Marea familie a afacerilor din universitățile private și de stat

Laurențiu Mușoiu 18.06.2021 - 00:55
Laurențiu Mușoiu

Scandalul legat de posibila vânzarea a unor apartamente, cu dedicație, la preț de nimic dintr-o clădire a Universității “Titu Maiorescu” ce ar fi trebuit să fie cămin studențesc a ținut capul de afiș pe mai toate posturile de televiziune.

Share

De menționat că această afacere este una minoră, în comparație cu marile “manevre” din instituțiile de învățământ private și de stat din țara noastră.

De ani buni și căminele marilor universități de stat sunt umplute cu angajați care au proprietăți imobiliare, dar preferă să locuiască pe banii instituției și să mai scoată ceva bani din chirii.

La Universitatea “Titu Maiorescu” s-a trecut la nivelul următor: s-a cerut un teren de la Primăria Capitalei, invocându-se latura socială, și s-a transformat într-o afacere imobiliară frumoasă.

Nu ar trebuie să mire pe nimeni acest lucru, doar dacă se aruncă o privire asupra listelor cu politicienii care au predat la această instituție de învățământ superior.

De fapt, atât învățământul de stat, cât și cel privat din România sunt conduse de persoane care nu au un scop academic, ci doar unul politic.

Capacitatea de cazare este un aspect important ce trebuie avut în vedere în procesul de evaluare și acreditare a unei instituții de învățământ superior.

Este responsabilitatea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) de a constata abateri precum cea de la “Titu Maiorescu”.

Apar periodic, la interval de câțiva ani, scandaluri precum cel al diplomelor cumpărate de la Universitatea “Spiru Haret” și multe alte nereguli din instituții de învățământ superior.

Elementul comun al tuturor acestor cazuri este că ARACIS și-a efectuat controalele la instituțiile respective și nu a constatat nicio neregulă.

Ar fi și suprinzător ca membrii ARACIS, mulți de asemenea cu puternice interese de partid, să constate manevrele colegilor din universități.

Iar ARACIS este organismul cu care ar trebuie să se consulte Ministerul Educației…

Comentarii

loading...