16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialInterviu cu Daniel Dragomir, col. (r) SRI: Când un om devine țintă...

Interviu cu Daniel Dragomir, col. (r) SRI: Când un om devine țintă a statului, nu mai are nicio șansă

Este atât de simplu și de domeniul evidenței ce s-a întâmplat la Astra Asigurări, încât se vede foarte clar această implicare a serviciilor, afirmă fostul ofițer al Serviciului Român de Informații care a pornit, recent, o serie de dezvăluiri despre instituțiile de forță din România.

RL:  La Timișoara, recent, directorul SRI,  Eduard Hellvig, a declarat că „SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989 și că întreaga activitate este guvernată de principii și valori pe care le respectăm în orice împrejurare, dintre acestea poate cele mai importante fiind legea și securitatea cetățeanului“. Credeți că așa este, că este sincer șeful civil al SRI?

Col.  (r.) Daniel Dragomir:  Eu plec de la premisa de bună-credință, întotdeauna. Și n-am motive să mă îndoiesc că dl Hellvig nu este sincer. Mai mult decât atât, în ultima perioadă observ și eu din exterior că acolo (n.red. – la SRI) au loc schimbări. Și în primul rând schimbări în bine, mai precis pensionările nu doar ale generalilor ci și ale foarte multor oameni din middle management, colonei, lt. colonei, care nu se văd din afara Serviciului. Da, cred că dl Hellvig este sincer.

Dar este nevoie de o curățire internă la SRI, fie că se face prin mecanismele interne, fie că se face împreună cu Comisia de Control a SRI, fie că se face într-un context mai larg, trebuie să existe. Atitudinea mea cu privire la această schimbare din interior este următoarea: nu mai interesează astăzi pe nimeni teme de răzbunare, n-au cum să-și aibă locul temele de răzbunare. Însă trebuie să facem în așa fel încât să nu se mai întâmple abuzurile care s-au întâmplat. Acesta este scopul demersului meu.

R.L.: Să înțelegem că, dacă se va reforma SRI, în sensul dorit de dumneavoastră, ați putea reveni în cadrul Serviciului?
Cred că este imposibil, deoarece am un dosar pe rolul instanței de judecată. 

R.L: În care ați putea fi achitat. 
Bun, eu vă spun care e situația astăzi, pot să vă mai adaug, însă, că eu voi fi alături de SRI și de oricine va fi interesat să afle ce s-a întâmplat acolo. Și mai ales în demersul Serviciului de a reforma și primeni lucrurile, acolo unde pot fi ele reformate.

R.L: Dar cât din acest adevăr vom putea afla și cât din el este cosmetizat?
Eu am ales calea clară, trans-parentă și democratică. Am fost solicitat de Parlament și am spus Comisiei tot ceea ce știam, lucruri care s-au petrecut în SRI în perioada Coldea. Am depus documente și am făcut descrierea unor evenimente și fapte, am indicat persoane ce ar putea fi audiate, toate acestea s-ar putea constitui în probe.

Și-am ales această variantă a Comisiei de Control care este singura abilitată de lege să lucreze cu documente clasificate. Niciuna din discuțiile din Comisie nu a fost împotriva SRI. Ci membrii Comisiei să meargă să ceară detalii despre cele semnalate, în așa fel încât cei care au făcut abuzuri, – dacă au făcut – să fie trași la răspundere. Iar dacă există lacune în legislație, ce au permis aceste abuzuri, să fie îndreptate.

R.L.: Ați vorbit despre culoare și despre firme acoperite în perioada Coldea. Ce opinie aveți despre ce s-a întâmplat cu Astra Asigurări, cea mai mare companie de acest gen din România, aflată în competiție cu cele mai mari companii de profil din Europa.
Eu nu pot să dau nume de firme acoperite. Ce am încercat eu să fac, discutând despre culoare, a fost să arăt un mecanism. Să arăt cum s-au făcut anumite lucruri din sistem. 

Am văzut o postare pe FB referitoare la dosarul Romprest, unde este descris un astfel de mecanism și în amănunt intervenția serviciilor de informații în interiorul unei companii private. Cum s-a ajuns la Parchet și cum  au fost utilizate aceste canale și unelte pentru a determina reacția autorităților împotriva unei companii pentru  o preluare ostilă a unei firme, în acel caz. 

Este atât de simplu și de -domeniul evidenței ce s-a întâmplat la Astra Asigurări, încât se vede foarte clar această implicare a -serviciilor.  

R.L.: Astra a fost cea mai mare companie românească de profil, care a și achiziționat compania AXA Româ-nia, dar acest act comercial a fost întrerupt brutal…
Aici este vorba de implicarea serviciilor de informații în mediul economic – luând numai cazul Astra Asigurări – chestiune extrem de nocivă. Serviciile de informații au întotdeauna o manieră proprie de a vedea lucrurile,  nu neapărat prin prisma fostei Securități, ci prin prisma Serviciului, este o manieră etatistă.

Și o manieră nefi-rească de a vedea aceste chestiuni. Asta deoarece serviciul de informații, când intră în piață și începe să joace – că e vorba de piața asigurărilor sau piața de salubritate – disturbă întreaga piață pentru că își folosește informațiile, puterea, conexiunile și relaționările cu justiția. Pentru că avem protocoale strict secrete cu Justiția despre care nu știm ce conțin.  Din acest joc rezultă vicierea spațiului economic și victime care pot fi patroni sau firme. Este efectul bulgărelui de zăpadă care face multe victime.

R.L.: Există o victimă la propriu în acest caz – Dan Grigore Adamescu decedat în timpul detenției. Cum comentați?
Situația mi se pare absolut tragică și observăm în acest caz că, atunci când un om devine țintă, iar statul cu toată greutatea instituțiilor sale – servicii de informații, urmăriri, interceptări, filaje, anchete pe culoarele Justiției, influențarea câmpului tactic în zona judecătorilor, – ce șanse mai are un om?!

În acest caz, opinia publică trebuie să înțeleagă că lupta împotriva corupției s-a vândut sub un pachet de PR foarte păgubos, și anume că noi, DNA plus SRI, îi luăm pe bogați și îi băgăm la pușcărie, iar ca rezultat voi veți avea prosperitate și mai ales -satisfacție. Satisfacție care pleacă dintr-o chestie umană firească determinată de invidie: să moară și capra vecinului!

Însă rezultatele sunt: firme distruse, oameni rămași pe drumuri, oameni care mor în închisoare, prejudicii umflate care arată foarte bine pe hârtie, iar în realitate, când ajung la instanța de judecată, ele nu există. 

R.L.: Cum vedeți bilanțurile anuale ale DNA?
Până la urmă aceste bilanțuri sunt unele de factură comunistă. Să nu vă închipuiți că există pe undeva prin Europa vreun parchet care să iasă să facă vreun bilanț în care să se laude câți oameni a băgat la pușcărie. Dacă vor să facă un astfel de bilanț să vină mai întâi să spun ce prejudicii a acuzat, și într-un final în ce proporție au fost ele recuperate. Eu vorbesc de finalitatea lor în justiție. 

R.L.: „România liberă“ a fost o țintă a binomului?
Eu am spus lucrul acesta, toate zonele de media au fost ținte! Pentru că acești oameni nu au avut și nu au nici un fel de respect pentru libertatea de exprimare, pentru libertate în general și pentru democrație. Și vorbesc aici de cele două capete ale binomului, de Coldea și de Kövesi. Au încercat să controleze tot, ori când acest control nu funcționa – ori de ce publicație sau TV era vorba – fie încercau să le preia și să le subjuge, fie încercau să le distrugă.

R.L.: Victor Ponta credeți că a avut vreun rol legat de presiuni asupra „României libere“ sau asupra lui Dan Adamescu?
Nu voi discuta aici de oameni politici.

R.L.: Punem aceste întrebări pentru a înțelege mai profund ce s-a întâmplat după declarațiile făcute de premierul de atunci, Ponta, la adresa lui Dan Grigore Adamescu și a „României libere“. Declarații care s-au soldat cu decesul unui om și cu un dosar la DNA.

Exact, și de aici se observă finalmente această operațiune de țintire. Pentru că deja lucrurile sunt foarte clare, deja nu mai vorbim aici de o acțiune de căutare și aflare a adevărului. Sau de aducere în fața justiției a faptelor. Aici se vede foarte clar că este o chestiune personală pentru că acești oameni (n.red. – capii SRI și DNA) tratează toate lucrurile astea personal, în loc să le trateze instituțional, cum legea o cerea și o cere.

R.L.: Credeți că episodul Hexi Pharma a făcut parte dintr-o luptă a SRI cu SIE, cum s-a speculat în media?
Eu aș vrea să cred că nu e vorba de o răfuială sau o reglare de conturi între cele două servicii, aș vrea să cred că nu e asta. Pentru că altfel ar trebui să extindem discuția mai mult. Deci pe lângă implicarea Serviciului în zona economică ar trebui să existe mai mulți actori și atunci dimensiunea dezastrului ar fi chiar foarte mare.

Ceea ce pot să vă spun este că relațiile, conexiunile patronului -Hexi Pharma cu Serviciul (n.red. – SRI) erau de domeniul evidenței. Vorbim aici de datele pe care le deținem: un punct de lucru al unei societăți într-o clădire a instituției (SRI) trebuie să fie aprobat de un mecanism foarte strict. Ori mie nu poate să-mi spună nimeni că n-au știut că exista o relație comercială a SRI cu acea companie, companie care este verificată la sânge ca să nu producă eventuale daune Serviciului. Și prezența sediului acelei companii într-o clădire a SRI, nu o poate nimeni tăgădui că nu s-a știut. S-a știut foarte bine ce s-a făcut acolo.

R.L.: Credeți că Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, este mort acum?
Nu pot intra în speculații și nu sunt omul speculațiilor. Am încredere în autorități în sensul că la locul accidentului s-a făcut o anchetă a Parchetului. Plec din nou de la premiza că lucrurile au fost verificate. N-am de unde să știu dacă e mort sau nu.

R.L.: Sunt trusturi de presă pe care nu le-ați nominalizat și asupra cărora planează suspiciunea de colaborare cu binomul SRI-DNA?
Există și ale zone media pe care nu le-am nominalizat pentru moment. Am vrut să încep prin a arăta acel culoar media pe care-l știu și l-am văzut cu ochii mei. Și încerc să explic oamenilor ca aceștia să înțeleagă cum se petreceau lucrurile. Culoarele media legate de cele de justiție, se pot vedea prin cazurile concrete de oameni chemați la DNA.

Când vorbesc de culoar mă refer la acel termen militar când, intrat fiind pe culoar, erai lovit din diverse părți din umbră pe care le știai sau nu. Până să ajungă omul la DNA și până i se aduceau la cunoștință acuzațiile, până să semneze primul document de acuzare, în media, pe aceste culoare și utilizând aceste unelte, se dădeau date din dosar, din interceptări etc. Cine făcea aceste lucruri? Cineva de sus punea la dispoziția uneltelor media date care nu aveau caracter public. 

Oamenii erau loviți mediatic, murdăriți, în așa mod încât atunci când se aflau deja în fața unui judecător acesta avea deja o opinie formată. Sunt celebre motivările arestărilor preventive de genul ”opinia publică este încunoștiințată de aceste fapte și dacă statul nu va acționa ferm, se va lăsa impresia în opinia publică că statul nu este puternic”.

Se folosea opinia publicului ca temeinicie a arestărilor preventive pentru că noul Cod Penal permite acest mod de lucru. Ori opinia publică fusese manipulată prin acest culoar media, dar și ca să-l forțeze pe judecător prin această presiune mediatică. 99% din motivările instanțelor pentru arestările -preventive se bazau pe acest fapt. 

R.L.: Revenind la subiectul Astra Asigurări, în media internațională au fost devoalate mai multe fapte de luare de mită a companiei KPMG, inclusiv în dosarul Microsoft. KPMG ar fi la baza așa-numitei „optimizări fiscale“, care e de fapt o mită mascată?
Optimizarea fiscală este inventată în exteriorul României. Românii sunt numai vinovații de serviciu. În ceea ce privește Microsoft, eu am atras atenția că în acel caz lucrurile sunt foarte grave pe două palie-re.

1. Implicarea companiei-mamă americane în chestiunea fraudelor din România a fost până la cel mai înalt nivel, până lângă unul din adjuncții lui Bill Gates.

2. În cazul Florică și Pescariu lucrurile nu sunt clarificate. Observăm că acum se trimite în judecată un nou dosar disjuns din cel mare. Dar domnii Florică și Pescariu trebuie să dea niște explicații pentru unele legături cel puțin oculte cu binomul; cum de nu au fost întrebați nimic timp de 2-3 ani de zile, cum de au rămas cu banii și au fost considerați denunțători de bună credință, deși dosarul exista cu mult timp înainte ca ei să apară la DNA? Într-o zi vom afla cine i-a adus pe cei doi la DNA și cum s-au făcut acele înțelegeri din spatele ușilor închise, ce s-a dat și ce s-a luat, ca mită.

R.L.: Cum de Realitatea TV, Mediafax, Astra Asigurări au sau au avut ca administrator judiciar și/sau special pe KPMG? Astra Asigurări chiar a avut ca administrator în insolvență tot KPMG, cum de este atât de prezentă această companie pe piața din România?
Da, într-adevăr, această chestiune ridică foarte multe semne de întrebare, dar aici cred că instituțiile statului ar trebui să-și facă datoria.

R.L.: Mai susțineți în continuare că deputatul Cezar Preda, membru al Comisiei de Control al SRI, ar trebui arestat?
Hotărârea 30 din 1993 a Parlamentului României, care stabilește regulamentul prin care Comisia lucrează, la art. 13-14 spune că toată activitatea Comisiei are caracter ”secret de stat”. Ori dl  deputat Cezar Preda a ieșit public și a spus o frază cum că eu aș fi indicat în cadrul audierilor de la Comisie doua persoane: Coldea și Dumbravă.

Astfel, dl Preda a transmis un mesaj către alte persoane ”stați liniștiți băieți e vorba numai de cei doi”. Mai mult de atât, a adus în discuție nominalizarea de către mine a celor doi. Eu voi sesiza Comisia și voi arăta că dl Preda cf. art. 297 și 303 NCP, se încadrează la abuz în serviciu și la divulgarea de secrete de stat gestionând ilegal informațiile vehiculate în Comisie. Voi cere organelor abilitate să i-a măsurile care se impun cu dl deputat Preda. De ce am spus că trebuie arestat? Pentru că eu am fost arestat, acuzat fiind de această ultimă infracțiune, divulgare de informații clasificate!

 Eu am stat 6 luni și jumătate arestat pentru acest motiv la cererea DNA. Ulterior, la fond, am fost achitat pentru această infracțiune, acum dosarul fiind în apel.

Când un cetățean oarecare este acuzat de divulgare de informații clasificate este imediat arestat, iar când dl Preda iese public și divulgă informații secrete de stat, nu pățește nimic. Nu mi se pare normal.

R.L.: Din ce am văzut în media, noi am înțeles că sunteți decorat de CIA pe chestiuni ANTITERO cu cea mai înaltă distincție militară a SUA rezervată străinilor. Care e numele decorației?
Decorația pe care am pri-mit-o din partea autorităților americane nu este una publică.

R.L.: Având în răspundere ani de zile sectorul AntiTero, ne puteți spune ce s-a petrecut la 24 ianuarie 2006 în timpul festivităților prilejuite de Unirea Principatelor la Focșani? Atunci, în hidrantul Prefecturii Vrancea s-ar fi găsit un dispozitiv explozibil artizanal în timpul vizitei președintelui Traian Băsescu. Fapt confirmat de consilierul prezidențial cu probleme de siguranță națională, Sergiu Medar.
A existat într-adevăr un eveniment pe zona antiteroristă, echipele de specialiști pirotehniști s-au ocupat de caz, acestea ne fiind în subordinea mea la acea dată. Cred că ancheta DIICOT s-a derulat destul de bine, iar Serviciul a furnizat anchetei tot ce avea ca informații, nu știu mai mult.

R.L.: De ce credeți că a fost amplasat și de către cine acel dispozitiv explozibil? Avea scopul să-l intimideze pe președintele României?
Nu știu ce să vă spun, nu intru în zona speculațiilor.

R.L.: Care este cea mai gravă amenințare la adresa siguranței naționale a României astăzi?
Cea mai gravă amenințare vine din zona asta de terorism. A trecut neobservat faptul că din ce în ce mai multe grupuri de migranți se îndreaptă spre acest coridor românesc. Dacă până acum am avut parte de siguranță și liniște în această țară este pentru că serviciile de informații implicate în zona AntiTero, și-n special SRI, -și-au făcut treaba foarte bine. Și gândiți-vă că acest lucru s-a petrecut în timp ce SRL- Coldea către zone, – care le vedem acum – care nu țineau de loc de interesul național, țineau mai mult de interesul personal.

Gândiți-vă câte resurse materiale și umane s-au alocat așa-zisei ”lupte anticorupție”, timp în care adevăratele amenințări la siguranța națională n-au fost tratate cum trebuie. Ori astăzi vedem că numai datorită profesionalismului oamenilor implicați în bătălia antitero am reușit să ținem lucrurile sub control. Însă actualmente avem în față o amenințare foarte mare: traseele și coridoarele care vin din Mediterana, Turcia sau Balcani și merg către Occident, se mută constant către România. Aceste trasee converg cu cele ale crimei organizate, trafic de persoane, țigări, droguri etc. Ori partenerii noștri occidentali își dau seama de această amenințare. 

R.L.: De unde mai concret vine amenințarea?
Practic după 2003, după căderea Bagdadului, gruparea ISIS revine în forță extrăgându-și puterea din fosta Al-Qaida. După luptele din 2003-2004 de la Fallujah, s-a reușit blocarea acestei organizații în Irak, existând la acea vreme un aflux de migranți numit generic BLEED OUT. În acest bleed out au părăsit Irakul mulți luptători Al-Qaida ajungând pe diferite rute în Europa Occidentală.

Același fenomen se petrece astăzi, dar care este de 100 de ori mai periculos deoarece forțele Statului Islamic sunt mult mai bine pregătite. Iar forțele sunt compuse și din cetățeni purtători de pașapoarte ale unor țări occidentale și care nu se supun controlului la frontiere. Acești luptători sunt buni cunoscători ai tehnicilor contrainformative occidentale și beneficiază de resurse financiare foarte mari, rezultate din vânzarea petrolului.

Faptul că România rămâne un partener activ al serviciilor antitero occidentale face din țara noastră o țintă.

Într-adevăr, țintele de imagine sunt cele din țările vestice: Anglia, Franța, Spania. Dar să nu vă imaginați că, dacă apare o țintă de oportunitate, ea nu va fi folosită de acești luptători. Ori vin și spun că SRI trebuie întărit în această zonă și să revină în limitele activităților sale constituționale. Cele importante pentru siguranța națională și pentru siguranța cetățeanului român: zona AntiTero, zona criminalității transfrontaliere. Și totodată, să uite de metehnele trecutului cum sunt implicarea în jocurile politice, economice și în jocurile subterane de orice fel. Această clică pe care o conduc Coldea și Kvesi a făcut mult rău României.

R.L.: Cum vă explicați că această „clică“ – cum o numiți este și a fost susținută de ambasadorii țărilor occidentale, mai cu seamă de cel al SUA, Hans Klemm? 
Excelența Sa dl ambasador Klemm a fost numit de o administrație politică democrată a USA. Iar una din întrebările ce trebuie puse este: politica actuală a României este stabilită de către actuala Administrație Trump sau de către alte cercuri? Eu spun că pentru moment sunt alte cercuri în special din zona Departamentului de Stat al SUA, care sunt cercuri cu oameni vechi. Situația din SUA este similară cu cea din România: Trump se luptă, la rândul său, cu un stat paralel și cu o clică. Președintele Trump realizează că în interiorul serviciilor de informații au existat interese care n-au fost ale țării, deci situația e similară cu a României. Dar eu sunt optimist și cred că lucrurile vor evolua pozitiv.

R.L.: Credeți că fostul șef SIE Cătălin Harnagea are dreptate când afirmă că suntem în situația Mexicului, unde FBI și-a plantat oameni în instituțiile statului pentru a-și atinge scopurile?
Ar fi foarte grav dacă ar fi așa. Dacă afirmațiile dlui director Harnagea ar fi adevărate, ar fi cu adevărat o mare problemă de siguranță națională. Ce știu este că această cooperare a SRI cu toate serviciile occidentale este foarte bună și este vitală pentru statul român. Securitatea națională nu se mai poate face în lumea de azi ca pe timpul lui Ceaușescu. Ori apărarea statului român nu se poate face astăzi decât prin aceste parteneriate.

Nu cred că CIA și FBI se implică în chestiuni de justiție. Însă cooperarea pe zona prevenirii amenințărilor la adresa securității naționale a României cu aceste servicii este una extrem de dezvoltată și necesară.

R.L. Sunteți ofițer acoperit al vreunui serviciu de informații străin?
NU.

R.L.: Vă consideraţi o ţintă în acest moment?
Bineînțeles că sunt o țintă.

R.L.: Vă temeți pentru viața dvs.?
NU.    

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă