Din punct de vedere al numărului de bodyguarzi, România este una dintre cele mai bine păzite ţări din Europa. Cum se explică atunci numărul mare de agresiuni care reuşesc exact acolo unde sunt adunaţi cei mai mulţi agenţi de pază din ţară?
Un studiu realizat la începutul anului de Confederaţia Europeană a Serviciilor de Securitate Privată de la Bruxelles, citat de Gândul, arată că, în 2010, în România existau nu mai puţin de 1122 de companii private de pază, cu un număr total de 107.000 agenţi. Din acest punct de vedere, ţara noastră ocupa locul al doilea în Europa, după Ungaria, având statistic de două ori mai mulţi agenţi de pază decât poliţişti.
Ce ne arată această situaţie?
În ciuda faptului că trăim într-o ţară săracă, serviciile de pază şi protecţie reprezintă aici o afacere foarte profitabilă. Numărul companiilor de profil a crescut exponenţial în ultimii zece ani la fel ca şi numărul instituţiilor private şi mai ales publice, dispuse să-şi lase siguranţa în mâinile unor agenţi de pază specializaţi. Nu ar fi nimic rău în toată această poveste dacă am avea de-a face în acest domeniu doar cu oameni de afaceri serioşi şi profesionişti care vor să dezvolte un tip de activitate foarte util de altfel societăţii.
Ei bine însă, lucrurile nu sunt nici pe departe cum ar trebui să fie. Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că foarte puţine dintre firmele de pază şi protecţie din România sunt cu adevărat serioase, lucrează cu agenţi pregătiţi să intervină competent în situaţii dificile, reuşind astfel să-şi demonstreze utilitatea publică. Tot experienţa ne-a arătat că mulţi dintre patronii acestor companii nu fac altceva decât să pună mâna pe contracte suspect de avantajoase cu instituţii publice, sperând în acelaşi timp ca angajaţii lor să nu fie nevoiţi să intervină în vreun conflict pentru a-şi dovedi astfel nepriceperea şi atrăgând atenţia opiniei publice asupra lor.
Din păcate însă, cele mai multe dintre dovezile de incompetenţă ale firmelor de pază au apărut exact în locurile care teoretic ar fi trebuit să fie păzite ireproşabil. Un exemplu elocvent este ceea ce se întâmplă pe stadioanele de fotbal din România, acolo unde violenţele nu au scăzut deloc în intensitate nici măcar după înăsprirea reglementărilor în domeniu şi creşterea amenzilor ( Legea privind combaterea violenţei pe stadioane, adoptată în 2007 la iniţiativa lui Dumitru Dragomir).
Incidentele de duminică, de la meciul Petrolul Ploieşti-Steaua, au atras din nou atenţia asupra modului în care îşi fac datoria firmele care sunt plătite să asigure ordinea şi securitatea în locurile publice.
“Se jucau pe telefoanele mobile, nici nu erau echipaţi. Agenţii de pază nu puteau opri nici un câine dar nişte suporteri” au spus martorii care au asistat la agresiunea incredibilă ce a avut loc asupra unor jucători de la Steaua, în meciul de la Ploieşti.
După acest scandal am aflat că primăria din această localitate a încredinţat contractul de pază pentru acest meci unei firme cu un singur angajat oficial, Galant Protect Security, firmă înfiinţată în urmă cu doar doi ani şi care, din nimic, s-a trezit în 2010 cu o cifră de afaceri de 2,6 milioane de lei. Este greu de crezut cum ar fi putut un suporter să treacă nestingherit printre nişte agenţi de pază profesionişti, să intre în teren şi să-i ia la bătaie pe fotbaliştii echipei adverse.
Asta cu atât mai mult cu cât, potrivit presei locale, înaintea meciului au existat suficiente semnale că mai mulţi membri ai galeriei ploieştene vor să pregătească un moment “special” pentru întâlnirea cu Steaua.
Judecând după competenţele arătate de firma de pază, s-ar putea spune că evenimentul de Ploieşti are şi o latură pozitivă: ce s-ar fi întâmplat oare dacă în locul suporterului care a intrat în teren, agenţii de securitate ar fi trebuit să prevină o confruntare violentă între cele două galerii?
