După două luni și jumătate de redactare a acestui „Jurnal de război“, Dragnea a reușit în sfârșit să personalizeze conflictul cu Iohannis. Acum este „care pe care“, ca pe stradă, o încăierare cu atacuri la persoană specifică țărilor latine, cu jigniri, epitete, amenințări. „Obsedatul“ Dragnea îl trage încet, dar sigur, pe marțialul Iohannis în mlaștina declarațiilor tari, pentru a-l prezenta publicului ca pe un „nou soi de Băsescu“, agresiv și pus pe făcut rele și dosare penale.
Când ai 40 de procente în sondaje și îi răspunzi unuia care se bălăcește pe la 10-12 la sută, nu dai dovadă de prea mare inspirație/inteligență politică. Caftul politic asezonat cu înjurătura pe sub mustață nu îi servește decât lui Dragnea. El se va agăța de Iohannis ca înecatul de salvamar, iar în următorul an va diviza electoratul pe principiul fotbalistic simplu, dar sănătos: Ții cu Dragnea sau cu Iohannis? Cu băiatul nostru din popor, de la Alexandria, sau cu nesuferitul de neamț?
Unde stă prost șeful PSD este la interpretare: când se victimizează la televizor, că este terminat, că nu va scăpa de dosare și de răzbunarea Statului Paralel, că nu vrea să iasă din „viață ca prostul“, o telenovelă sud-americană plângăcioasă, o jelanie fatidică despre cum va merge la pușcărie cu fruntea sus, că oricum se va bate până la final, deși își știe soarta. Un fel de Miorița mixată cu Sclava Izaura, iar Dragnea pe post de „Don Leoncio“. Ideea de victimizare nu este proastă; textul interpretat este însă penibil, iar prestația actoricească a lui Dragnea este sub nivelul unui cămin cultural. Omul nu proiectează glorie, eroism. Unde este eroul curajos de film care se bate cu mafia Statului Paralel până la final, deși știe că nu va supraviețui? Drama, dacă nu este controlată bine, tinde să devină melodramă, iar comicul de situație să acapareze piesa.
Problemele de poziționare electorală ale lui Iohannis sunt mai grave pe termen lung. Dacă Dragnea joacă o piesă pe care deocamdată o interpretează prost, Iohannis este mult prea relaxat, pentru că citește prea multe sondaje bune pentru el. Iar sondajele sunt ca prognozele meteo, cică e soare, dar de fapt vin inundațiile. Iohannis rânjește mult, în loc să zâmbească cu subînțeles. Disprețul și adversitatea i se citesc pe față prea ușor, nici el nu este un actor prea bun. Și s-a văzut la declarațiile de după revocarea doamnei K., fata cu cătușele. Este o pierdere deocamdată necalculabilă electoral această ejectare neașteptată a șefei DNA.
Două orgolii cât Casa Poporului s-au confruntat timp de o lună, în timp ce publicul paria că Iohannis o va proteja pe madame „sine die“. Da, cam asta a intenționat Iohannis, să o recupereze pe Kövesi și capitalul ei electoral, dar în condițiile impuse de el. Iohannis este genul de personalitate care în jocul raporturilor de putere îți impune ce să faci, îți spune ce să faci, dacă are ascendent asupra ta. Omul nu prea ascultă și nici nu negociază.
În viziunea președintelui, Kövesi trebuia să-și dea demisia, să accepte să fie preluată ca un trofeu la Cotroceni, pe postul de consilier prezidențial, să fie folosită electoral pe post de bau-bau împotriva PSD. „Nerecunoscătoarea“ nu a vrut să plece prin demisie, fiind contaminată de propria-i imagine despre sine, după 12 ani de șefie în Procuratură. Psihanalizându-i pe ambii, putem spune că nici Iohannis și nici Kövesi nu își pot depăși condiția: orgoliul unui primar de oraș mediu, ajuns șef de stat, versus orgoliul unui procuroraș fără dosare, ajuns la douăzeci și ceva de ani șeful Parchetului General. Oamenii care pleacă de jos tind să fie înghițiți de orgoliul lor nemăsurat dacă destinul îi pune în poziții de putere maximă.
Kövesi nu a vrut să-i dea satisfacție lui Iohannis prin demisie, pentru că, în esență, are un proiect personal ascuns. Poate politic. Și nu voia să-și știrbească imaginea de luptătoare totală împotriva corupției. Asta ar fi o explicație deja logică. Asta dacă și doamna K. ar fi, de fapt, o persoană logică. Tare mi-e teamă că oamenii aceștia sunt mai mult orgolioși decât raționali. Iohannis nu are deocamdată probleme electorale, cu toată dramoleta victimizării pusă în scenă de Dragnea. Tăriceanu navighează și el undeva la 15-20 de procente, alți adversari nu prea există acum pe radarul sondajelor. De aici și rânjetul proverbial al președintelui.
Iohannis are însă reale probleme de organizare electorală: problema se numește PNL. Un partid pe buza prăpastiei din cauza lui Ludovic Orban, un fost personaj bonom, devenit și el un mic satrap politic fără viziune. Dacă Iohannis nu îl ajută pe Orban să iasă la pensie după un mandat penibil de șef, se va trezi în 2019 că mașina lui electorală nu mai are motor. Plus că motorul PNL e luat cu japca de ALDE.
Pe data de 4 august, cu ocazia Congresului PNL, Iohannis poate să redevină șeful informal al partidului, cum își doresc, de fapt, majoritatea liberalilor. Iar după câteva luni de țipete și jelanii din partea adulatorilor lui Kövesi, să trecem și peste acest episod urât al istoriei recente. Iohannis a înțeles că există viață și după Kövesi, iar că pe PSD-iști îi vor îngropa minciunile și tâmpeniile făcute la guvernare.
