Niciodată nu a fost mai evidentă inutilitatea publică a unui demers politic, aşa cum este zilele acestea suspendarea preşedintelui, iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu.
Pentru ca iniţiativa de suspendare a lui Traian Băsescu să aibă succes trebuie avute în vedere câteva calcule simple.
# În primul rând, Ponta şi Antonescu trebuie să întocmească o listă cu motive temeinice pentru suspendare, care, potrivit legii, se poate iniţia doar „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei”. Avem în acest moment exemple concrete de încălcări ale Constituţiei? Păi, nici măcar iniţiatorii demersului nu le-au identificat cu exactitate, în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor acestora, „juriştii din cele două partide” le caută încă în activitatea preşedintelui. Argumentul invocat iniţial – legat de declaraţia lui Băsescu, la un post de radio, potrivit căreia, indiferent de decizia Curţii Constituţionale, nu vor fi indexate pensiile pentru că „nu există bani” – nu poate fi decât o glumă. Într-un demers care trebuie argumentat juridic, o astfel de declaraţie nu poate fi un temei serios pentru o sancţiune atât de severă.
# Al doilea pas pe care trebuie să-l facă iniţiatorii suspendării este să găsească cel puţin o treime din parlamentarii din România care să semneze cererea de supendare. Teoretic, opoziţia are în acest moment numărul suficient de deputaţi şi senatori, 216, dar ulterior pentru ca cererea să fie aprobată ar avea nevoie de majoritate, adică de 234 de parlamentari. Singura şansă logică ar fi ca o parte din reprezentanţii puterii să se alăture acestui demers. E greu de crezut că Ponta şi Antonescu se vor dovedi acum atât de convingători. Dacă ar fi putut, ar fi reuşit să strângă o majoritate necesară schimbării Guvernului Boc, lucru ce nu s-a întâmplat până acum.
# Dacă să presupunem că şefii USL reuşesc să treacă cu brio prin cele două etape, atunci cererea de suspendare trebuie trimisă Curţii Constituţionale a României, al cărei aviz, deşi consultativ, nu poate fi ocolit sub nici o formă. Asta înseamnă că, indiferent care va fi răspunsul dat de judecătorii de la CCR, opoziţia trebuie să aştepte verdictul acestora pentru a-şi continua demersul.
# A patra etapă o reprezintă votul din plenul Parlamentului asupra cererii de suspendare. În funcţie de rezultatul acestuia, partea care va pierde va putea face însă contestaţie tot la Curtea Constituţională. De data aceasta, avizul CCR nu mai este consultativ; asta înseamnă că, de pildă, dacă plenul votează pentru suspendarea preşedintelui, iar Curtea consideră că este întemeiată contestaţia depusă de PDL, atunci decizia Parlamentului nu mai are nici o valabilitate.
Este de înţeles că parcurgerea acestor etape va dura câteva luni, mai ales că în două-trei săptămâni va începe vacanţa parlamentară de iarnă.
Ne aflăm practic în faţa unui demers politic important, care va pune în mişcare o întreagă maşinărie politică, dar va avea un final previzibil: eşecul.
În aceste condiţii, votanţii USL ar putea să-i întrebe în mod legitim pe Ponta şi Antonescu: de ce mergeţi totuşi înainte, dacă ştiţi că nu veţi câştiga?
Calculul liderilor USL este însă mult mai meschin decât îşi pot imagina susţinătorii acestora: „Trebuie să vă arătăm că luptăm cu Puterea ca să nu vedeţi că, de fapt, ne luptăm între noi”. Pentru că în acest moment USL are cu adevărat probleme serioase: scandalul Geoană riscă să provoace o ruptură uriaşă în PSD (se vorbeşte chiar de plecarea din partid a unui număr semnificativ de parlamentari, în frunte cu preşedintele Senatului). Frământările din PSD sunt importante şi pentru PNL, al cărui preşedinte a declarat acum două săptămâni că nu ar fi fost de acord să intre în această alianţă decât alături de Ponta. Deci, prin simetrie, dacă Ponta va avea probleme înseamnă că nici Antonescu nu se va simţi prea bine.
În cel mai bun caz, suspendarea preşedintelui le poate aduce celor doi lideri ai USL puţină simpatie din partea propriului electorat. Cât va dura însă până când oamenii vor înţelege că, în realitate, se află în faţa unei imense gogoaşe politice?
