Doi bărbaţi de stat îşi dispută în acest moment supremaţia în spaţiul public, folosind o temă care pentru românii subţiri la minte se poate traduce astfel: cine este mai „descurcăreţ” decât celălalt şi poate să-i păcălească pe bogaţii Europei să ne dea- degeaba, evident- mai mulţi bani în următorii şapte ani. Tema este falsă, cum la fel de falsă este şi ideea că vreunul dintre cei doi politicieni ar putea păcăli pe cineva la Bruxelles să dea României o felie mai mare din bugetul UE.
Cifrele seci arată că între 2014 şi 2020, România va avea la dispoziţie din bugetul Uniunii Europene 39,8 miliarde de euro. Matematica ne spune că această sumă este mai mare cu peste 6 miliarde de euro faţă de cât a avut România alocat între 2007 şi 2013, dar şi cu 9 miliarde de euro mai mică decât s-a vorbit la precedenta întâlnire a Consiliului European, din toamnă, soldată cu un eşec şi amânată pentru februarie. Plecând de la aceste date simple, Traian Băsescu poate foarte bine să spună acum că a obţinut o victorie la Bruxelles (avem totuşi o creştere de 18% a fondurilor alocate), iar Victor Ponta poate să-l ia peste picior pe preşedinte arătând că, dimpotrivă, a fost un prost negociator pentru că s-a întors acasă cu o sumă mai mică decât ţinta fixată în noiembrie.
În esenţă, însă, dezbaterea dintre cei doi nu are nici un sens. Asta pentru că problema reală a României în acest moment nu este ca suma trecută în dreptul ei de birocraţii de la Uniunea Europeană să fie cât mai mare, ci ca birocraţii noştri, de la Bucureşti, să reuşească să aducă efectiv aceşti bani în ţara noastră. Cu alte cuvinte, la ce ne-a folosit faptul că, în ultimii şapte ani, am avut alocate, spre exemplu, fonduri de coeziune de aproape 20 de miliarde de euro când absorbţia efectivă a fost doar de 2,2 miliarde de euro? De altfel, acest fapt a fost punctat inclusiv de preşedinte: “Ne-a fost greu să-i convingem pe europeni că vom putea să absobim mai multe fonduri decât am făcut-o până acum. Procentul general de absorbţie a României este de doar 11,47% din ceea ce am avut alocat.”
Ce omite să spună însă Băsescu este că, într-o proporţie covârşitoare, vina pentru acest eşec aparţine guvernelor propuse şi susţinute de el, conduse de Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu. În acest context, poate ar merita să dăm şi exemplul Ministerului Transporturilor, gestionarul unui domeniu care stă foarte prost la capitolul atragerea de fonduri europene (6,4%, potrivit declaraţiilor şefului statului) şi care a fost condus de persoane considerate adevărate eminenţe cenuşii în PDL, Radu Berceanu sau Anca Boagiu.
Pentru a demonstra că adevărata problemă a României este absorbţia efectivă a fondurilor europene- şi nu suma alocată pe hârtie- să încercăm, într-un exerciţiu de imaginaţie, să vedem ce s-ar fi întâmplat dacă guvernele României ar fi obţinut o performanţă mai bună din acest punct de vedere. O excelentă analiză a Ziarului Financiar din urmă cu trei luni arată, de pildă, că dacă ar fi intrat în economia românească un plus de 10 miliarde de euro din bugetul UE, efectele pozitive ar fi fost multiple: consumul nu s-ar fi prăbuşit cu 20%, salariile bugetarilor nu ar fi trebuit să fie tăiate cu 25% şi nici TVA să fie majorată cu cinci procente.
Aşa cum suntem obişnuiţi deja, politicienii români tind să nu vadă pădurea din cauza copacilor şi, din prostie sau ticăloşie, încearcă să îngroape orice dezbatere serioasă pe probleme reale într-un morman de ipocrizie. Dezbaterea despre fondurile alocate României continuă şi acest zile în aceeaşi notă neserioasă, în care unii europarlamentari USL, nemulţumiţi de suma alocată României, spun că nu vor vota bugetul UE.
Ca să încheiem însă într-o notă optimistă, să vedem noi că guvernele de până în 2020 se vor dovedi atât de destoinice încât să reuşească să cheltuiască fonduri europene de aproape 40 de miliarde de euro. Am trăi deja într-o altă ţară!
