Cineva remarca pe Facebook că dacă măcar 10 % din oamenii care au urmărit pe internet filmuleţul cu marşul motocicliştilor de duminică pentru comemorarea poliţistului mort ar ieşi în stradă (adică vreo 25.000), Gabriel Oprea ar fugi de la Palatul Victoriei mâncând pământul.
25.000 de protestatari nu e chiar un număr imposibil pentru Bucureşti. Gândiţi-vă la mişcările anti- Roşia Montana din 2013 care au scos, fără probleme, atâţia oameni la Piaţa Universităţii. Sigur, resorturile celor două proteste sunt diferite, dar ideea este că atunci când nivelul de revoltă atinge un punct critic, ieşirea în stradă a zeci de mii de oameni e un lucru firesc. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la alegerile prezidenţiale din 2016, când imaginile cu românii din diaspora care nu au putut vota la secţiile din străinătate, distribuite pe internet, au creat aşa-numitul „the tipping point”, momentul de turnură sau de fierbere al nemulţumirilor la adresa lui Victor Ponta.
Ce avem în cazul Oprea?
Un ministru de Interne, detestat din motive legitime de o parte a publicului, merge într-o seară cu viteză mare, însoţit de o coloană oficială, dintr-un punct în altul al Bucureştiului, pe o ploaie măruntă şi în condiţiile unui trafic infernal, iar unul dintre poliţiştii pe motocicletă care-l însoţeau cade într-o groapă din asfalt, prost semnalizată, şi îşi pierde viaţa. Generalul cu patru stele Gabriel Oprea îşi continuă nestingherit drumul. Se fac eforturi pentru muşamalizarea cazului, ştirea circulă însă cu viteză în mediul virtual, Poliţia Capitalei iese cu întârziere şi oferă informaţii incomplete, se deschide un dosar penal neconvingător şi, după şase zile, timp în care se vehiculează informaţii tot mai credibile că Oprea folosea în mod abuziv coloana oficială (şi nu era prima dată când făcea acest lucru), ministrul de Interne ţine o conferinţă de presă fără să lămurească principala întrebare: care era misiunea importantă pentru ţară, urgenţa deplasării sale, motivul pentru care avea nevoie de echipajele de fluidizare a traficului? Mai mult, Oprea spune că nici măcar nu a ştiut că poliţistul Bogdan Gigină a avut un accident, aceasta fiind explicaţia pentru care a trecut mai departe.
Nu ştiu cum vi se pare dumneavostră acest caz, dar eu cred că ne aflăm în faţa unui scandal monstru. Chiar şi în eventualitatea (improbabilă) în care procurorii află că generalul Oprea se grăbea în seara de 20 octombrie la o întâlnire cu importanţi oficiali NATO, nu-i mai spală nimeni ruşinea că a trecut pe lângă un poliţist în agonie. Iar pentru un militar, lăsarea în urmă a unui camarad este un păcat de care nu se mai poate ascunde toată viaţa.
Cu toate acestea, la cele două proteste organizate în Bucureşti, duminică şi luni, participarea a fost sub aşteptări: în jur de o mie de oameni duminică şi vreo câteva sute, luni. Nu suntem nici măcar la jumătate faţă de mitingurile de anul trecut, ca să nu mai vorbim de cele anti- Roşia Montana. Cazul Oprea nu a stârnit suficientă revoltă, nici în rândul poliţiştilor (de înţeles, poate), nici al şoferilor din Bucureşti, care altfel înjură printre dinţi coloanele oficiale ce îi dau la o parte într-un trafic şi aşa infernal, nici a altor cetăţeni care îşi consumă furia anti- Oprea (doar) pe Facebook.
Înainte de a ne întreba de ce vine aşa puţină lume la mitinguri, mi se pare interesant să vedem unde a ajuns dezbaterea din acest caz. Mai exact, unde a fost dusă dezbaterea. Deşi, motivele de revoltă ar trebuie să fie clare şi pot fi rezumate în 10-12 rânduri, cazul Oprea capătă dezvoltări tot mai complicate şi aberante. De pildă, unele televiziuni au ieşit, când s-a îngroşat gluma la adresa generalului, să spună că este greşit să ceri demisia lui Oprea, când de vină pentru moartea poliţistului este…groapa în care a căzut. Or, argumentând cu frenezie această afirmaţie, nimeni nu se mai gândeşte că, de fapt, nu a spus nimeni că ministrul de Interne l-a omorât pe Bogdan Gigină. Altele sunt reproşurile la adresa lui Oprea, le-am enumerat mai sus. Au venit apoi unii lideri de sindicat din rândul poliţiştilor, atent selecţionaţi, care, pe lângă linguşelile greţoase la adresa generalului, au avansat teoria că există un protocol secret în Ministerul de Interne, prin care ministrul ar beneficia de coloană oficială în toate situaţiile, chiar dacă acesta nu se află printre cei enumeraţi expres de lege (preşedinte, premier, şefii celor două camere ale Parlamentului ). O fi adevărat, dar, până la proba contrarie, trebuie să ne mulţumim doar cu declaraţiile liderului de sindicat, care nu ne-a prezentat nici o probă. O altă diversiune.
Citeşte şi “5 motive pentru care Oprea trebuie să-şi dea demisia, înainte de finalizarea anchetei”
Au apărut apoi cei nemulţumiţi că liberalii vor să se agaţe de acest protest împotriva liderului UNPR, stâlpul de rezistenţă al Guvernului Ponta, pentru a pune mâna pe putere. Este adevărat, numai că nu este cel mai neobişnuit lucru de pe pământ ca un partid politic să se folosească de problemele de imagine ale unui adversar. Alţii se întreabă dacă liberalii mai erau aşa virulenţi împotriva lui Oprea în eventualitatea în care acesta trecea de partea lor la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Sincer, nu văd relevanţa acestei întrebări. Deci, o altă diversiune.
Mai sunt şi cei care enumeră acum calităţile şi serviciile făcute României de Gabriel Oprea de-a lungul carierei sale. Din nou, nu există totuşi nici o legătură dintre motivele pentru Oprea ar trebui să-şi dea demisia şi faptele sale de vitejie din trecut. Poate să şi le treacă în CV, asta nu înseamnă că trebuie să-l iertăm pentru cum s-a comportat în noaptea de 20 octombrie.
Nu aş vrea să-i uit nici pe cei care se întreabă inteligent, cred ei, de ce anumite televiziuni îi acordă acestui subiect o importanţă mai mare decât în alte situaţii similare şi nici pe cei care aruncă pe piaţă scenarii, greu de probat, despre cum este folosit cazul Oprea în războaiele interne din SRI. Din nou, care este legătura cu noaptea de 20 octombrie? Răspuns: Niciuna. Doar o nouă diversiune
Foarte interesante toate aceste teorii, opinii, manipulări. Singura lor problemă este aceea că ascund adevărul din cazul Oprea- Bogdan Gigină.
Unele dintre aceste idei pot fi aruncate pe piaţă cu bună credinţă de ziarişti, lideri de opinie sau posesori de bloguri şi site-uri. Altele sunt vădit ticăloase şi au ca scop crearea unei perdele de ceaţă care să acopere adevăratele motive de revoltă din evenimentele ce au avut loc pe 20 octombrie 2015. Astfel s-a ajuns ca în loc să vorbim de lucrurile relevante din acest caz- unde se ducea Oprea în seara respectivă, avea sau nu dreptul la coloană oficială, de ce nu a oprit la accidentul poliţistului, de ce a încercat să muşamalizeze evenimentul- ne pierdem vremea cu lucruri fără nici o importanţă.
Şi poate aici ar trebui să căutăm şi explicaţiile pentru care protestele anti-Oprea sunt acum atât de firave. Încetul cu încetul, dezbaterea se depărtează de subiectul principal şi, după atâta diversiune vom ajunge, în curând, să ne întrebăm cu toţii: dar oare de ce să-şi dea demisia Oprea? Şi uite aşa, generalul va mai câştiga o bătălie.
