15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiGânditorul de tablete de la Victoria

Gânditorul de tablete de la Victoria

Dar de ce le-a luat atât de mult premierului și ministrului Educației să se gândească la acest lucru și cât de mult timp pentru meditat le trebuie, până a ajunge la o soluție?

În aproape două luni sub stare de urgență, Guvernul nu a putut demara rapid achiziția unor tablete, fără licitație, măcar 300.000, deoarece în jurul acestei cifre se ridică an de an cererile școlilor pentru rechizite destinate copiilor proveniți din familii defavorizate.

Este foarte greu de crezut că Ministerul Educației nu putea să estimeze un număr aproximativ de necesar.

În schimb de acțiuni concrete, în această perioadă de stare de urgență s-a mers pe improvizații și pe schimbări de la o zi la alta care i-au bulversat pe elevi, părinți și profesori.

După cum au remarcat și cititorii cotidianului “România liberă”, elevii și dascălii nu au avut de unde să știe la ce să se aștepte.

“Miercuri, 11 martie 2020: închiderea scolilor ; Ministerul Educației a încurajat învățarea online, dar opțional și doar pentru recapitulări, fără predarea de noi cunoștințe și fără evaluarea elevilor .

“Miercuri , 22 aprilie 2020:  ministrul a emis un ordin prin care cursurile online au devenit obligatorii și sunt monitorizate, iar profesorii trebuie să continue predarea materiei potrivit programei. Luni , 27 aprilie 2020: școlile și grădinițele nu se mai redeschid în acest an școlar, mediile se încheie prin dublarea notelor, dacă elevii nu au suficiente, sau chiar prin copierea mediei de pe primul semestru; nu se mai dau teze, iar materia pierdută va fi recuperată în anul școlar următor”, remarca un cititor RL.

Principala îngrijorare este ca guvernanții să nu se gândească la soluții pentru achiziționarea tabletelor până mult după începutul viitorului an școlar, cadouri de Crăciun și campanie pentru elevi.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă