Dupa toata tevatura cu anticipatele ratate din cauza potopului, Theodor Stolojan a fost din nou scos la inaintare, ca o solutie providentiala pentru preluarea postului de prim-ministru sau a sefiei PNL. Intentia este de a recupera scaderea de imagine a liberalilor si a Aliantei dupa situatia penibila cu uite demisia, nu-i demisia premierului Tariceanu. Venit de la Cotroceni si sustinut de factiunea “populara” a PNL, Stolojan n-a prea avut succes. Tariceanu a reusit sa mobilizeze in juru-i majoritatea fruntasilor partidului si, chiar daca raman tensiuni interne, situatia exploziva a fost dezamorsata. Cel putin pentru moment. Ce ar putea face Stolojan mai mult decat actualul premier nu este prea clar daca ne referim strict la indeplinirea promisiunilor electorale si a programului de integrare europeana. Romania are o agenda foarte clara in cursa contra cronometru a intrarii in Uniunea Europeana, iar noul Guvern s-a pus pe lucru asa cum a promis. Este adevarat ca unele ministere n-au dat randamentul scontat, fapt ce impune schimbarea respectivilor ministri. Remanierea este deja pe teava.
Este foarte adevarat si ca alegerile anticipate ar fi oferit o majoritate confortabila Aliantei in indeplinirea programului de guvernare, dar ele au fost ratate din cauze obiective. Sondajele si situatia politica din lunile urmatoare vor arata daca mai este cazul sau nu de anticipate. Mult mai importanta insa si pentru prioritatile Romaniei, si pentru imaginea Coalitiei la putere este stabilitatea. Cata vreme premierul, ministrii, functionarii guvernamentali sau din institutiile descentralizate lucreaza sub spectrul schimbarii din functie, indiferent de rezultatele pe care le obtin, cata vreme unii sunt pe picior de plecare, iar altii inca nu stiu daca vor fi numiti in posturile pe care le vizeaza, cat timp mai apar si o serie intreaga de nemultumiri pentru functii grele obtinute doar pe criterii de algoritm, nu de competenta, randamentul are de suferit. Iar Romania nu mai are timp de pierdut. Cat priveste imaginea Aliantei, aceasta ar avea mai mult de pierdut decat de castigat daca instabilitatea incepe sa fie evidenta. Or, avansarea lui Theodor Stolojan in miezul combinatiilor politice e pe muchie de cutit. Stolojan se bucura inca de un urias potential de simpatie din partea populatiei. Asta pentru ca a fost un premier care a stiut sa gestioneze foarte bine relatia cu presa si cu opinia publica. A fost deschis, ferm, este si un foarte bun economist, a fost sustinator al lui Ion Iliescu, dar si presedinte al liberalilor, deci potentialul de simpatie este oarecum uniform distribuit in randurile electoratului, motiv pentru care a si fost utilizat eficient in campaniile electorale, fie de o parte, fie de cealalta a spectrului politic romanesc. In ceea ce priveste palmaresul sau ca premier, mai putin se poate vorbi la modul concret. Si-a gestionat bine guvernul pana la organizarea de alegeri generale, dar si-a si legat numele de unele masuri economice controversate sau de afaceri inca nelamurite. In plus, daca oboseste iar si se retrage, imaginea sa si a celor care il sustin va fi la pamant.
Acum, iata, Mona Musca a demisionat, ceea ce inseamna o noua lovitura de imagine pentru PNL si premier.
Avand in vedere ca si inaltii oficiali europeni s-au aratat mai mult interesati de programul aderarii decat de jocurile politic dambovitene, clarificarile din interiorul PNL, al Aliantei sau dintre Presedintie si Guvern nu mai pot fi amanate. Daca opinia publica simte ca mai importanta este lupta pentru imagine decat lucrul pe branci in folosul Romaniei, s-ar putea sa nici nu mai fie cazul de anticipate.
