Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Lecția lui Tusk despre manipulare emoțională

Silviu Mănăstire Actualizat: 14.01.2019 - 13:19
Silviu Mănăstire

De remarcat ce nație emotivă și emoțională suntem: a fost nevoie ca Donald Tusk să vorbească șapte minute în limba română fonetică despre fotbal, Dacia, Eliade, Cioran, Ionescu și Enescu.

Share

Cu puțină Wikipedia și o ureche muzicală bună, Tusk a devenit în 24 de ore eroul internauților români. În lipsă de modele politice adevărate se poate întâmpla și așa ceva. Tusk poate candida liniștit la președinția online a României. A câștigat-o deja în avans, Iohannis și Cioloș pot fi invidioși. Ar trebui să se apuce amândoi de cursuri de actorie și să-și angajeze copywriteri.

Discursul lui Tusk arată cât de dispuși sunt unii dintre conaționali la manipulare emoțională. Nevoia noastră de patetism și de „a ne gâdila orgoliul“ este de-a dreptul genetică. Emoția este o rețetă de succes aplicată în toate campaniile electorale din ultimii 20 de ani. Ultima dată Iohannis a câștigat fotoliul de la Cotroceni pe un fond generalizat de emoții negative, ură și dispreț față de PSD, care „bloca votul Diasporei“, vrând, nu-i așa?, să fure de fapt alegerile. Emoția și indignarea cauzate de tragedia de la Colectiv au fost reale, dar bine canalizate pentru a răsturna un Guvern Ponta care ajunsese deja să fie disprețuit la scenă deschisă. Fie transmiți emoție pentru a câștiga voturi și apreciere, fie o folosești în mod cinic împotriva adversarilor (chiar dacă nu o generezi tu) – această strategie dublă dă întotdeauna rezultate în războiul politic.

Emoția este scânteia care în România poate aprinde focul mocnit al urii, al răzbunării sau diverselor frustrări.  Emoția odată identificată și bine canalizată te scutește de efortul de a convinge pe cineva că ai dreptate. Ideea e să arăți că celălalt este rău. Emoția este cel mai bun combustibil electoral: costă mai nimic, funcționează întotdeauna cu succes maxim, poate răsturna realitatea factuală. Pentru că românilor, în esență, nu trebuie să le spui lucruri adevărate sau raționale, ci chestii frumoase, care „ne ating la lingurică“.

Pe de altă parte, capacitatea de a juca teatru și de a transmite emoție poate să-ți asigure o carieră politică, chiar dacă nu te pricepi la ceva anume. Mâna întinsă a politicianului după voturi trebuie întotdeauna să spună o poveste emoționantă, despre o luptă a binelui împotriva răului, despre dușmanii care vor să distrugă orice, de la statul de drept la Constituție, sau ceva despre mogulii răi care vor să pună mâna pe țară și prin puterea banilor instaurează dictatura. Indiferent de grozăvia poveștii, ea trebuie să fie transmisă imagologic în cheie emoțională. Ar fi indicat și de dorit ca politicianul care transmite să poată să plângă și să râdă natural în funcție de necesități. 

Șarada este valabilă și în mass-media. Cu cât ești mai bufon, mai lacrimogen, joci teatru, umbli cu steagul României în spate, îți dai cu ceapa la ochi în pauza de publicitate, înainte de a vorbi despre țărișoară, cu atât publicul te apreciază, îți face audiență sau te votează când ai de gând să-ți bați joc de el și să intri în politică. Cine are nevoie de dezbateri raționale sau de adevăruri spuse sec, dar sincer? Circ să fie, ceva ușor, cu fotbal, Duckadam, Dacia 1300, o rapsodie sau poate un șpriț cu lăutari, depinde de context și de locație. La Ateneu, evident, o bagi pe-aia cu Rapsodia. Manelizarea în sensul de futilitate a condiției de român. Pentru că și discursul lui Tusk, luat la puricat, a fost profund simpatic și perfect futil. „Luptă, luptă, și dă-i și luptă, bibicule“, ca să-l parafrazez pe Caragiale. Că așa vin audiența și votul de la cetățean.

Clișeele despre români funcționează ca ceasurile elvețiene. Discursul lui Donald Tusk a demonstrat încă o dată truismul că românii sunt emoționali când vine vorba de politică și de fotbal. O poveste frumoasă cu finala Campionilor Europeni spusă „din inimă“, menită să ne facă mândri sau sentimental-nostalgici, va prinde infinit mai bine decât o poveste despre nevoia de muncă, responsabilitate și seriozitate. „Apucați-vă de muncă, așa cum am făcut noi în Polonia acum 15 ani“ ar fi fost un îndemn mult mai adecvat din partea lui Tusk. Repet, nu „România lucrului bine făcut“, programul electoral al lui Iohannis, l-a făcut  pe acesta președinte, ci emoția „furtului alegerilor din Diaspora“. În primul tur, Iohannis și România lui bine făcută au luat doar 30 la sută din voturi. 

Privind detașat la ce fac Iohannis, Dragnea, Tăriceanu și Cioloș, putem spune că încearcă și ei la un nivel juvenil să se joace cu emoțiile alegătorilor. Nu prea au talent, Tusk le poate fi profesor. Ca rezultate, Iohannis și Cioloș reușesc fiecare în parte să transforme ura împotriva PSD în ceva simpatie. Oare câți dintre fanii lui Iohannis și Cioloș îi apreciază pe cei doi pentru ceea ce sunt ei cu adevărat, nu pentru ce reprezintă ei, adică opoziția și alternativa la PSD? Până nu vom ieși din bucla votului negativ, anti-ceva, nu pentru ceva, nu ne vom putea însănătoși ca societate. De partea cealaltă, Dragnea și Tăriceanu interpretează o partitură atât de proastă, cu un joc actoricesc atât de necredibil încât te întrebi de ce se chinuie în politică. 

Nici unii, nici alții nu au carisma și anvergura pentru a conduce țara în următorii 5-10 ani. Băltind în războiul pentru putere, fiecare dintre cei patru are încrâncenarea să stea pe poziții, să nu părăsească ringul, pentru ca din lehamite și din lipsa de alternativă românii să-i voteze, pe unii cu falsa speranță auto-indusă, pe alții din disperare, să nu cumva să ajungă celălalt președinte, pentru că îl disprețuim și îl vrem la pușcărie, sau că e neamț, fură case și e leneș.

Comentarii

loading...