14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialChiar nu vrea nimeni să o contrazică pe Elena Udrea?

Chiar nu vrea nimeni să o contrazică pe Elena Udrea?

Elena Udrea spune că “era normal” să-şi aranjeze apariţiile la televizor când era ministru, pentru că aşa făceau şi alţii. La fel de firesc este, în opinia fostului demnitar, ca o echipă de postaci să împrăştie pe internet mizerii despre adversarii politici, pentru că “toată lumea face la fel”. Cu alte cuvinte, “rahatul e generalizat în politica românească, nu înţeleg ce aveţi doar cu mine”. Cam asta vrea să ne transmită acum doamna Udrea.

 Dezvăluirile despre uriaşul aparat de propagandă din spatele Elenei Udrea, atribuite procurorilor din “Gala Bute”, nu cred că mai surprind pe nimeni. Preferata lui Traian Băsescu adora să fie slăvită la televizor sau pe internet şi folosea bani grei pentru acest lucru. Bani care provin, după cum spun procurorii, din şpăgile adunate ca urmare a faptului că era şeful unui minister ce, în mod ironic, se numea al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Spun ironic pentru că numai pentru dezvoltare şi turism nu mai avea timp Elena Udrea în timpul mandatului, poate doar între două aranjamente cu Alina Bica sau cu membrii comisiilor de la ANRP, referitoare la cine să primească despăgubirile umflate şi nemeritate pe seama proprietăţilor confiscate de regimul comunist.

Nu dezvăluirile în sine ar trebui să ne şocheze acum, ci tăcerea care se aşterne peste acest subiect. Nu văd ca instituţiile de presă nominalizate să iasă public şi să nege că se făceau preş la picioarele fostului ministru. Nici pe aşa-zişii consultanţi politici care nu au găsit altceva mai inteligent de făcut decât să-i aranjeze Elenei Udrea interviuri omagiale la televizor sau să umple site-urile şi formurile cu comentarii aberante, să spună că nu, nu este adevărat, ei au vrut doar promoveze programul politic al politicianului Udrea, nu să-l atace pe Oprescu că ar fi homosexual sau KGB-ist.

Iar fostul ministru, tânăra speranţă a politicii româneşti în opinia lui Traian Băsescu, ne spune clar că aşa se face politică acum în România. Te înjură Antena 3, pui şi nişte băieţi să injure Antena 3. Te critică intelectualii de dreapta, îi bagi şi pe ei în aceeaşi oală cu trompetele lui Voiculescu. Nu e totuşi prea puţin, doamna Udrea, chiar şi pentru o ţară cu pretenţii reduse cum e România?

Sunt convins că Elena Udrea are dreptate: Victor Ponta, Sebastian Ghiţă au avut poate un aparat de propagandă de două ori mai performant decât al fostului ministru. Poate că, între timp, postacii şi propagandiştii PSD i-au jurat credinţă lui Liviu Dragnea, cel care descoperea facebook-ul, cu uimirea, la alegerile prezidenţiale de anul trecut. Echipele de postaci de pe internet există demult, chiar subsemnatul a scris despre acestea în 2007, dar nu asta e ideea. Nu, nici pomeneală. Finanţarea e adevărata problemă.

Monstruozitatea e că toate aceste sisteme de propagandă ale politicienilor sunt alimentate din banii noştri. Nu numai din dosarul “Gala Bute” dar şi din cele în care sunt implicaţi şi alţi politicieni rezultă clar că o mare parte din şpăgile încasate de demnitari ajung la partid. Din aceşti bani se finanţează echipele de postaci şi emisiunile aranjate. Dacă nu ar exista milioanele furate din contractele publice, toate maşinăriile de propaganda s-ar prăbuşi ca nişte castele de nisip. 

Atunci când spune că e “normal” să-şi aranjeze interviuri sau materiale favorabile în presă, Elena Udrea vorbeşte în numele unui sistem murdar, din care, evident, nu face parte singură. Câte ar avea de spus despre aceste lucruri Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Vasile Blaga şi mulţi alţii! Deocamdată se mulţumesc să mustăcească la afirmaţiile Elenei Udrea, dar, probabil, nu e departe ziua când vor trebui şi ei să răspundă la aceleaşi întrebări.

Dacă procurorii DNA vor pune dop după dop la conductele cu bani negri care vin către partide, spaţiul public s-ar curăţa incredibil. Mai puţini “analişti” plătiţi cu punga, mai puţini postaci care distrug dezbaterile serioase. Şi o presă mai curată. Pentru că de asta avem nevoie cu toţii. (Şi) de o presă mai curată.

 

 

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă