Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dan Diaconescu, un român bun de pus pe rană

Gabriel Bejan 02.10.2012 - 14:22

Din când în când trebuie să vină cineva să ne arate clar cum suntem în realitate: ce fel de politicieni votăm, la ce icoane ne închinăm, ce gusturi avem la oameni şi, în general, cum merg treburile ...

Share


Din când în când trebuie să vină cineva să ne arate clar cum suntem în realitate: ce fel de politicieni votăm, la ce icoane ne închinăm, ce gusturi avem la oameni şi, în general, cum merg treburile în ţara noastră. Cel care şi-a asumat acest rol (deloc dezinteresat) este Dan Diaconescu. Dar nu vă grăbiţi să-l înjuraţi: senzaţionalul DD are menirea să ne trezească la realitate pe toţi cei care visăm că, la scară globală, noi românii suntem de fapt nişte occidentali care trăiesc într-o ţară europeană.

În toată afacerea legată de cumpărarea Oltchim de către Dan Diaconescu, spectacolul şi miştoul ieftin au avut prioritate în faţa problemelor serioase ridicate de modul în care s-a desfăşurat privatizarea uneia dintre cele mai importante companii de stat. De la reprezentanţii statului până la majoritatea presei şi opiniei publice, toată lumea a părut că preferă să intre în jocul patronului OTV. Cu un cinism de talie mondială, Diaconescu a mers înainte cu minciuna şi populismul deşănţat, a călcat în picioare regulile (şi mai mult ca sigur şi legile, dar asta ar trebui să ne spună cât mai repede cineva din Parchet) şi timp de două săptămâni s-a distrat. S-a jucat cu speranţele a 3000 de angajaţi ai Oltchim, cu minţile (cu inteligenţă îndoielnică, ce-i drept) a unor reprezentanţi ai guvernului, cu atenţia unei ţări întregi şi (din păcate, se întâmplă a doua oară în câteva luni) cu reputaţia externă a României.
Chiar nu s-a putut evita această situaţie, chiar nu a avut nimeni posibilitatea să-l oprească pe Diaconescu din această nebunie? Sunt mulţi, inclusiv ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, care spun acum că NU se putea face nimic. Să ne resemnăm atunci cu această explicaţie şi să aşteptăm următoarea ţeapă uriaşă trasă de Dan Diaconescu sau de alt personaj de teapa acestuia?
În realitate găsim câteva indicii clare care arată negru pe alb că existau numeroase posibilităţi pentru a preveni afacerea Diaconescu-Oltchim. Nimeni nu a mişcat însă măcar un deget.

Primele semne de întrebare sunt legate exact de la activitatea fimei Oltchim. Când a ajuns compania vâlceană într-o situaţie atât de disperată încât doar un „mesia" încărcat cu saci de bani să mai poată face ceva? Nu vorbim cumva despre firma care deţinea un mic monopol pe piaţa Europei Centrale şi de Est la producţia de sodă caustică sau tâmplărie PVC? Nu este cumva aceeaşi companie a cărei producţie mergea în proporţie de 80% la export şi avea o cifră de afaceri care creştea de la an la an ca Făt Frumos din poveste? Păi, în condiţiile acestea, când a ajuns Oltchim să strângă atâtea datorii iar salariaţii să moară de foame? Nu a văzut nici un guvern din ultimii patru ani ce se întâmplă la Râmnicu-Vâlcea? Dacă lucrurile au mers prost sub conducerea de stat de ce nu a fost privatizată Oltchim înainte să ajungă un gunoi bun de aruncat în tomberonul patronului OTV?

O scuză invocată acum de guvern este aceea că tot procesul de privatizare a fost conceput de unul dintre cei mai mari şi serioşi consultanţi în domeniu. Chiar şi aşa nu s-a gândit nimeni că totuşi în cazul unei întreprinderi atât de importante nu trebuie lăsate porţile licitaţiei larg deschise astfel încât să intre orice nebun care vântură nişte euro pe sub nasul naţiunii? Toată lumea ştie că Dan Diaconescu este trimis în judecată pentru şantajarea unui primar şi a unui om de afaceri. Să presupunem că ar fi plătit preţul, ar fi devenit proprietarul Oltchim, după care ar fi intrat în închisoare. Ce se alegea de privatizare în această eventualitate deloc improbabilă?

Premierul ne-a argumentat luni că aşa-zişii investitori invocaţi de Diaconescu nu există în realitate. Păi, de ce le-au trebuit atâtea zile reprezentanţilor statului să confirme nişte bănuieli pe care ar fi trebuit să le aibă de la bun început? De fapt, cum a putut fi luat în serios un patron de televiziune de cea mai joasă speţă, patron care afişează o viaţă luxoasă dar care oficial are datorii la stat de peste 2 milioane de euro şi a cărui principală firmă se află în proces de insolvenţă? Dacă serviciile secrete au vegheat constant situaţia de la Oltchim (şi ştim bine că au făcut-o în ultimii ani) de ce nu au putut preveni şi cacealmaua Diaconescu?


Probabil că nu vom afla niciodată răspunsurile la cele mai multe dintre aceste întrebări. Vom afla însă foarte repede ce se va întâmpla cu capitalul electoral strâns atât de uşor (şi atât de ieftin) de Dan Diaconescu, zilele acestea.
" Am otevizat România. Voi continua să mă joc cu minţile voastre", spunea Diaconescu într-un interviu, în urmă cu câţiva ani. Acum e clar, patronul OTV controlează minţile multora din această ţară. Tot ce mai rămâne de aflat este însă cine îl controlează pe Diaconescu.



Citește totul despre:

Comentarii

loading...