5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCreanga din ochiul Ancăi Boagiu

Creanga din ochiul Ancăi Boagiu

Ce credeţi că a iritat-o mai tare pe Anca Boagiu după incidentul petrecut în acest week-end, în timpul plimbării demonstrative cu trenul plin de ziarişti? Că jurnaliştii au arătat că în România sistemul de frânare al unei locomotive “se repară” cu o crenguţă ruptă din pom sau  că nici măcar când este vorba despre o delegaţie oficială siguranţa feroviară nu reprezintă o prioritate pentru reprezentanţii CFR? Ei bine,culmea, ministrul Transporturilor s-a înfuriat pe ziarişti pentru că aceştia ar fi încălcat înţelegerea referitoare la nemediatizarea penibilului incident. De ce nu ar trebui totuşi să ne mire reacţia Ancăi Boagiu?

 

Ministrul Transporturilor nu face decât să confirme una dintre strategiile de comunicare îmbrăţişate cu mare plăcere de membrii Guvernului Boc: atunci când eşti criticat- uneori pe bună dreptate, alteori din pricini inventate- cel mai bine este tuni şi să fulgeri la adresa celor care te-au atacat.

Într-un spaţiu public populat până la saturaţie cu politicieni, analişti sau jurnalişti care, în mare parte, acuză doar ca să se afle în treabă, această strategie este de multe ori una câştigătoare. În acest fel de luptă, Anca Boagiu poate învăţa de la maeştii Traian Băsescu, Emil Boc sau Elena Udrea, cei care în ultimii ani au excelat în a şterge pe jos cu oricine a îndrăznit să-i conteste.

Reacţia dură a politicienilor puterii nu poate acoperi însă, în multe cazuri, probleme reale pe care nu putem să nu le observăm chiar dacă ne-am decide toţi să trăim cu capul într-o pungă tot restul vieţii.

În cazul Ministerului Transporturilor, agresivitatea Ancăi Boagiu la adresa jurnaliştilor care l-au filmat pe responsabilul cu siguranţa circulaţiei de la CFR în timp ce remedia o defecţiune printr-o improvizaţie nu este aşadar deloc justificată. Incidentul a arătat cât de înapoiată şi nesigură este circulaţia în România pe căile ferate, la fel cum zilnic avem dovezi că stau lucrurile pe drumurile publice. Şi, ca să vezi, nu doar televiziunile mogulilor remarcă acest lucru ci şi jurnaliştii occidentali. Recent, agenţia Reuters nota spre exemplu că dacă vii cu maşina în România poţi pierde ore întregi pe drumuri.

“Oraşele sunt sufocate de trafic, pentru că nu se poate conduce pe drumurile din ele. Nici calea ferată nu e mai bună: trenurile învechite circulă, în medie, cu 45 km/h, deşi în unele ţări europene pot ajunge până la 320 km/h”, scrie Reuters, care mai observa că între planurile anunţate de Anca Boagiu şi realitate există un decalaj uriaş, “specific ţărilor din Africa sau Asia decât Uniunii Europene”.

Evident că Anca Boagiu i-ar putea acuza pe ziariştii de la Reuters că s-au amestecat în jocurile politice din România şi că s-au apucat să critice într-un domeniu în care lucrurile merg perfect. Ce te faci însă cu instituţiile serioase occidentale care au remarcat şi ele cât de prost sunt gestionate la noi transporturile publice ?

Potrivit unei analize realizate la sfârşitul anului trecut de un organism de cercetare a Comisiei Europene şi Băncii Europene de Investiţii- publicate în ediţia de astăzi a României Libere- Ministerul Transporturilor este văzut ca unul dintre cei mai slabi gestionari de fonduri pentru proiectele de infrastructură din toată Europa. Experţii străini au ajuns la concluzia că în România şoselele construite sunt foarte scumpe şi că preţurile pot creşte cu până 63% de la momentul licitaţiei până la încheierea proiectului.

“Există o importantă lipsă de expertiză guvernamentală în domeniul proiectelor ceea ce duce la probleme cu estimarea costurilor”, mai spun experţii europeni.

Ce vor să arate atât ziariştii cât şi specialiştii străini este că, din punct de vedere al infrastructurii (rutiere sau feroviare), România este departe de standardele europene. Iar pentru rezolvarea acestei probleme nu este, din păcate, suficientă doar o crenguţă ruptă dintr-un pom de pe marginea drumului.

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă