10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCine pierde cel mai mult după intrarea lui Becali la puşcărie. Dă...

Cine pierde cel mai mult după intrarea lui Becali la puşcărie. Dă click să afli!

Becali intră în puşcărie lăsând în urmă un munte de durere: milioane de români care-l admiră pentru că e şmecher, ziarişti şi patroni de presă pentru că fără el nu ştiu să facă audienţă, mii de preoţi rămaşi fără creştinul cel mai darnic şi un lider de partid, Crin Antonescu, ce tocmai a eşuat în lansarea unei noi stele în politica dâmboviţeană.

Faptele pentru care patronul Stelei a intrat acum la închisoare s-au petrecut  între 1996 şi 1999, deci cu mult timp în urmă. Pentru cei care nu au cu ce asocia momentul, precizăm că este perioada când , prin intermediul Pro TV, românii făceau cunoştinţă cu serialul “Tânăr şi neliniştit”.

De atunci multe s-au schimbat în viaţa lui Gigi Becali, dar foarte puţine în viaţa societăţii româneşti.

Cu terenul luat de la statul român, cu ajutorul fostului ministru al Apărării, Victor Babiuc, Becali s-a lansat în afaceri imobiliare uriaşe, între timp a preluat şi clubul de fotbal fanion al României, şi încetul cu încetul, prin ecranul televizoarelor, a început să-şi facă loc în casele şi sufletele românilor. A fost mângâiat pe creştet de politicieni- unii, precum Viorel Hrebenciuc, i-au văzut încă de pe atunci un viitor în politică- şi a fost lăudat  de mulţi ziarişti pentru milostivenia cu care mai construia nişte case la sinistraţi, mai arunca cu nişte sute de euro după amărâţi sau îşi cumpăra locul în ceruri ridicând mănăstiri şi biserici. Cea mai mare parte a presei a stat la picioarele bogătaşului, chiar dacă, din când în când, machedonul mai spărgea faţa câte unui ziarist sau îl ameninţa cu moartea pe altul.  Ce au contat însă aceste “mici incidente”, ca şi dezvăluirile care apăreau ici şi colo despre mizeriile făcute de Becali? Nu a însemnat nimic nici faptul că fostul oier se strâmba şi ţipa ca toţi apucaţii când era invitat la vreo emisiune, jignind pe toată lumea sau aruncând cu ameninţări în stânga şi-n dreapta? Poporul l-a îndrăgit pentru ce reprezenta Becali.

Toate mizeriile i- au fost iertate pentru că omul a fost şi va rămâne mult timp chiar sufletul românilor. De ce ne-am mira că Becali a făcut tot ce a vrut în această ţară, când el îndeplineşte criteriile pentru a fi respectat şi iubit valabile pentru o mare parte a poporului român. Are bani (bravo lui că i-a furat de la stat, înseamnă că a fost deştept), dă cu pumnul (în plus, este ajutat şi de o armată de bodyguarzi care să facă treaba asta în locul său), spune lucrurilor pe nume (nu contează că la trei propoziţii scoate pe gură o prostie sau o înjurătură) şi dă de pomană la săraci. A, şi era să uit, lucru foarte important, construieşte biserici. Nu acesta este idealul românesc? Este!

În urma lui Becali a rămas deci un imens gol.

 Primele victime sunt, iată,  unele televiziuni.  Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, de la televizor aud numai veşti triste: “Mesaje alarmante de la prietenii lui Becali… Apropiaţii lui Becali se tem pentru viaţa lui….Becali nu va rezista în închisoare…”. Cred că, mai corect, televiziunea respectivă ar trebui să titreze:  “Mesaje alarmante de la cei care măsoară audienţa”…..“Noi nu vom rezista cu Becali în închisoare”….”Apropiaţii noştri se tem pentru audienţa noastră”….

În ceea ce priveşte poporul, nu trebuie să ne îngrijorăm totuşi prea tare, pentru că locul lui Becali din sufletele oamenilor va fi luat destul de repede de altcineva. Din acest punct de vedere, ţara are resurse uriaşe, aproape inepuizabile.

Cât priveşte fotbalul, este uşor să-l înlocuieşti pe Becali. Uitaţi-vă la oamenii de fotbal care tocmai au aflat că dosarul lor privind transferurile frauduloase se va rejudeca, deci vor mai rămâne liberi pentru o perioadă, ca să vedeţi că această lume este plină de “Gigi”.

Nu ştiu, în schimb, ce se va întâmpla cu scaunul lăsat liber de Becali în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. De unde mai fac rost liberalii de un alt specialist în drept- chiar dacă unul care are doar liceul terminat, ce contează câţiva ani de şcoală la o minte aşa strălucită!- pe care să-l bage în Parlament? Crin Antonescu trebuie să găsească repede o soluţie.

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă