Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Etica medicală și dreptul la miracol. Cazul Alfie

Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea Actualizat: 15.05.2018 - 09:42
Profesor Doctor Alexandru Vlad Ciurea

Cazul micuțului Alfie Evans nu este doar despre moartea unui copilaș și este mai mult decât tragedia unei familii. Este un moment de răscruce a înțelegerii devenirii noastre ca ființe moderne.

Share

Povestea este binecunoscută. Alfie, un băiețel de aproape 2 ani, a fost diagnosticat cu o boală neurologică degenerativă extrem de rară. Doar 16 persoane ar mai fi afectate de aceasta pe întreg globul pământesc. Medicii care l-au tratat în spitalul din Liverpool au fost siliți să se predea în fața suferinței acestui copil. Alfie trăia doar datorită aparatelor din spital.


La un moment dat, spitalul a decis să îl deconecteze de la aparate. Decizia spitalului a fost contestată la tribunal, dar judecătorii au decis că pacientul trebuie deconectat pentru a avea o „moarte demnă”. Apelul părinților a fost respins, deși statul italian îi acordase lui Alfie cetățenia sa și se pregătea să îl  transfere la o clinică din Italia.


Alfie a fost deconectat. Dar, spre surprinderea tuturor, a mai trăit cinci zile. La 28 aprilie, micuțul s-a stins.
Tragedia a îndurerat o întreagă lume. „Sunt profund mișcat de moartea micului Alfie. Astăzi mă rog special pentru părinții lui și fie ca Dumnezeu Tatăl  să-l primească în îmbrățișarea sa tandră”, a scris Papa Francisc.


Cazul Alfie a tulburat lumea și a născut întrebări majore despre ființa umană în societatea mileniului III.
Nu am văzut încă nici un sondaj care să stabilească proporția susținătorilor părinților lui Alfie sau a celor care au fost de acord cu judecătorul. Dar cetățeni din toate colțurile lumii au reacționat public. Iar mass-media din întreaga lume a scris despre disperarea și lacrimile părinților, ca și despre sistemul legislativ care a stabilit că „binele copilului” este moartea. Au fost citați profesori de etică medicală, oameni de știință, preoți, lideri de opinie. Au apărut chiar știri care spun despre părinții lui Alfie că făceau parte dintr-o organizație creștină, iar judecătorul – dintr-o asociație care apără drepturile persoanelor homosexuale. 


În esență, dilemele s-au redus la chestiunea dreptului asupra vieții și s-au văzut limpede două tipologii de răspuns: prima, în care Știința are drepturi supreme, iar cea de-a doua în care Dumnezeu este decident. Ateu versus credincios. O schemă cu două atitudini antagonice. O schismă care ne pune în față o provocare extrem de mare: de fapt, cine suntem?


Cred în Dumnezeu și în progresul științei, nu este nimic antagonic în această atitudine.


Ca neurochirurg și ca profesor, cu multă experiență și în neurochirurgia pediatrică, am văzut, am operat și am tratat cazuri extrem de grave. Cred în progresul științei și sunt martor direct al performanțelor medicale care au crescut ca urmare a introducerii tehnologiilor avansate și a medicamentelor de ultimă generație. Și nu trebuie să ne oprim. Cu cât performanța echipamentelor și a medicamentelor crește, cu atât performanța medicală crește. Creativitatea minții umane trebuie încurajată, iar cercetarea trebuie sprijinită.


Știu, de asemenea, că profesăm în limitele unei etici asumate chiar prin jurământ. Sigur, și etica medicală este în schimbare. Dacă, de exemplu, în secolul trecut vorbeam de extirparea totală a unei tumori fără să se țină seama de alte consecințe, astăzi vorbim de extirpare în așa fel încât calitatea vieții pacientului să fie cât mai puțin afectată. Durerea fizică a pacientului, ca să dau un alt exemplu, este de foarte mulți ani temă de tratate medicale, dar este, totodată, o zonă în care medicina acționează direct și cu real succes.
Am trăit miracole!

Cazul Alfie a ridicat aceste probleme la un nivel foarte înalt. Societatea, prin lege, a decis că Alfie merită să moară. Umanitatea, prin propria sa ființă, a cerut ca Alfie să trăiască. Eu, unul, de fiecare dată când intru în operație, mă rog lui Dumnezeu. De multe ori, în clipele de cumpănă din timpul intervenței, mă opresc și mă rog. Și am trăit miracole. Am operat o pacientă de 25 ani.

Am reușit să evacuez întreaga tumoră dintr-o zonă extrem de sensibilă - trunchiul cerebral. După operație a rămas inertă, cu toate eforturile făcute de echipele de anestezie, neurologie, kinetoterapie și, desigur, neurochirurgie. Dar Dumnezeu a ascultat rugăciunile noastre și ale familiei. Pacienta și-a revenit și este aproape complet recuperată.  Iar acesta este doar un exemplu.


Dacă a merge înainte ca societate înseamnă să nu mai credem în miracole, ar trebui să ne oprim și să privim mai atent înăuntrul nostru și la istoria noastră de până acum. Să ne oprim pentru că nu suntem pe drumul cel bun. Altfel spus, într-o lume în care medicii jură,  judecătorii jură, dar ei nu cred în nimic,ce mai înseamnă acel jurământ? Și, chiar dacă unii nu cred, nimeni nu ar trebui să aibă puterea de a ne refuza dreptul la miracol!  

Citește totul despre:

Comentarii

loading...