15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiExistă și vești bune - Managementul de protest

Există și vești bune – Managementul de protest

Am învățat ani de zile, hands-on, vorba englezului, ce înseamnă managementul de proiect. Și că se aplică oricărui tip de activitate pe care ți-o propui, de la aprovizionarea de iarnă până la ingineria demografică. Incluzând și nelimitându-se la demonstrații, proteste, manifestații. Cam ca cele din Piața Victoriei.

Și îmi mai dau seama că dincolo de visători, societatea mai are nevoie și de manageri de proiect, adică exact tipul de oameni care își vor sufleca mânecile și vor face ca lucrurile să se întâmple. Care imediat ce vor adera la o idee, o vor pune în practică sistematic, implacabil și mai ales măsurabil. Care vor declina principii în liste de acțiuni, care vor ajuta visătorii să își vadă visul cu ochii.

Și au apărut deja și în piața noastră cea de toate zilele.  Sunt oameni tineri și inimoși, care fac anunțurile pe rețelele sociale, care distribuie materiale scrise de ei sau de alții, care organizează grupurile mai mari sau mai mici din piață. Care au grijă ca femeile cu copii să fie ferite, ca cei mai în vârstă să fie și ei oarecum protejați. Primii care au adunat de pe jos oameni căzuți sau loviți de jandarmi, primii care au avut un oareșicare plan atunci când treaba a devenit serioasă.

În mod evident, etapa următoare ne va aduce și pe mult-așteptații lideri. Care va trebui să gândească o strategie, să pună la un loc un plan, să îl comunice și să-l insufle, cu tot cu curajul aferent, maselor. Care vor formula cu aplomb și claritate ce își dorește românul de azi, nu doar ce nu își mai dorește. Care vor aduce soluțiile, resursele și purtătorii de steag de cursă lungă. Care vor coagula în jurul lor speranțele încă neformulate ale tuturor, și care vor ști să gestioneze cu adevărat energia masei. Și care ne vor aduce mai aproape de momentul marii schimbări.

Aceștia, managerii de protest, sunt liderii de mâine ai României. Cred că vom asista la câteva surprize de proporții în legatură cu ei. Și, deși mai-marii României îi oarecum ridiculizează prin reacțiile la piață de până acum, cred că exact gestul acesta va accelera procesul de trecere de la latență la posibil, la probabil mai apoi.

 

 

Aurelia Dinu
Aurelia Dinuhttp://aurelia-dinu
Aurelia Dinu, analist și consultant în managementul afacerilor
Cele mai citite

Cătălin Drulă atrage atenția: “Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB”

Președintele USR, Cătălin Drulă, a adresat marți o solicitare către premierul Marcel Ciolacu, cerând prezentarea „de îndată” a unui plan de reducere a cheltuielilor....

ANPC, amenzi de 4 milioane de lei pentru comercianții de fructe și legume

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au dat amenzi de aproape patru milioane de lei în urma controalelor făcute în prima jumătate a lunii trecute,...

Începe Festivalul Culturii Române de la Cracovia, organizat de ICR Varșovia. Cea de-a XIV-a ediție stă sub semnul schimbărilor din 1989

În perioada 8-12 mai 2024, Institutul Cultural Român (ICR) de la Varșovia va marca 35 de ani de la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă