Speranța că de la toamnă useriștii vor fi dați afară din guvern îi ține pe liderii PSD în stare lăuzie. Ei visează “cai verzi pe pereți.”
Pe timpuri râdeam cu dl Coposu despre pretențiile nejustificate ale „despotului luminat”, așa cum s-a autointitulat în presa franceză, Ion Iliescu, de a avea o “opoziție constructivă.” . Opoziția ori e opoziție, ori e șușanea sau cabaret.
Nimeni nu mai întreabă tinerii: “Băi, derbedeilor, pe mâna cui ați dat țara?”
Asistăm la un asalt fără precedent asupra statului. Fel de fel de grupuri de interese acced la banii publici. Funcționarilor le sunt amenințate nu numai salariile ci și posturile. Mor oameni prin spitale. Cad victimele de la etaj, iar pompierii nu au scară. Fel de fel de “Pisi-”uri sunt angajate în administrația publică centrală și locală. Se fură ca-n codru. Fel de fel de tabula-rasa sunt demnitari ai statului. Nimeni în lume guvernează țara. Indivizi cu școli făcute la Poplaca țes și desțes strategii de țară.
N-am auzit decât pe vreo doi foști lideri social-democrați spunând căluților și coțofenelor cu râtul gros de la proteste: “Bă, derbedeilor, pe mâna cui ați dat țara?”
Cât despre riposta dată ministrului sănătății, un ilustru agent imobiliar, ajuns nelustruit pe post de demnitate publică, un impostor puternic susținut de juntele de pradă, doar la câteva ziare ai putut auzi nițcaiva scrâșneli și ai auzit despre moțiunea ratată. Restul au dinți de lână, vorba maestrului cuvintelor ticluite, Livius Ciocârlie. De prin UM-uri, Doamne ferește, n-a sărit nimic.
Doar pe Sorin Grindeanu l-am auzit clamând vinovăția lui Vlad Voiculescu pentru plimbarea prin țară a pacientului ars și trimis mult prea târziu în Belgia.
Chestia cu bugetul alternativ, făcut pe un colț de masă de către PSD, fără a avea o retorică argumentativă, rămâne o chestiune leoarbă, ce se vântură pe după plopi.
Vocile lumii:
Neue Zürcher Zeitung: AUR – Alternativa pentru România
Succesul surpriză al tânărului partid populist de dreapta atrage atenția presei occidentale.
Conform sondajelor, acesta continuă să crească, notează publicația conservatoare “Neue Zürcher Zeitung” din Elveția.
Jurnaliștii de limbă germană vorbesc despre un nou partid naționalist, dar care nu este ostil UE.
Mai puțin de la Ciolacu, mai mult de la Simion
desen realizat de Ștefan Popa Popa’S
De la Marcel Ciolacu mai puțin, de la George Simion, mai mult. Cam așa s-ar putea traduce în limbajul publicului – lentoarea opoziției de azi.
Au ieșit în stradă o serie de sindicate, fel de fel de mici proteste scarmănă liniștea asfaltului de gheață din fața guvernului.
E așa o pace, de unora le vine pofta de război. Poate fi tăcerea de dinaintea furtunii?
N-aș crede. Prea mulți s-au predat sistemului. Acel sistem care bagă legi servite de ambasade, de corporații, de grupurile străine interesului național, fără să strige cineva: “Ja volt”.
Păi cine să mai aibă curaj de ripostă? Aș fi curios care demnitar al statului s-ar mai risca să clameze că o ambasadă i-a țâpat vreun proiect de lege în brațe? A doua zi, ar avea DNA-ul la poartă.
Într-o așa vreme de vipie și de îngheț al șiretelor, mai că nu-ți vine să crezi că mai e cineva dispus să facă pușcărie pentru dreptate.
Creierul clopotit, între balamuc și parlament
Conspirația tăcerii și clopotirea din capetele multora din opoziție (că doar nu despre sănătate mintală, poți vorbi atunci, când o încadrezi pe una din împotrivistele de profesie pe lista de balamuc), asigură cadrul unei opoziții mai de cabaret, decât de piatră pe inimă.
E grea uneltirea. Dar și mai grea e tabla de pe umeri. Mă întreb, câți dintre parlamentarii opoziției pot depune jurământ pe Biblie că au rămas civili și nu au dat pădurilor cu subsemnatul?
Eu cred că taciturnei opoziții de aici îi vine răul de a nega puterea, cum polipii zvârlu mucii pe afară. De ce să vomite cărăbuși, când pot sta tolăniți prin bănci și să aștepte peștele cel mare?
Am putea considera trăirile, din partea mută a sălii parlamentului, drept semiologia impotenței timpurii.
Monstrul nu pare a fi greu de ucis. Doar că fiii nu-și ucid niciodată tatăl, oricare ar fi narativului cabaretului politic.
Cum se explică incestul politic?
Incestul politic de azi are multe explicații. Pe deoparte pentru că lipsesc bărbații de stat, pe de alta a misiunii unora din post: “Goguță, fă-te că lucrezi!”
PSD nu introduce moțiunea de cenzură, cum George Simion nu se va împăca de fel cu Șoșoacă.
Și atunci cine mai face opoziția? Partidele din afara parlamentului, care nu înțeleg că dacă se constituie în alianța de Cișmigiu, 1x1x1x1 fac tot 1? Adică un partid, cu altul și cu altul nu compun trei procente?
E atâta logică în in ilogica lor adăstare, de te întrebi unde sunt bărbații din Parlamentul de altă dată?
Mai trebuie să recunoaștem că în trecut, deși hulit, detestat, disprețuit, Corneliu Vadim Tudor evolua la tribuna parlamentului cu sala plină? Toți parlamentarii, fie din opoziție, fie de la putere, rupeau ușile pentru a-l asculta?
Astăzi, predicatele nu se mai aud în forurile leguitoare, doar câțva politiceni au în posesie copyrighteri cu vână. În rest e o lâncezeală mută, de se aude coca de pâine cum dospește.
Cine să tulbure criminalul jaf pus la cale în guvern sau prin deconcentrate? N-ai să vezi procurori care să mai lege politicienii de la putere. Parcă au un decalog nescris. O listă albă, pentru zilele negre.
Sula în coastele lui Ion Iliescu a deschis calea pluripartidismului după 1989
Încă mi-e dor de Corneliu Coposu, cel care avea să spună, în nenumărate rânduri, că adevăratele caractere se construiesc doar în opoziție. Îmi amintesc cum odată, ajuns pe Otopeni, fără o jumătate de plămân, întrebat ce va face, a răspuns laconic: “Am venit să dobor acest guvern anti-național, ilicit și nereprezentativ.” Asta nu era pe timpul punerii sulei în coastele lui Ion Iliescu, ci cu doar câteva luni înainte de plecarea la Domnul. A trântit mesajul și s-a adresat fin colegelor din presă: “Ce fete frumoase au venit după mine.”
De la Marcel Ciolacu nu ne-am așteptat la o cateheză o împotrivirii. Nici nu e genul de om să se răstească la cineva. E omul bun la toate. Chiar și pentru puterea ce-și suflecă mânecile deasupra prăzii.
De ce e atacat Simion?
George Simion e singurul care aplică tacticile și strategiile din manualul opoziției. Poate că din cauză că e prea dur și incomod, i se pregătesc fel de fel de hold-up-uri, pentru a i se fura din bruma de încredere și din grupul de parlamentari.
E atât de apăsătoare tăcerea de-ți vine pofta de decibeli.
Dar cui să-i reamintești vorbele Seniorului: o guvernare este puternică, doar atunci când are adversari pe măsură.
În iarna asta s-a pus batista pe țambal, plină de covizi și de alți boțilași, de n-o mai deslipește nimeni.
V
