Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mai multă presiune, mai multe erori la Bac

Laurențiu Mușoiu 09.07.2020 - 00:22
Laurențiu Mușoiu

Conducerea Ministerului Educației și Cercetării se mândrește cu o organizare exemplară a examenului național de Bacalaureat, în primul rând, pentru că nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Share

Datele indică însă că nu am avut o organizare nemaipomenită a examenului maturității.

În primul rând, s-a înregistrat cel mai mare număr de contestații, iar după cea de-a doua corectură a lucrărilor, multe note au fost modificate, cele mai multe în sus.

Există două posibilități: fie s-a forțat, cu indicații de la nivelul inspectoratelor sau chiar de la minister ridicarea ratei de promovare, pentru a nu mai fi cea mai mică din ultimii ani, fie s-au comis multe erori din partea profesorilor corectori.

Pentru această a doua ipoteză există numeroase explicații.

În primul rând, vorbim de o presiune în plus pe profesorii corectori, care au fot nevoiți să evalueze lucrările cu masca pe față și, cum este logic, s-au temut și ei pentru sănătatea lor, fiind expuși, în timpul examenului.

A fost mult mai mult de lucru, deoarece mulți profesori au fost și asistenți și corectori, lucrând și la soluționarea contestațiilor, în plus participând apoi și la sesiunea specială, dedicată candidaților care nu s-au putut prezenta în primă instanță din motive medicale.

De asemenea, trebuie luat în considerare că la această sesiune a Bacalaureatului de vară nu au participat doar profesorii cei mai pregătiți și cu experiență la examenele naționale.

Inspectoratele școlare au fost disperate să asigure numărul suficient de cadre didactice, în condițiile unei reticențe a profesorilor cauzate de pandemie, dar și influența sau lipsa de interes a conducerii unităților de învățământ, pe criterii politice.

În concluzie, este previzibil că vei avea o rată mai mare a erorilor de evaluare, în condițiile în care ai la fel de mulți sau chiar mai puțini profesori implicați în examen și cu în jur de 12.000 mai multe contestații, față de anul precedent.

Comentarii

loading...