17 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Fotbalul românesc, snobul degajat de la masa săracilor

Evenimentele din acest an demonstrează însă că ipoteza promovată de mulți “specialiști” și “analiști” ai fotbalului românesc nu stă în picioare.

Am asistat deja – vorbim la trecut, cu toate că ne aflăm abia în fazele incipiente ale competițiilor europene, dar care au reprezentat capătul de linie pentru reprezentantele Ligii I în nou înființata UEFA Conference League – la un sezon dezastruos pentru fotbalul românesc în plan internațional.

A doua națională a selecționerului Mirel Rădoi, Under 23, reprezentanta fotbalului românesc la Jocurile Olimpice de la Tokyo a părăsit competiția desfășurată în Japonia, după ce nu a reușit să înscrie un gol în poarta Noii Zeelande, națională aflată pe poziția 122 în ierarhia mondială.

Mai mult decât atât, selecționata lui Rădoi nu a reușit să înscrie niciun gol la Tokyo, în cele trei partide disputate, unica victorie, în fața reprezentativei din Honduras, survenind în urma unui autogol.

Și mai îngrijorător este faptul că România a părăsit Olimpiada nu doar pentru că nu a reușit să înscrie în poarta neozeelandezilor, ci și pentru că a fost dominată în joc de selecționata din Oceania.

Dacă Tricolorii ar fi avut o sarabandă de ocazii la poarta Noii Zeelande, am fi spus că poate fi vorba de ghinion, dar am avut doar trei șuturi, care au fost pe direcția portarului formației adverse.

Jucătorii lui Rădoi nu au reușit să realizeze triunghiuri de pase, un-doi-iuri, combinații rapide care să destabilizeze defensiva adversă, dar, în schimb, de cealaltă parte, Noua Zeelandă a avut posesie superioră și a fost tranșantă pe contraatac.

Aceste aspecte au fost evidente pentru mai toți fanii fotbalului românesc, dar, în mod sigur nu și pentru selecționer și președintele FRF.

Cu siguranță Răzvan Burleanu ne va vorbi în continuare despre progres în fotbalul autohton, un fenomen ce nu poate fi observat însă decât de el.

 

Burleanu, vinovatul fără vină, care nu vrea să se facă lumină

Evident că nu ne putem aștepta ca președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, și echipa sa să recunoască partea lor de vinovăție pentru situația fotbalului românesc.

Nu trebuie uitat că Mirel Rădoi a fost soluția aleasă de Burleanu, la fel ca și un alt experiment nefericit pentru Naționala României, selecționerul Daum.

Nu se vede nimic din deja celebra “filosofie” pe care germanul ar fi adus-o fotbalului nostru, la fel cum nu s-a văzut la Olimpiadă nici “jocul ofensiv” pe care Mirel Rădoi îl anunță la toate conferințele de presă.

Să nu își imagineze însă “microbiștii” autohtoni că perioada neagră, din care fotbalul românesc pare să nu mai poată  evada, va pune în pericol fotoliul lui Răzvan Burleanu la viitoarele alegeri pentru funcția de președinte al FRF.

Burleanu știe foarte bine că nu performanțele Naționalei sau nivelul ridicat al campionatului intern te mențin în fruntea fotbalului românesc, ci banii dați echipelor din ligile inferioare și suportul politic, deoarece multe cluburi din țara noastră sunt conduse de administrațiile publice locale, adică de partide.

După cum am precizat încă de la început, nu se mai confirmă regula că rezultatele catastrofale nu vin simultan și la echipa națională și la cluburile din țara noastră.

Ne plângeam că UEFA ne-a trimis în a treia competiție continentală cu toate reprezentantele Ligii I, cu excepția campioanei.

Este adevărat că este o nedreptate, dar iată că rezultatele ne arată că nu suntem peste nivelul fotbalului din Kazahstan sau Albania.

CS Universitatea Craiova, o formație cu pretenții la titlul de campioană națională, a primit o lecție de fotbal din partea unui club care a încheiat ultimul sezon al primului eșalon al Albaniei în afara podiumului.

Atât cu fostul, cât și cu actualul său antrenor, Craiova a afișat un joc previzibil, ce părea că nu ar putea niciodată să îi surprindă pe albanezi.

Previzibilă a fost și pasa în urma căreia formația din Albania a marcat singurul gol al dublei, dar patru apărători ai oltenilor nu au văzut-o.

 

Visăm să vindem și din lumea a treia a sportului rege

Patronul Fotbal Club FCSB, Gigi Becali, a declarat după eliminarea formației sale din UEFA Europa Conference League, încă de la start, că nu-l interesează această competiție.

Cu ceva timp în urmă spunea că vrea să o câștige.

Cu toate că premiul de doar trei milioane de euro pentru accederea în grupele Conference League nu-l atrage pe Gigi Becali, probabil că atât finanțatorul bucureștenilor, cât și reprezentanții celorlalte cluburi cu pretenții europene din campionatul nostru, ar trebui să înțeleagă că până nu vom acumula multe puncte în această “competiție a săracilor”, nu ni se va permite din partea UEFA nici măcar să visăm la masa bogaților.

După cum poate constata și o persoană fără minime cunoștințe despre sportul rege, traseul campioanei României spre grupele UEFA Champions League este de sezoane bune o reală “misiune imposibilă”, iar acum și grupele UEFA Europa League se văd tot mai în ceață.

În cazul României, traseul echipei campioane pare o rută ocolitoare tot către Conference League.

Patronul FCSB este însă convins că își va scoate banii prin transferarea tinerilor jucători pe care îi adună de la cluburile din țară.

Va fi greu de crezut însă că reprezentanți ai cluburilor cu dare de mână din afară vor participa la meciurile amicale sau la partidele dintre formațiile falimentare și în căutarea identității, din Liga I.

Dacă nu avem puterea să recunoaștem că a progresat mult fotbalul din țările față de care ne consideram net superiori, în timp ce în România se poate constata un regres continuu, atunci nu avem nicio șansă de a vedea din nou performanță din partea formațiilor noastre favorite.

Marea diferență, ce se poate observa cu ochiul liber, dintre țările care au progresat din punct de vedere fotbalistic și România este dată de pregătirea antrenorilor și de seriozitatea jucătorilor.

Dacă vom continua să ne supraapreciem, vom ajunge să constatăm că nu mai avem loc nici la masa săracilor, iar calificarea unui club românesc în grupele Conference League va fi văzută ca o performanță istorică a fotbalului nostru.

Mai avem speranțe doar de la CFR Cluj, unica reprezentantă a României rămasă în cupele europene, în primul rând, pentru că este unul dintre puținele proiecte serioase din fotbalul autohton.

Prea multe critici nu pot fi aduse nici formației Sepsi Sfântul Gheorghe, deoarece și acolo se poate vorbi de un proiect serios, dar neșansa lor a fost să dea peste un club cu experiență în competițiile europene.

Oricum, faptul că Sepsi a încheiat la egalitate două partide cu Bratislava, arată un progres al clubului finanțat de guvernul maghiar.

Trebuie să-i ținem pumnii campioanei CFR, dar din nefericire, punctele aduse de clujeni se vor împărți la patru pentru coeficient, iar acest lucru demonstrează clar: cu o floare nu se face primăvară europeană.

 

 

 

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu-Mihail Mușoiu scrie în presa centrală din anul 2008. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar, a absolvit FJSC și deține un master în Științele Comunicării.
Ultima oră
Pe aceeași temă