Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Indicele Robor şi piaţa interbancară

Florin Budescu Actualizat: 06.05.2018 - 12:59
Florin Budescu

Felul în care a evoluat indicele Robor în ultimele şase luni a suscitat vii discuţii contradictorii în mediul public din România. Ca şi yieldurile la titlurile de stat, şi Robor este o hârtie de turnesol a stării generale a ţării.

Share

Piaţa interbancară (sau monetară) e o piaţă pe care jucătorii sunt exclusiv băncile comerciale, iar leul este marfa care este cumpărată şi vândută.

Acesta e sistemul peste tot în lumea democraţiilor liberale. Altul mai bun, în prezent, nu există. Singura instituţie ce intervine pe piaţă, cu rol regularizator, este Banca Centrală.

Scopul principal al BNR, prin politica sa monetară, e să ţină sub control inflaţia. Zilnic, pe fluxuri bancare de trezorerie, unele bănci au excedent de lei (adică de marfă), iar altele – deficit. Aşa cum am explicat şi în pagina de specialitate, nu este nimic îngrijorător, ci în firea lucrurilor.

Băncile cu deficit se întâlnesc pe piaţa interbancară cu cele având excedent. Cele dintâi cumpără bani de la cele din urmă, pentru o zi sau pentru perioade mai lungi de timp. Evident, cumpără, nu iau gratis.

Adică plătesc, pentru fiecare leu împrumutat, o dobândă, numită Robor – o fracţiune din leul împrumutat, ca preţ al împrumutului. Această dobândă se stabileşte liber, pe piaţă, din jocul existent între cerere şi ofertă. Desigur că, dacă Robor creşte, băncile sunt obligate să mărească şi dobânda la credite. La creditele cu dobânda variabilă. Majoritatea creditelor în lei sunt cele cu dobândă variabilă.

Cum am spus la început, scopul fundamental al BNR este menţinerea stabilităţii preţurilor, adică ţinerea inflaţiei sub control. Dacă inflaţia creşte, înseamnă că a crescut cantitatea de marfă (adică de bani, de lei) de pe piaţă. BNR este obligată să intervină şi să atragă în depozite o parte din masa monetară, pentru a calma inflaţia.

Această operaţiune a BNR se numeşte sterilizare. Cum procedează Banca Centrală? Oferă o dobândă bună băncilor comerciale, pentru ca ele să-şi plaseze la BNR disponibilităţile în lei, care astfel ies de pe piaţă.

Leul devine aşa mai rar şi mai scump. Inflaţia e calmată. Dacă leul este mai rar şi mai scump, indicele Robor creşte. Aspirând banul în exces din piaţă, Banca Centrală calmează preţurile.

Cei ce doresc ca indicele Robor să fi rămas subunitar, cum a fost anul trecut, mai trebuie să înţeleagă un lucru (dincolo de aceste chestiuni de funcţionare a pieţei interbancare): din motive macroeconomice, timpul dobânzilor zero sau subunitare, la nivel internaţional, a trecut.

România nu este izolată, ci face parte dintr-un sistem economic interdependent. Nici nu va fi posibil vreodată să fie izolată şi, chiar dacă ar fi, Doamne fereşte!, posibil, nu ar fi bine ca acest lucru să se întâmple. Izolarea înseamnă lipsa accesului la modernitate şi dezvoltare şi duce la sărăcie endemică.

Aşadar, facem parte dintr-un sistem şi jucăm toţi după regulile lui, fie că vrem sau nu acest lucru, fie că ne place sau nu. Reguli pe care nu le impune nici o autoritate de sistem imanentă, ci care sunt fenomene economice obiective, studiate de secole de mari economişti. Fenomene economice pentru care au fost puse la punct şi rafinate, în decursul timpului, instituţii de reglaj şi de control.

În volumul al patrulea din seria „Dune“, „Împăratul-Zeu al Dunei“, marele romancier britanic Frank Herbert portretiza personajul Paul Muad’dib. Acesta devenise atât de puternic, încât îşi imagina că poate dicta orice. Muad’dib spunea: „Inflaţia scade la ordinul meu“.

Inflaţia scade doar în cărţile SF atunci când vrea acest lucru cineva foarte puternic. URSS a căzut economic la jumătatea anilor ’80 pentru că, în pofida crizei sistemice, puternicii zilei au ţinut rubla fixă şi nu au făcut reforme economice. Astfel, la un moment dat, nu a mai existat disponibil monetar pentru finanţarea afacerilor statului.

În cartea lor „Gazprom“, jurnaliştii Valeri Paniuşkin şi Mihail Zîgar explică felul în care marile concerne ruseşti ajunseseră la începutul anilor ’90 ca, din lipsă de monetar, să facă troc în natură. Disponibilul monetar a dispărut ca simptom al unei economii de stat ce producea pierderi imense.

În lumea reală, legile economice sunt necruţătoare. În lumea reală, dacă, prin politici fiscale, ai dus la creşterea preţurilor, adică a inflaţiei, indicele Robor creşte şi el. Iar această creştere se regăseşte în creşterea dobânzilor variabile la creditele în lei.

Comentarii

loading...