate ar trebui ca noi, românii, să înţelegem ceva din ce li s-a întâmplat altora. Dincolo de prostiile ideologice cu care s-a umplut acum internetul.

Pentru mine e clar ca lumina zilei că un stat nereformat nu are nici un viitor, indiferent cum arată datele statistice la un anumit moment dat. De câteva zile, îl văd la televitor pe premierul interimar Gabriel Oprea, pronunţând, cu un tupeu incredibil, că România a ajuns „a treia economie din Europa”. Îl aud, de asemenea, pe Victor Ponta, refugiat într-un hotel de cinci stele din Turcia, cum vorbeşte despre creşterea economică nemaipomenită din această ţară, care a permis majorarea alocaţiilor, a unor salarii sau pensii speciale, tăiate în vremea guvernului Boc. În acelaşi timp, merg prin ţară şi văd oraşe decăzute, şantiere abandonate, fabrici închise, oameni care nu-şi mai văd viitorul în România. La ce e bună o creştere economică mincinoasă?

Din 2012, de când a venit USL la putere, la guvern nu mai vorbeşte nimeni serios despre REFORME în această ţară, în administraţie, învăţământ, sănătate, ci doar despre „drepturile oamenilor pe care le-au tăiat Băsescu şi Boc, dar pe care  PSD le-a dat înapoi”.

Reformele sunt lucruri cu adevărat utile unei ţări şi aş aprecia de o mie de ori mai mult un politician care spune „uite, vezi cărămida aia, de la instituţia cutare? Eu am pus-o acolo!” decât unul care se laudă că a crescut nişte salarii sau pensii. Ca să plăteşti nişte bani nu ai nevoie decât de o linie de finanţare de la o instituţie bancară, pe când ca să construieşti o ţară îţi trebuie pricepere, bună- credinţă, cinste. Şi patriotism.

De bună seamă că grecii i-au ales, în ultimii 20-30 de ani, doar pe politicienii care le-au promis salarii mari, pensii şi prosperitate. Şi iată unde au ajuns. Poate aici ar trebui să fie lecţia de care au nevoie românii din aşa-zisa „tragedie greacă”.  

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...