Să presupunem că eşti proprietarul unei locuinţe decente, amplasată într-o zonă bună a Bucureştiului. La un moment dat, ajungi demnitar şi primul lucru pe care poţi să-l faci este să mergi la RA-APPS, cu cererea în mână, ca să primeşti un apartament de serviciu/protocol/reprezentare în care să te muţi cu toată familia. Trebuie să treci însă prin disconfortul pe care-l presupune această decizie: să-ţi cari după tine bunurile personale, să-ţi schimbi căminul etc. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că, teoretic, ai dreptul să stai în noul domiciliu exclusiv pe perioada mandatului public – care poate fi de 4, 3 sau chiar un an -, ar trebui să ai dubii serioase: „De ce aş face această nebunie?”.
Am făcut acum doar un exerciţiu de imaginaţie. Cu siguranţă însă mulţi dintre noi s-au mirat de acest apetit aproape disperat al demnitarilor români sau al funcţionarilor în general pentru casele din protocolul de stat. Mirarea trebuie să fie cu atât mai mare cu cât mulţi dintre cei despre care vorbim nu sunt deloc oameni săraci, având condiţii locative cel puţin decente sau posibilităţi materiale suficiente pentru a-şi cumpăra case în cele mai bune cartiere ale Capitalei. Să luăm ca exemplu doar cazul ministrului de Externe, Teodor Baconschi, apărut recent în presă.
Demnitarul s-a mutat într-o locuinţă a statului, de 240 metri pătraţi, în cartierul Primăverii, în condiţiile în care deţine un apartament personal de aproape 100 de metri pătraţi, tot în cartierul Primăverii. Cazul ministrului de Externe nu este însă deloc ieşit din comun. Ba chiar normal, în contextul căpuşării fără jenă, în ultimii 20 de ani, a Regiei Autonome de Administrare a Protocolului de Stat şi a numeroaselor scandaluri în care a fost implicată instituţia atât din punct de vedere moral, cât şi legal.
De ce se expun totuşi atât de uşor demnitarii pe un subiect cu o miză aparent minoră? Chiar merită o casă, fie ea şi-n cartierul Primăverii, pe care s-o deţii pentru o perioadă scurtă de timp, dispreţul public ce însoţeşte, de regulă, un astfel de scandal?
Ca să înţelegem totuşi care este adevărata miză a obţinerii unei locuinţe de la RA-APPS nu trebuie decât să consultăm listele cu chiriaşi ale acestei instituţii. Vom descoperi foşti demnitari care, deşi nu mai au funcţii publice de ani de zile, continuă să locuiască în casele de protocol ale statului. Alţii au stat perioade lungi de timp în ilegalitate în aceste locuinţe, pentru ca apoi să beneficieze din nou de prevederile legii atunci când au primit funcţii importante în statul român.
Ca să dăm doar câteva exemple, dintre cele apărute în presă, putem enumera cazurile lui Şerban Mihăilescu, Adrian Severin, Mircea Geoană (în perioada în care a fost doar senator), Mioara Roman, soţia fostului prim-ministru Petre Roman, Marian Sârbu, fost ministru al Muncii, sau cazul dezvăluit ieri de „Adevărul” al fostului viceprim-ministru din anii ’90, Gelu Voican Voiculescu. Acesta din urmă, deşi nu mai ocupă vreo funcţie publică, trăieşte într-o vilă cu nouă camere din cartierul Primăverii şi se află în proces cu RA-APPS deoarece are datorii la chirie care se ridică la aproape 140.000 de euro.
Ce rezultă din aceste cazuri?
Că marea majoritate a demnitarilor care primesc o repartiţie într-o casă bună de la RA-APPS se mută aici cu gândul de a sta, dacă se poate, toată viaţa. Că nu vin aproape niciodată strict pentru perioada mandatului, ci încearcă prin orice mijloace să rămână cât mai mult în aceste locuinţe. Chiar dacă asta presupune procese cu RA-APPS, înţelegeri obscure cu noua putere sau scandaluri de presă.
În urmă cu trei ani, Guvernul Tăriceanu a încercat să rezolve această problemă ridicând chiriile locuinţelor administrate de RA-APPS până la preţul pieţei. În loc să plece singuri din case, mulţi demnitari au refuzat să plătească noile chirii şi au dat statul în judecată. Astfel, RA-APPS are de recuperat aproximativ un milion de euro, fiind implicată în aproximativ 400 de litigii cu chiriaşii.
Guvernul Boc a anunţat recent că va scoate la vânzare multe dintre aceste imobile, urmând exemplul unor state precum Franţa sau Germania care au procedat la fel în anii trecuţi.
Acum ar fi, practic, momentul pentru rezolvarea definitivă a unei probleme ruşinoase pentru întreaga societate românească. Este dispus însă acest guvern să meargă până la capăt?
