13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiÎn așteptarea ordinului de la minister

În așteptarea ordinului de la minister

Aceasta, deoarece, în acest an, mai mult ca niciodată, peste 90% dintre facultăți vor lua în considerare, la examenele de admitere, notele și mediile pe materie de la Bacalaureat.

Evident, după cum ne-au obișnuit, cele mai multe universități private, dar și de stat, preferă concursurile pe bază de dosar, pentru a-și asigura numărul de studenți și, implicit, de bani din taxe și finanțare de la Ministerul Educației și Cercetării.

Această pandemie ar putea revitaliza celebrele fabrici de diplome, mai ales din instituțiile de învățământ superior particulare, în cazul în care conducerea Ministerului Educației și ARACIS vor uita despre această problemă a școlii românești.

Este o reală problemă modul în care se vor putea efectua controale în instituțiile de învățământ superior.

În acest moment sunt alte probleme arzătoare legate de Bacalaureat, examen care, după cum am mai spus, devine, în foarte multe cazuri esențial, cel puțin în acest an.

Prin urmare, un examen de Bacalaureat edificator  nivelurilor de cunoștințe ale absolvenților de clasa a XII-a.

Cea mai mare problemă este că, nici până în acest moment, nu a fost făcut public nici măcar ordinul ministrului Educației care să modifice programul Bacalaureatului.

De asemenea, instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare așteaptă metodologie pentru desfășurarea examenelor naționale din acest an.

Dacă  putem vorbi despre ritmul lent de adaptare la predarea online a multor profesori, este evident că viteza cea mai redusă este impusă de la conducerea Învățământului.

Putem doar să sperăm că acest ritm sacadat transmis de la conducerea Ministerului Educației, care pare să prindă într-o stare de amorțeală o mare parte a școlii românești, să nu devină definitoriu pentru generațiile ce se formează în acest moment.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă