Ingredientele se găsesc la magazin. Le cumperi (costă puţin), le amesteci cu apă şi apoi poţi să ieşi pe piaţă cu un produs foarte căutat la români: vinul ieftin. Dacă nu au aflat nici măcar atâta lucru, atunci cu ce se ocupă miile de funcţionari care trebuie să protejeze cumpărătorul român de falsificatorii de băuturi alcoolice?
Experimentul realizat de reporterii României libere, publicat în ediţia de ieri a ziarului, demonstrează că, dacă şi-ar fi propus să lupte eficient împotriva contrafacerilor cu alcool, instituţiile statului ar fi putut s-o facă fără nici o problemă: comercianţii care vând băuturi falsificate sunt printre noi (unii au chiar firmă la stradă), substanţele folosite în contrafacere se găsesc, la liber, în magazine, iar reţetele sunt ştiute de toată lumea. Cu toate acestea, atunci când au fost întrebaţi de jurnalişti dacă au auzit de astfel de metode, reprezentanţii Direcţiei Agricole şi cei ai OPC Buzău, precum şi omologii lor din Prahova iniţial au ridicat din umeri, pentru ca ulterior, puşi în faţa evidenţelor, să recunoască faptul că în acest domeniu avem de-a face cu un adevărat fenomen. Fenomen care, pe lângă că reprezintă o sursă importantă de evaziune fiscală, mai pune în pericol şi sănătatea populaţiei.
Ce anume îi împiedică totuşi pe funcţionarii de la Protecţia Consumatorului sau de la Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol să combată eficient falsificarea vinurilor? Aceleaşi lucruri care împiedică, în general, autorităţile statului să reacţioneze agresiv împotriva multora dintre escrocheriile la drumul mare care au loc în România: comoditatea, nepriceperea sau, în multe cazuri, chiar complicitatea cu falsificatorii.
Din multe motive s-ar putea spune că nu am evoluat prea mult faţă de anii ’90, când, din cauza lipsei reglementărilor legale, România era o veritabilă junglă capitalistă. În ciuda evoluţiei instituţionale incontestabile, ţara noastră rămâne în continuare locul în care poţi cumpăra vin contrafăcut mizerabil direct din magazine, suplimente alimentare interzise direct din farmacii (vezi cazul „capsulei de slăbit” care conţine sibutramină, deşi pe prospect sunt trecute doar ingrediente sută la sută naturale) sau carne provenită de la animale moarte, vândută în pieţe şi târguri din apropierea Capitalei (vezi cazul târgului de la Găleteni, relatat tot de România liberă).
În vremurile de austeritate care ne aşteaptă, este posibil ca din ce în ce mai mulţi „întreprinzători” să fie tentaţi să-şi câştige existenţa într-un mod necinstit. Din cauza aceloraşi vremuri grele, este posibil ca din ce în ce mai mulţi români de bună-credinţă să ajungă să fie păcăliţi de falsificatori deoarece produsele acestora vor fi mai ieftine.
În aceste condiţii, rolul autorităţilor de control ale statului ar trebui să fie cu atât mai important cu cât este mai multă nevoie de ele. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, riscăm să retrăim haosul anilor ’90 sau poate, mai rău decât atât, să ne întoarcem în vremurile în care, după cum scriu istoricii, pe aceste meleaguri falsurile întreceau orice imaginaţie. Se spune, de pildă, că în secolul XIX negustorii adăugau praf de cretă în făină pentru a o albi sau stricnină (o otravă) în bere pentru a-i da gustul amărui, specific.
Dincolo de anecdotica acestor exemple din trecut, putem avea totuşi motive temeinice de îngrijorare: mulţi români fără scrupule au dovedit că ştiu să supravieţuiască în condiţii dificile. Chiar dacă asta înseamnă să-şi înşele cu neruşinare concetăţenii.
